A apărut ediția a III–a a DOOM, lucrare fundamentală a limbii române de azi. Dintr-un interviu mai vechi al directoarei Institutului de Lingvistică aflăm că limba română se va îmbogăți „oficial“ cu circa 3.600 de cuvinte, „achiziționate“ în ultimii 10-15 ani. Se pare însă că, până la urmă, numărul noilor cuvinte ar fi ceva mai mic. Oficializarea acestei îmbogățiri s-a produs, așadar, iar documentul a fost primit cu un interes real de specialiști în primul rând, de lumea școlii în al doilea rând, dar și de o parte a opiniei publice interesate și îngrijorate de modul în care evoluează limba română de azi.

Fiind document normativ, DOOM ar trebui să aducă un plus de corectitudine într-o limbă română în profundă schimbare, dar marcată de incredibile derapaje. Sintagma „se vorbește prost românește“, cu circulație în mediile intelectuale, dar nu numai, nu e doar o „figură de stil“, ci și expresia unei stări de fapt ce trenează sau chiar se agravează. Ne putem aș­tepta, așadar, ca odată cu noua ediție să aibă loc și un reviriment al „corectitudinii“. Numai că starea de corectitudine a unei limbi nu este un produs natural al acelei limbi, ci un rezultat al școlii, dar și al efortului laborios al unor instituții ­subordonate Academiei Române. Care, e adevărat, nu au forță juridică, ci mai de­grabă moral-profesională. E vorba în primul rând de Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti.

Revenind însă la problema corectitudinii și văzând unele dintre noile achiziții lexicale, ne-am pus o anume problemă care, evident, depășește competența unei singure persoane: ce noi cuvinte trebuie acceptate de limba română, ce trebuie să fie considerat acceptabil, corect așadar, și ce nu. Chestiune extrem de delicată! Povestea lui „î“ din „a“ sau din „i“ este încă vie în conștiința celor care scriu, în condițiile în care există încă publicații care nu acceptă noua scriere cu „î“ din „a“. Iată așadar că fenomenul „corectitudinii“ a intrat și el într-o periculoasă zonă a relativismului. Scrierea cu „â“ din „a“ sau din „i“ ne urmărește contradictoriu de câteva decenii, fiind un „eveniment“ lingvistic care a pus sub semnul întrebării autoritatea unor instituții.

În interviul acordat în luna decembrie a anului trecut ziarului Adevărul (ediția online?!…), directorul Institutului de Lingvistică anunță o parte din schimbările survenite după 15 ani de evoluție a limbii (mai ales la nivel lexical!) și consfințite, cum spuneam, în DOOM, ediția a III-a. Cele mai multe schimbări au în vedere, cum era de așteptat, introducerea/acceptarea unor noi cuvinte în limba română literară sau familiară. Dar cum au fost selectate aceste cuvinte nu aflăm din interviu. Bănuim că mai vechea teorie a circulației cuvintelor a devenit un criteriu-argument de selectare și ac­ceptare a noilor cuvinte. Nu știm însă dacă selectarea unor termeni nu are cumva și un aspect discreționar, fiindcă acolo nu ni se vorbește nici de eventuale anchete lingvistice făcute în diverse medii de vorbitori de limbă română, nici de contribuția unor catedre universitare în realizarea selecției. Și atunci nu ne rămâne deocamdată decât să credem că așa e bine. Că termeni precum booster, like, fresh, deal, trend, brother, hacker, dealer, gay etc. trebuie să devină parte a limbii române contemporane. Ca și ­selfie, ca să mai dăm încă un exemplu care și el pare că și-a obținut un loc confortabil în DOOM, ediția a III-a. De altfel, dacă un manual școlar a introdus termenul „selfie“ în limbajul și conținuturile sale, devenind chiar unitate de învățare (?!…), devansând astfel documentul normativ, de ce am mai avea nedumeriri?!…

Și totuși!… De ce un cuvânt ca booster trebuie să devină un cuvânt acceptat ca atare în limba română, în condițiile în care el este „foarte tânăr“? Suntem atât de siguri că un termen care indică o situație particulară a unui demers medical va deveni un cuvânt la ordinea zilei, cotidian ca frecvență?!… Sau vrem neapărat să fim de-o „fierbinte“ actualitate?… Sunt autorii DOOM conștienți de faptul că circulația lui e palidă deocamdată?! Sau ei vor neapărat să anticipeze ritmul tot mai alert de anglo-saxonizare a limbii române?!…

Nedumerire poate stârni și prezența cuvântului brother, a cărui semnificație poate duce la confuzii (apropo de „big brother“), ca și dealer sau training care, toate, au corespondențe în limba română și ridică destule probleme de circulație sau de ortografie, pe care de pildă le-a ridicat la vremea lui și weekendul / plural – weekenduri în ediția a II-a a DOOM.

De fapt, dincolo de alegerea mai mult sau mai puțin discreționară a unor termeni introduși în noua ediție și de lipsa de informație în privința „metodelor“ aplicate pentru selectarea cu adevărat a cuvintelor necesare, problema de fond care apare în ultimele decenii este una mai gravă, de substanță: în ce măsură limba română mai este o limbă fone­tică. Cu alte cuvinte, în ce măsură va avea loc o adaptare fonetică a noilor cuvinte la realitatea lingvistică românească în condițiile în care DOOM pare să eludeze acest aspect? În acest context, un exemplu, derutant cu adevărat, care alarmează pe cel interesat, întrebându-se poate cât de discreționară devine redactarea sub auspiciile Academiei a unui document normativ, ne este propus de istoria cuvântului moto, semnificativă poate pentru un gen de „entropie lingvistică“. Moto este un cuvânt de origine italiană/germană – motto, dar cum caracterul fonetic al limbii române cerea o adaptare ortografică, dicționarele mai vechi, atât DEX, cât și Dicționarul de neologisme, au adoptat formula moto, fără dublarea consoanei „t“. Ceea ce era cumva în ordinea firească a limbii române. Surpriza ne-a oferit-o însă DOOM, ediția a II-a, care reintroduce scrierea cu doi „t“, pu­nând astfel o inutilă cărămidă la ascensiunea prezenței semnelor principiului eti­mologic în limba română.

de Adrian Costache – profesor

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 25-26 / ianuarie-februarie 2022