Când vedem ceva ce merge prost în şcoala noastră (şi câte nu merg prost!), ne-am obişnuit să exclamăm „ce şcoală se făcea înainte şi cum ne-am bătut joc de ea…“, raportarea fiind la vremea pe care generic şi de-a valma o numim „în comunism“. Spun asta inclusiv oameni care la vremea aceea nici nu se născuseră, o spun cu susţinere desprinsă din categoria „ştiu eu“, „aşa vreau eu“, „se ştie“. E drept că din toată şcoala de atunci regretată acum nu sunt enunţate ca dorite să revină decât uniforma, examenul de admitere la liceu şi, eventual, manualul, „unu singur, dar bun“. Prin anii ’90, regretul fusese după şcoala interbelică, dar şi acela nu se manifestase mai mult decât prin repunerea unor firme (inclusiv după ureche) şi prin refolosirea unor denumiri precum „arte şi meserii“, „gimnaziu“, „colegiu“, „capacitate“, denumiri printre care (ignoranţă?) scăpaseră şi unele din anii ’50, cum ar fi „examenul de maturitate“, „şcoala medie“.
O imagine la zi a aprecierii asupra şcolii, a încrederii şi neîncrederii populaţiei în aceasta oferă barometrul asupra domeniului Educație, component al proiectului „Starea Națiunii. Construirea unui instrument inovator pentru fundamentarea politicilor publice“ (SIPOCA 11), derulat de Secretariatul General al Guvernului/Departamentul pentru Strategii Guvernamentale, în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA). Simplu spus, proiectul pune la un loc date statistice din toate domeniile vieţii interne din 1990 până în prezent, pentru fundamentarea politicilor publice. De asemenea, este în măsură să ofere o imagine a percepţiei asupra unor stări şi fenomene din societate. În cazul de faţă, arată cum e percepută şcoala. Rămânând în aceeaşi zonă a comparaţiilor cu ce a fost, barometrul arată că astăzi nu mai e nevoie de o coborâre în timp cu decenii pentru a considera că „înainte era mai bine“. 55% din repondenți apreciază că „în domeniul educației, lucrurile merg ceva mai puțin bine sau mult mai puțin bine față de acum cinci ani“.
Cu aplicare la diversele niveluri de învățământ de la noi, percepţia este dominant negativă, de neîncredere sau de încredere mai mult reţinută faţă de calitatea învăţăturii şi educaţiei oferite. Barometrul confirmă ce se vede, ce se aude la nivel cotidian, în jur: mulţumire, poate şi apreciere pentru învăţământul preşcolar şi pentru învăţământul superior de licenţă. Încrederea foarte bună şi destul de bună faţă de învăţământul preşcolar este exprimată în proporţie de 50% din subiecţi, iar faţă de ciclul de învăţământ superior de licenţă, în proporţie de 49%. De calitate foarte bună sunt apreciate ciclurile universitare de doctorat şi de masterat, chiar dacă în proporţie de numai 9% fiecare. Cel mai slab este considerat liceul: 31% – destul de slab, 14% – foarte slab. Gimnaziul apare mai ales a fi destul de slab (34%), foarte slab fiind socotit cu o pondere de 10%. Foarte slab în aceeaşi măsură ca şi liceul este considerat învăţământul profesional (14%), dar, în acelaşi timp, aceeaşi formă de învăţământ, cea profesională, se arată destul de bună pentru 25% din cei chestionaţi. Ciclurile învăţământului superior (licenţă, masterat, doctorat) sunt considerate în cea mai mică măsură ca foarte slabe: câte 5%.
În raport cu formele şi ciclurile similare de învăţământ din celelalte ţări ale Uniunii Europene, în cea mai mare măsură sunt considerate mult mai bune la noi universităţile şi şcolile postliceale: 4%. Mult mai slabe decât în restul Europei sunt considerate la noi creşele şi grădiniţele (31%) şi gimnaziul (30%).
Cea mai mare problemă cu care se confruntă învățământul românesc, în opinia participanţilor la sondaj, este indisciplina elevilor, semnalată într-o proporţie dominantă clar, dublă (20%) faţă de alte probleme, cum sunt salariile mici ale profesorilor şi corupţia (câte 11%), politizarea şcolii şi indiferenţa profesorilor (câte 10%), incompetenţa profesorilor (9%), la rândul lor cu o recurenţă dublă faţă de probleme altfel invocate frecvent în societate că afectează calitatea educaţiei: numărul mare de materii şi dotarea necorespunzătoare a şcolilor (câte 5%). În acelaşi timp, cel mai mult sunt respinse enunţurile „Sistemul de educaţie din România are dotări materiale corespunzătoare“ şi „Sistemul de educaţie din România primeşte suficente fonduri de la bugetul de stat“: câte 48% – total împotrivă, 15% – oarecum împotrivă. Acord total în cea mai mare măsură apare exprimat faţă de enunţul potrivit căruia „Sistemul de educaţie din România este o prioritate pentru reprezentanţii statului român“ (23%).
Peste toate formulările şi răspunsurile cu procentele lor, este de observat într-o măsură decisivă ca interes general şi ca veritabil semnal de alarmă pentru decidenţii asupra politicilor publice ponderea scăzută cu care şcoala noastră de azi apare ca potrivită cu nevoile indivizilor şi cu cele ale societăţii: numai 16% acord total faţă de afirmaţia că „Sistemul de educaţie din România este adecvat nevoilor societăţii“ şi în aceeaşi proporţie adecvată în ceea ce priveşte nevoile copiilor.
Florin ANTONESCU
