Nimic pentru/despre profesori

5593

„Se zvonise prin ziare/Că-n Irlanda (…)”, vorba lui Coșbuc (sigur, pe cu totul altă temă), adică s-a mediatizat intens că în Irlanda se alocă sute de milioane de euro pentru pregătirea deschiderii școlilor în mod normal, cu program obișnuit: bani pentru construcții și modificări ale sălilor de clasă încât să fie posibilă distanțarea fizică, bani pentru măsuri de curățenie și igienă, pentru recrutarea peste încadrările actuale a sute de profesori și personal auxiliar. Prim-ministrul irlandez spune că „nu există înlocuitor pentru învățatul în școli, în prezența colegilor și a profesorilor”.

Nimic pentru/despre profesori

Scenarii și regie fără distribuție

La noi, profesorii nu se regăsesc în forfota de scenarii pentru viitorul an școlar. Se discută regia (intrarea și ieșirea în și din scenă alternativ), recuzita (dispositive electronice, jucării netransmisibile), decorul (minimalist, cu piese distanțate); distribuția, nu. Profesorilor doar li se transmite imperativ „corpul profesoral să înțeleagă că trebuie să treacă la predarea onlain”; și nici măcar nu e o indicație de regie, din partea cuiva în măsură să se pronunțe din întunericul sălii, din marginea scenei, ci vine de undeva dinspre raionul de electronice.

În general, de unde, de ne-unde, ne găsim într-o vreme aparent profitabilă pe seama școlii. Școala a oferit mereu astfel de oportunități: pentru bufet în școală, pentru mobilier școlar, table magnetice, excursii, poze, banchete, aftăr, mai nou, construcții modulare. La zi e de valorificat nevoia de tehnologie și de școală făcută altfel, că la fel ca înainte de starea actuală ni se repetă ca să ajungă convingere proprie că nu se mai poate. Acum e nevoie de tablete. E oportunitate de licitație și de contract.

De asemenea, e moment bun de valorificat (unii ar zice de speculat) și de tras către ce ne interesează vorba spusă cu autoritatea dată de vlog, de vreo exmatriculare ori de vreo victorie în instanță asupra școlii cum că ce învăţăm la şcoală nu are legătură cu realitatea, că în zece ani, educația din România nu va mai însemna nimic, că sistemul e defect, că ce mai, învățătura nu mai e de așteptat de la profesori, în școală. Ca urmare, momentul e socotit a fi al direcției indicate de experiența organizațională, moment bun pentru insistat că soluția pentru a face școală și pentru a mulțumi părinții trebuie găsită în afara școlii (mai ales a celei de stat), pe platforme, în hibrizi, prin conecsiuni.

De profesori o mai fi nevoie? După cum o arată oferta de posturi și numărul de locuri la admitere, s-ar zice că nu. În orice caz, nu diferit de câtă nevoie era socotită până acum. Nici n-ar fi fost posibilă o creștere atât de repede a ofertei profesionale în educație. Omenește, bugetar și tehnic nu era posibil de satisfăcut anul acesta o cerere de resursă umană cum impun condițiile actuale. Cu atât mai puțin ar fi fost posibil la noi, care de ani de zile nu știm cum să mai facem ca să mergem în sens invers, cu reduceri și comasări de unități de învățământ, cu renunțare la activitatea pe grupe, cu supraîncărcări de efective ale claselor.

În perspectivă, dacă e ceva despre care să nu se spună o vorbă, în legătură cu care să nu se facă vreo previziune, acel ceva este nevoia de profesori – mai mulți decât sunt în prezent, mult mai mulți. Se emit soluții pentru reluarea activității școlare numite scenarii (deși nu sunt scenarii, ci numai enunțări de variante, pentru că nu conțin nicio descriere de acțiune, nicio replică), inclusiv soluții hazardate, inaplicabile, situate pe la periferia legalității etc.

Predarea lecțiilor ca învârtirea plăcilor de patefon

Cel mai insistent este enunțată varianta școlii hibrid, fără urmă de tresărire că asta ar însemna ca toată suflarea școlii să treacă la FR, la forma de învățământ cu frecvență redusă: școală făcută respectând termene fixe pentru activitate în spațiul școlar, cu profesorul de față, în alternanță cu activitate pe cont propriu, fie ea cu obligația conectării, a îndeplinirii unor sarcini etc. Nu pare să conteze că FR nu există la preuniversitar și că părinții la zi și-au înscris copiii.

