Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat că bugetul Educației va fi majorat substanțial în anul 2024, creșterea ajungând la aproximativ 61% și a dat asigurări (4,1%) și a menționat că sunt asigurate fondurile necesare și pentru majorarea salariilor personalului didactic și nedidactic, precum și susținerea implementării Legilor învățământului.
„La Educație este o majorare substanțială (a bugetului pe 2024 – n.r.), de aproximativ 61%, ceea ce înseamnă că sunt asigurate fondurile necesare și pentru majorarea salariilor la personalul didactic și nedidactic, precum și punerea în aplicare a Legilor Educației”, a afirmat Nicolae Ciucă, citat de Agerpres.
Referitor de majorarea salariilor angajaților din educație, Ciucă a spus: „Este o decizie care a rezultat în urma discuțiilor avute la nivelul Guvernului cu sindicatele din Educație și așa am înțeles că a fost agreată etapizarea, nu am fost acolo”. El a menționat, în privința majorării de 60% a bugetului Dezvoltării, că „procentul este mare, dar suma nu este mare”.
„În principiu, procentul este mare, dar suma nu este mare, este de la 8 miliarde la 13 miliarde. Este vorba de lucrările care sunt deja demarate și sunt contracte semnate. Vă aduceți aminte că și anul trecut și anul acesta au fost o serie întreagă de evenimente la Ministerul Dezvoltării și în teritoriu, în județe, unde au fost semnate contracte, atât pe PNRR, cât și prin proiectele de la CNI și «Anghel Saligny» și, desigur, sunt parte din aceste fonduri dedicate pentru cofinanțări la proiecte”, a adăugat liderul PNL. Potrivit acestuia, nu sunt proiecte blocate, dar există premisa ca acest lucru să se întâmple. „Nu, chiar nu sunt. Există premisa să se blocheze dacă nu există banii necesari să poată să finanțeze, mai ales în situația în care, știți foarte bine, cum au crescut prețurile la materiale este nevoie să asigurăm această finanțare”, a arătat Nicolae Ciucă, citat de digi24.