Un colectiv interdisciplinar de cercetători coordonați de conf. univ. dr. Ioan Carol Opriș, de la Facultatea de Istorie a Universității din București, a finalizat noi cercetări asupra podului ridicat de împăratul Constantin cel Mare peste Dunăre, între Oescus (actualmente, Ghighen, în Bulgaria) și Sucidava (în Evul Mediu, Celei, actualmente, Corabia, în România). Este unul dintre cele mai lungi poduri ale Antichității, al cărui trecut fascinează și atrage cercetarea istorică de câteva sute de ani – incipient, de pe la sfârșitul secolului XVII și, mai susținut, de la sfârșitul secolului XIX. Rezultatele anunțate acum încununează o muncă de câțiva ani, cu mijloace dintre cele mai moderne ale cercetării științifice de profil.
Cel mai lung pod antic peste un curs de apă
Istoria reține și perpetuează informația că împăratul Constantin cel Mare (306–337) a inaugurat podul peste Dunăre în anul 328, ridicat într-o tentativă de apărare și revitalizare a unei provincii din Dacia Traiana. Avea o lungime totală de 2.437 m, din care 1.137 m peste albia Dunării, fiind un exemplu de armonizare a unor elemente constructive din piatră, mortar și lemn. Este considerat cel mai lung pod antic peste un curs de apă și unul dintre cele mai lungi poduri din toate timpurile, ajutat în atingerea acestei anverguri de caracteristica locului: Dunărea curgea pe atunci, în acea zonă, prin două brațe. Se presupune că podul a fost folosit circa 40 de ani, apreciere obținută prin coroborarea datelor cu informația din documente istorice potrivit căreia, într-o campanie din 367, romanii au trecut Dunărea spre nord prin același loc pe un pod de vase, deci podul lui Constantin cel Mare nu mai era utilizabil.
Urmele fascinante ale istoriei
Ulterior, prin secole, măreția podului ridicat de Constantin cel Mare – interpretat și ca o replică la celebrul pod al lui Traian de la Drobeta – a întreținut o fascinație constantă și a atras cercetări de arheologie, cu mijloace specifice vremurilor în care au fost încercate.
O tentativă de localizare a podului face, în secolul XVII, contele italian cu multiple preocupări științifice Luigi Ferdinando Marsigli, fără să reușească obținerea unor date concludente.
Prima înregistrare cartografică a podului o face stolnicul Constantin Cantacuzino, pe harta Țării Românești, tipărită în anul 1700.
Pentru identificarea ruinelor podului roman peste Dunăre din Oltenia întreprind cercetări în secolul XIX profesorul universitar ieșean Alexandru Popovici și poetul cu preocupări de arheologie Cezar Bolliac.
Cu adevărat, primele rezultate de cercetare care aduc primele descoperiri științifice asupra creației datorate lui Constantin cel Mare sunt obținute în 1902 de istoricul și folcloristul Grigore Tocilescu și de arheologul și inginerul topograf Pamfil Polonic, cercetător asiduu al unei porțiuni considerabile de pe malul stâng al Dunării.
Prima lucrare completă consacrată podului în discuție este publicată în 1934 de istoricul Dumitru Tudor.
O cercetare sistematică pe malul de nord al Dunării este efectuată de istoricul profesor universitar Octavian Toropu în 1968. Până la actualele lucrări de cercetare, cu mijloace moderne, aceasta rămăsese ultima abordare a temei privind podul lui Constantin cel Mare.
Descoperiri fără echivalent în trecutele cercetări
Cercetarea actuală recurge la batimetrie și la magnetometrie ca metode pentru investigarea urmelor arheologice ale podului și pentru eventuala identificare a altor dovezi de existență rămase peste timp. Primele rezultate ale cercetării se regăsesc în revista Cercetări Arheologice, nr. 29/2, 2022, publicată sub egida Muzeului Național de Istorie a României (Pons per Danuvium ductus. Date noi despre podul lui Constantin cel Mare dintre Oescus și Sucidava, Cercetări Arheologice, 29.2, 2022, p. 631-664, https://doi.org/10.46535/ca.29.2.11/), rezultate datorate echipei de cercetare formate din Ioan Carol Opriș, Adrian Șerbănescu – Universitatea din București; Alexandru Dan Ionescu, Adrian Constantin Surleanu, Andrei Eugen Stănișteanu, Mihai Dragomir, Cătălin George Simion, Alexandru Ioan Cercel – SC Marine Research SRL, București; Vicențiu Speriatu – Universitatea Lucian Blaga din Sibiu; Cătălin Dobrinescu – Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța; Vlad Călina – Muzeul Național de Istorie a României, Programul Național LIMES. Documentarea a fost sprijinită de Secția de manuscrise și carte rară a Bibliotecii Academiei Române.
Pornind de la rezultatele actuale, Universitatea din București sintetizează că: „În cadrul cercetării, au fost identificate inițial 27 de posibile urme (piloni) ale Podului lui Constantin cel Mare ridicat între Oescus și Sucidava și, ulterior, încă 7 anomalii (piloni) datorate podului constantinian, pe o lungime de cca 210 m.
