
Foto: Administrația Prezidențială
Președintele României, Nicușor Dan, a participat miercuri, 26 noiembrie 2025, la ședința comună a Camerelor Parlamentului României, pentru a prezenta Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030. În ansamblul documentului programatic, una dintre importantele referiri ale președintelui a fost la sistemul de cercetare-dezvoltare-inovare, al cărui rol este determinant în ansamblul de siguranță strategică a României.
Referindu-se la capitolul din Strategia Națională de Apărare a Țării numit „Amenințări, riscuri, vulnerabilități, oportunități”, președintele Nicușor Dan a scos în evidență „războiul de lângă noi, cu toate consecințele care decurg de aici și războiul hibrid pe care, în mod evident, Rusia îl desfășoară împotriva României și împotriva multor țări europene. Vedem deci atacuri cibernetice, vedem campanii coordonate de dezinformare și vedem consecința acestor lucruri, presiuni asupra democrației și asupra statului de drept”.
În acest cadru, președintele României a subliniat, ca vulnerabilitate, faptul că „avem, de asemenea, un nivel relativ scăzut în zona de cercetare-dezvoltare-inovare, o zonă care devine tot mai importantă în competiția globală”.
Președintele Nicușor Dan a enumerat riscurile și vulnerabilitățile interne, insistând „pe capacitatea redusă a administrației publice pe multiple planuri (…), pe corupție, evaziunea fiscală de mare amploare, calitatea educației, gândirea critică și abandonul școlar, în această sferă, declinul demografic și fragmentarea politicilor statului în zona de tehnologie”.
Totodată, în sens cuprinzător, președintel Nicușor Dan a spus: „În ceea ce privește societatea, cred că un risc important este cantitatea relativ redusă de activitate, activism civic și ăsta este un lucru important.”
Președintele a subliniat că, „ulterior acestei Strategii, o să existe un plan de implementare, care va avea termene și indicatori, așa cum are orice plan de implementare”.





