Noi evaluări ale unor programe de studii universitare

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) anunță deciziile adoptate în ședința consiliului din 6 februarie 2025, privind evaluările și avizele acordate unor programe și domenii de studii universitare, precum și unor instituții de învățământ superior. În sinteză, ARACIS comunică:

Asigurare externă a calității – proceduri, evaluări, avize acordate

Consiliul a analizat și a validat rezultatele evaluărilor externe ale calității pentru:

  • 19 programe de studii universitare de licență;
  • opt domenii de studii universitare de masterat;
  • două domenii de studii universitare de doctorat.

Lista completă cu rezultatele evaluărilor este disponibilă mai jos:  https://www.aracis.ro/hotarari-06-02-2025/

În cadrul ședinței a fost aprobată componența comisiilor de experți evaluatori pentru evaluările ce vor fi efectuate în perioada următoare.

De asemenea, Consiliul a aprobat Ghidul pentru desfășurarea procedurilor de evaluare externă a calității în vederea autorizării provizorii, acreditării sau menținerii acreditării unui program de studii universitare de licență, care a fost elaborat în conformitate cu prevederile noii Metodologii de evaluare externă a calității educației în învățământul superior (aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2024) și ale Legii învățământului superior nr. 199/2023. Acesta se aplică în cazul tuturor formelor de organizare a programelor de studii universitare de licență, atunci când ARACIS desfășoară procedura de evaluare externă a calității, și descrie cadrul normativ aplicabil, etapele procedurii, activitatea de evaluare intermediară și modalitatea de luare a deciziilor.

Cooperare națională și internațională

Reprezentanții ARACIS au participat la următoarele evenimente:

Consiliul a aprobat:

  • organizarea unei serii de evenimente și a unei conferințe internaționale în domeniul asigurării și evaluării calității educației, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înființarea agenției;
  • actualizarea componenței Comisiei de etică a ARACIS.

Distribuie acest articol!