În mod concret, în cadrul acestei cercetări complexe, specialiștii au efectuat în 2017 măsurători batimetrice cu sonare multibeam, identificând 27 de posibile urme (piloni) ale Podului lui Constantin cel Mare ridicat între Oescus și Sucidava. Urmele pilonilor se disting clar pe fundul Dunării, pe un traseu liniar de 820 m, cu o distanță medie de aproximativ 30 m între ele. Datele disponibile până acum sunt astfel cu mult depășite: Grigore Tocilescu aflase de la pescarii locali despre existența a «7 vâltori» în 1893, în vreme ce o primă batimetrie a Serviciului Hidraulic Român din 1933 detectase doar trei dintre pilonii podului“.
Metode de cercetare ultramoderne
Prin raportare la rezultate ale cercetărilor efectuate de înaintași de-a lungul timpului, cercetătorii de azi anunță că „investigațiile complementare de magnetometrie, efectuate în toamna anului 2022, pornind dinspre portalul de nord al podului (cunoscut pe cale arheologică încă din secolul al XIX-lea de Cezar Bolliac și Grigore Tocilescu) către malul stâng al Dunării, au mai identificat alte 7 anomalii (piloni) datorate podului constantinian, pe o lungime de cca 210 m. Alinierea acestora cu portalul de nord și pilele de zidărie puse în evidență de batimetria realizată prin albia Dunării este riguroasă. La fel, distanța între piloni s-a dovedit a fi identică cu ritmul evidențiat prin batimetrie. Recentele măsurători magnetometrice au fost finanțate din proiectul tematic 41PFE/30.12.2021 – Cluster de excelență pentru cercetarea interdisciplinară a patrimoniului material și imaterial în cadrul Universității din București (ACCENT)“.
În esență, „bazat atât pe surse literare antice, cât și pe surse rezultate din săpături arheologice succesive (din 1869 și până azi), inclusiv numismatice (monede, medalioane), epigrafice (inscripții), surse cartografice și etnografice, cercetarea unor fonduri arhivistice, studiul reunește într-un sens critic întreaga documentație istorică cunoscută referitoare la podul ridicat în vara anului 328. Totodată, studiul se bazează pe utilizarea rezultatelor unor metode moderne de măsurare: batimetria, realizată în 2017 prin albia Dunării, și geomagnetometria, efectuată în 2022 în zona de luncă de pe malul stâng al fluviului, astăzi pășune comunală“.
Autorii cercetării evidențiază: „batimetria, ca metodă, este atât o ramură a hidrometriei, pentru că se ocupă cu măsurarea adâncimii apei în mări, lacuri, râuri; în cazul de față, cât și un ansamblu de metode tehnice pentru determinarea adâncimii și vitezei de curgere a unui curs de apă. În ceea ce privește magnetometria, aceasta vizează un alt tip de investigație, de data aceasta pentru uscat, și presupune caracterizarea subsolului prin studiul variației locale a câmpului magnetic. Metoda magnetică pune în evidență anomaliile magnetice (contraste magnetice) pe care materialele arheologice rezultate din acțiunea umană le generează. Solul afectat de locuire și de activități antropice este în general mai magnetic“.
Tehnologii esențiale pentru cercetarea arheologică subacvatică
Cercetările la zi asupra podului peste Dunăre datorat lui Constantin cel Mare deschid calea unor investigații moderne în zone de interes major pentru istoria națională: „Datorită vitezei de curgere și vizibilității scăzute în apa Dunării, batimetriile de foarte înaltă rezoluție constituie în acest moment unica metodă potrivită pentru ape curgătoare și în mod particular la investigarea metrologică și de integritate a componentelor ansamblului antic de valoare universală de la Oescus-Sucidava. Spectaculoase și eficiente, în acord cu spiritul cercetării moderne, aceste metode noi și tehnologii din ce în ce mai performante, non-invazive, se dovedesc a fi esențiale pentru cercetarea arheologică subacvatică din râurile interioare și Dunăre, ori pentru obiective de pe platoul continental al Mării Negre. De altfel, cercetătorii din cadrul proiectului intenționează să continue și să diversifice investigațiile științifice, în direcția unei cunoașteri și documentări exhaustive, menită să protejeze și să valorifice patrimoniul submers.
Pașii viitorului apropiat vor fi o nouă batimetrie la Sucidava, cu scanare prin sediment, folosind instrumente de ultimă generație, preluarea de probe din pilonii submerși ai podului și reluarea investigației magnetometrice în zona inaccesibilă anterior, pentru a documenta întregul traseu al podului constantinian.
Un demers asemănător va fi aplicat în 2023 redocumentării exhaustive a podului lui Traian între Pontes – Drobeta. Acesta a fost construit între anii 103–105 de către arhitectul Apolodor din Damasc, sprijinind strategic bellum Dacicum Traiani“.
Articol publicat în revista Tribuna Învățământului nr. 44-45
