Președintele Nicușor Dan a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că îl va numi consilier prezidențial pe educație pe prof. univ. dr. Sorin Costreie, imediat după numire acesta urmând să contacteze sindicatele și ministerul pentru o discuție „cu datele pe masă”, în încercarea de deblocare a crizei din educație.
Nicușor Dan a recunoscut că a întârziat cu numirea unui consilier prezidențial pe domeniul educației:
„Am zis două luni, au trecut două luni, nu am făcut ceea ce am zis că voi face. Vom numi prin decret prezidențial. Domnul Sorin Costreie va fi. (…)
Imediat ce domnia sa va fi numit consilier pentru educație, va contacta sindicatele, va contacta ministerul, va cere de la fiecare dintre aceste două părți date relevante, de exemplu, cu cât s-a redus numărul de oameni care făceau plata cu ora, câți dintre profesori nu acoperă exact disciplina pentru care ei sunt… în fine, toate datele pe care sindicatele sau ministerul le consideră relevante și vom avea o discuție cu datele pe masă, ca să vedem unde suntem”, a spus președintele României, Nicușor Dan, în cadrul conferinței de presă.
Sorin Costreie este profesor la Facultatea de Filozofie de la Universitatea din București și consilier onorific al ministrului Educației și Cercetării, Daniel David.





