Negocierile de la Guvern au eșuat, universitățile din țară intră luni în grevă de avertismentDe luni, 22 mai, profesorii din învățământul superior vor face grevă de avertisment. Anunțul a fost făcut de președintele FNS „AlmaMater”, după eșecul negocierilor purtate la Guvern miercuri, 17 mai. Ieri, sindicatele angajaților din Educație s-au întâlnit cu premierul Ciucă, pentru a găsi soluții la problemele angajaților, dar negocierile au eșuat. Răspunsul primului ministru la doleanțele sindicaliștilor convigându-i încă odată pe aceștia, dacă mai cera nevoie, să declanșeze greva general pe termen nelimitat.

„Ne-am asumat, a spus Nicolae Ciucă, faptul că în programul de guvernare care va fi aprobat săptămâna viitoare și cu care va intra în funcțiune noul guvern împreună cu reprezentanții sindicatelor vom înscrie textul convenit din care să rezulte foarte clar că educația reprezintă prioritate națională”. Din păcate, niciuna dintre promisiunile făcute în ultimul an de către premier după întâlnirile avute cu reprezentanții angajaților din Educație nu au fost onorate de către Executiv. 

„Începând de luni, vom face grevă de avertisment. Am fost în urmă puțin cu referendumul. Categoric că vom continua și noi activitățile de protest, dar tare mâhniți am ieșit, căci ce am venit cu sufletul deschis, curat și cu dorința de a rezolva problema. Din păcate, anexa 8 din legea 153 a salarizării reprezintă prea puțin. Ar fi un efort, pentru Guvern și pentru țară, de 300 de milioane de lei, pentru partea aceasta de an care a mai rămas”, a declarat președintele „Alma Mater” după ședința de la Guvern.

Acesta a adăugat că Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu nu au vrut să-și asume grilele de salarizare propuse de sindicate: „Cei doi oameni importanți, prim-ministrul actual și prim-ministrul viitor, au spus că vor trece în programul de guvernare faptul că educația va fi prioritară (mă rog, scrie peste tot acest lucru), dar că va fi și din punct de vedere salarial, dar n-au vrut să își asume grilele pe care noi le-am creat și care astăzi se află la Ministerul Muncii, grile pe care le-am gândit potrivit ideilor din proiectul România Educată și din promisiunile celor doi miniștri, Sorin Cîmpeanu și Ligia Deca, plecând de la salariul mediu brut pe economie la profesorul debutant din învățământul preuniversitar și la profesorul de tip asistent universitar de la noi din învățământul superior. Deci, aici n-au vrut să-și asume răspunderea.”

Reamintim că, exceptându-i pe cei de la Școala Superioară de Studii Politice și Administrative (SNSPA), toate universitățile din țară au răspuns pozitiv la apelul de intrare în grevă, luni, 22 mai, lansat de sindicatele din învățământ.

Distribuie acest articol!