Aduc în discuţie o nouă iniţiativă a Ministerului Educaţiei Naţionale prin care se fac paşi importanţi în realizarea prevederii LEN 1/2011 articolul 70 alineat (2) prin care se  înfiinţează Biblioteca Şcolară Virtuală şi Platforma şcolară de e-learning, care include programe şcolare, exemple de lecţii pentru toate temele din programele şcolare, ghiduri metodologice, exemple de probe de evaluare. Aceste resurse digitale vor fi protejate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, ministerul de resort obţinând dreptul de publicare din partea autorilor, astfel încât aceste resurse să fie accesibile permanent şi gratuit oricărui elev sau profesor.
Până la momentul punerii în practică a prevederilor legislative anterior menţionate, ministerul de resort oferă oportunitatea de creare şi activare în comunităţi de bune practici educaţionale, la nivelul fiecărui Inspectorat Şcolar urmând a se crea platforme destinate resurselor educaţionale deschise (RED).
Provocarea este una de anvergură, deoarece: dă o nouă dimensiune inspectorilor şcolari de specialitate, prin consiliile consultative de la nivelul disciplinelor, care trebuie să-şi asume o viziune asupra ce înseamnă resursă educaţională care trebuie să îndeplinească o serie de criterii de conformitate; responsabilizează autorii de materiale didactice în sensul respectării unor cerinţe de autenticitate şi de asigurare a fondului (conţinut) şi a formei (materiale care să fie create prin utilizarea instrumentelor IT); utilizatorii, care trebuie să aibă abilitatea de a decela asupra utilizării acestor materiale, prin adaptarea acestora la specificul grupurilor de elevi şi de .
Evident, părerile vor fi împărţite şi va interveni o latură pragmatică: de ce un autor capabil de a crea resurse educaţionale de calitate să se reorienteze – privind colaborarea cu edituri – spre colaborarea cu inspectoratele şcolare? Cum orice muncă trebuie recompensată, se va pune problema modului în care autorul de resurse educaţionale deschise va fi recompensat pentru crearea de materiale didactice.
Evident, majoritatea colegilor din sistem au la sertar o serie de materiale didactice create. S-ar putea ca expunerea acestora
într-un spaţiu deschis să nu se concretizeze, pentru că atinge un prag pe care nu-l vor trece mulţi, de teama de a nu fi vulnerabili.
Evident, poate fi şi o supraabundenţă a solicitărilor privind încărcarea de materiale pe platformă, mai ales dacă va exista o miză. Caz în care stabilirea procedurală a elementelor de verificare a conformităţii va trebui să asigure o transparenţă a selecţiei.
Lăsând la o parte temerile anterioare, personal, consider că provocarea este de bun augur, pentru că o educaţie modernă care asigură eficienţa rezultatelor este cea care se sprijină pe comunităţi de învăţare.
În medicină există conceptul că nu există boală, ci bolnav, în sensul că orice standardizare are limitele sale şi că ceea ce tratezi implică un context de cele mai multe ori atipic. În educaţie, personalizarea demersului educaţional pentru asigurarea de şanse şi a incluziunii este o necesitate care schimbă substanţial coordonatele pregătirii profesionale şi efortul depus în sensul celor menţionate.
De aceea, consider că a fi membru al unei comunităţi (reale sau virtuale, dar de profesionişti) va oferi privilegiul de a întreba şi de a primi posibile răspunsuri care să se muleze pe specificul educabilului căruia i te adresezi, deci o şansă la performanţă.
Gabriel VRÂNCEANU
Directorul Casei Corpului Didactic, Bucureşti