Vehiculată este și varianta trecerii la forma de învățământ ID, la distanță, căci asta înseamnă școală online: exclusiv activitate în afara spațiilor de învățământ, cu termene pentru evaluări. Nici față de această formă nu există îndoieli privind legalitatea aplicării la învățământul preuniversitar, iar de acceptul elevilor sau al părinților pentru trecerea la altă formă de învățământ, din câte se vede, nici nu se pune problema.

Există de asemenea varianta decalării orelor de începere a programului pe clase. Varianta ar funcționa la prima oră și apoi s-ar bloca, pentru că odată ce ar începe decalate, orele tot decalate s-ar și termina, așa că profesorilor, având ore diferite între ei de intrare și de ieșire la și de la fiecare oră, le-ar veni rândul ba să se scoată unul pe altul din clasă până să fi terminat ora, ba să anuleze pauza clasei la care trebuie să intre, ba să renuțe la propria pauză ca să nu piardă din ora următoare. Eventual, varianta ar putea fi aplicată la ciclul primar, dacă fiecare clasă ar lucra numai cu învățătorul ei, cu condiția renunțării la desfășurarea cu profesor de specialitate a unor ore precum educație fizică, muzică etc.

Se vorbește și despre venirea elevilor fiecărei clase la școală în câteva grupe succesive pe durata unei zile-lumină, situație în care profesorii ar funcționa ca niște plăci de patefon puse de la capăt încă o dată și încă o data pentru fiecare serie.

Elevilor le sunt prefigurate și idei pentru începerea școlii care dovedesc o oarecare fantezie cu haz firav și, vorbind despre scenarii, pot fi luate cu bunăvoință drept indicații regizorale: activități sportive fără minge, serbări fără apropiere fizică.

Profesorilor le este formulat îndemnul de a posta lecții pe platforme, respectiv de a lua și preda lecții de pe platforme, îndemn ce dovedește o dezinvoltură fermecătoare față de reglementările privind drepturile de autor. Totodată, nu pare sesizabilă vreo tresărire în perspectiva posibilă ca unii (câțiva) profesori, cei mai buni, să producă și să livreze lecții, iar alți profesori (mulți) să nu facă decât să preia.

Clasa din parc

Despre vreo perspectivă în privința creșterii numărului de profesori nu se vorbește nimic. Peste alocarea unor locuri în universități pentru formare didactică s-a așternut tăcerea. Până la o necesară mărire considerabilă a numărului de astfel de locuri (care impune timp și bani), sub iminența venirii noului an școlar, de așteptat ar fi fost un apel la mobilizare printre studenți în profil pedagogic, absolvenți de curând de modul pedagogic, profesori pensionari, oameni ieșiți din sistemul educațional care parțial s-ar putea reîntoarce.

Cu tot imperativul reducerii efectivelor de elevi și al spațierii, nu se înregistrează nicio cerere a autorităților educației naționale către unitățile de învățământ de revalorificare a tuturor disponibilităților de spațiu și niciun apel către administrațiile publice locale, instituții, agenți economici etc. de a oferi spații pentru activitate didactică. Rămâne ignorant faptul că lecții se pot ține (în ultimă instanță, în picioare sau din mers) și în curtea școlii, într-o sală de expoziții, într-un parc, pe treptele unei construcții publice, ale unui monument, pe o esplanadă etc.

Apa, săpunul și mersul pe dreapta, alertele bunului-simț

Se repetă că revenirea la normalitate nu este posibilă, cel puțin deocamdată; însă tocmai măsurile și aspectul școlii din perioada pregătirii și apoi din cea a desfșurării examenelor naționale țin de normalitate și ar fi de menținut: dezinfectant, apă, săpun, hârtie, circulație pe o parte a coridoarelor, a scărilor, toate ușile de acces ale școlii deschise pentru intrare și ieșire separate, efective mici în clase. În fond, ține de educația elementară să se circule pe dreapta nu numai prin școală, ci și pe trotuar, și pe scările stațiilor de metrou etc., la fel cum e de bun simț să existe scara profesorilor în orice unitate de învățământ și să fie accesibile circulației cotidiene acele uși de acces ale școlilor blocate acum cu plante, panouri etc., pentru asigurarea unor fluxuri de elevi într-un mod care nu trebuie să fie dependent de decretarea vreunei stări de alertă sau de urgență.

Revenirea odată cu începerea viitorului an școlar la ceea ce înseamnă normalitatea școlii noastre de atâția ani – clase cu peste 30 de elevi, 6-7 ore pe zi, în bănci, din 15 septembrie (câte cineva propune 10, chiar 1 septembrie!) până în toiul verii – nici nu trebuie să mai fie posibilă.