Este evident pentru oricine cunoaște cât de cât învățământul românesc faptul că actualul sistem de salarizare nu mai poate rămâne așa cum este acum. În primul rând, corecțiile bine-venite pentru unele categorii de salariați din învățământ, respectiv cadre didactice debutante sau personal nedidactic, au bulversat total actuala grilă de salarizare. Dacă lucrurile ar rămâne în acest stadiu, s-ar ajunge la situația aberantă ca salariul unei îngrijitoare, a cărei muncă o apreciem și o respectăm în cel mai înalt grad, să fie mai mare decât al profesorului debutant. Se cere cadrului didactic performanță, ba se și intenționează condiționarea salariului de nivelul performanței atinse, dar cu astfel de salarii nu poți motiva oamenii să performeze. În același timp, nu poți motiva tinerii absolvenți de studii universitare să se îndrepte către meseria de dascăl cu un nivel al salarizării așa de scăzut.
 Pe de altă parte, majorările făcute în alte domenii bugetare n-au făcut altceva decât să adâncească și mai mult problemele din sistem.
Un lucru puțin dezbătut în societate, dar de o importanță cu totul deosebită, este perspectiva tot mai apropiată a intrării României în Zona euro. O intrare în Zona euro cu actualele salarii ar însemna un adevărat dezastru pentru noi, cei din învățământ, și nu numai.
Este bine știut faptul că o societate bine așezată, capabilă de progres și integrată armonios în concertul statelor civilizate ale lumii, precum cele din Europa Occidentală, spre care tindem și al căror model ni-l dorim, nu poate ajunge la astfel de standarde în condițiile existenței unor discrepanțe uriașe în nivel de venituri de la o categorie la alta.
Nu suntem nici pe departe adepții egalitaris­mului de tip comunist, care a dat rezultatele pe care le știm cu toții, respectăm munca deosebit de performantă a unora dintre semenii noștri, dar de aici și până la situația din prezent este o cale lungă. Este de neacceptat ca mase mari de oameni, care muncesc cu simț de răspundere, cu efecte majore în societate pe termen lung, să fie sfidate de așa-ziși favorizați ai sorții care-și etalează cu aroganță bogății fabuloase obținute «peste noapte». Și asta n-ar fi nimic dacă aceste bogății n-ar fi acumulate pe spinarea altora, îndeosebi prin furtul banului public.
Toate aceste realități prezentate succint aici, fără a avea pretenția de a le fi enumerat pe toate, ne-au făcut să salutăm cu bucurie intenția actualului guvern de a propune o nouă lege a salarizării în sistemul bugetar, care să corecteze unele din distorsiunile existente în prezent, o lege care să-și propună o investiție importantă în resursa umană. Este un lucru extrem de bine-venit și foarte așteptat.
Ne-am bucurat când am auzit și ni s-a repetat a câta oară în întâl­nirile și negocierile purtate de reprezentanții noștri cu factorii guvernamentali de la cel mai înalt nivel că învățământul și sănătatea sunt domenii prioritare în această lege. Ne-am bu­curat nu pentru că ne-am dori și noi privilegii precum alții, ci pentru că astfel s-ar repara uriașe nedreptăți și munca noastră ar fi apreciată la justa valoare.
Lideri noștri naționali s-au întâlnit în repetate rânduri cu reprezentanții guvernului, au făcut pro­puneri, s-au adus argu­mente, s-au avansat cifre și totul părea că se îndreaptă pe calea cea bună, cu atât mai mult cu cât și economia făcea posibile aceste cifre. Credeam cu toții că lucrurile intră, în sfârșit, în normalitate și vom avea o lege corectă, apreciată de către toată lumea.
Dar n-a fost să fie așa pentru că blestemul nostru este ca «o minune să nu dureze mai mult de trei zile». Nici nu se așezaseră bine lucrurile în proiectul noii legi, că se mai discută impactul bugetar și se stabileau etapele de aplicare a legii, și apare și prima veste proastă: o ordonanță de urgență care tripla salariile celor mai înalți demnitari ai statului și care se aplică imediat, și nu în etape, cum urmează să se întâmple cu ceilalți bugetari. Au urmat tot felul de intervenții publice, s-au dat explicații politi­cianiste de-a dreptul penibile, cum, din păcate, se întâmplă foarte des, și până la urmă lumea părea să accepte faptul că sunt cei mai înalți oameni din stat și trebuie totuși bine plătiți, că sunt doar câțiva etc. Dar dacă a ținut prima mă­sură, de ce n-ar merge și altele? Și uite-așa s-au luat măsuri asemănătoare și pentru ceilalți funcționari guvernamentali sau ai Președinției, apoi au apărut și parlamentarii cu alte pretenții, după ce-și majoraseră substanțial pensiile, și tot așa.
E păcat că n-au înțeles drumul nou și corect pe care se pornise, că n-au putut să se abțină măcar în ceasul al doisprezecelea și să aștepte la fel cu toți ceilalți intrarea în vigoare a noii legi. Și iată cum au ratat din nou un moment politic ce le putea fi extrem de favorabil.
Evident că toate aceste lucruri au creat mari nemulțumiri în rândul membrilor noștri de sindicat. Am primit multe semnale extrem de negative și îndemnul la acțiuni de amploare. Discuțiile purtate cu șeful guvernului, cu miniștrii responsabili de aceste schimbări, promisiunile făcute la aceste întâlniri au făcut ca lucrurile să nu ia amploare. Contăm pe cuvântul celor cu care s-a discutat atâta și așteptăm primele rezultate concrete, în concordanță cu cele discutate.
Prof. Elena GURAN,
Lider Sector Găești – SLI Dâmbovița