Necesitatea educației lingvistice în școală

Necesitatea educației lingvistice în școală

Limba, instrumentul gândirii logice

Lumea a devenit din ce în ce mai mult un spațiu virtual în care socializăm, ne desfășurăm activitățile, muncim sau ne relaxăm. Și pentru că nevoia de comunicare, de împărtășire a sentimentelor sau pur și simplu de o îmbrățișare a fost înlocuită cu SMS-uri sau e-mailuri scrise în cea mai mare grabă, este evident că schimbări s-au produs mai ales la nivelul cuvintelor. Limba este un organism viu, care se adaptează nevoilor societății. La rândul ei, școala încearcă să facă față schimbării.

Actul educațional inovator se bazează pe comunicare. Încă din primii ani de viață, copilul învață să-și identifice nevoile și să relaționeze cu ceilalți. Cuvintele devin un mijloc de exprimare a emoțiilor, de corectare a unor comportamente, căci au forța magică de a-l pune pe copil în relație cu lumea în care trăiește. Educația lingvistică începe în anii petrecuți alături de părinți și de bunici și continuă în anii de școală, când copilul începe să conștientizeze că important este nu doar ceea ce spune, ci și cum spune. Deprinderile de exprimare corectă, cunoașterea regulilor de ortografie și de punctuație, a formelor gramaticale adecvate comunicării sunt abilități care stau la baza formării competențelor de relaționare cu semenii și a înțelegerii importanței pe care folosirea corectă a limbii române o implică în procesul învățării. Profesorul continuă educația lingvistică începută în familie și-l face pe elev să conștientizeze necesitatea educării limbajului, care implică o conduită morală de tip superior. Sub influența limbajului, percepția capătă sens și semnificație, se îmbogățește, devine observație cu ajutorul cuvintelor.

Schimbările din societate și în special digitalizarea, mai mult sau mai puțin forțată, au avut ca efect deplasarea accesului dinspre latura formativă a învățământului către dimensiunea funcțională. Mulți ani, în școala românească a fost supraevaluată gramatica abstractă și descriptivă în detrimentul exprimării corecte, a explicării sensurilor cuvintelor sau al cunoașterii nuanțelor pe care limba română le capătă în diferite situații de comunicare.

Excesul de teorie nu l-a ajutat pe elev să se exprime mai bine în limba română, ci, dimpotrivă să pună gramatica în rândul materiilor exacte care funcționează pe baza algoritmului de studiu. Programele școlare în vigoare sunt concepute în vederea dezvoltării libere și armonioase a individualității umane care se pregătește pentru viață, pentru a-și asuma un rol social cât mai potrivit înclinațiilor și aptitudinilor. Competențele-cheie, formate în școală la disciplina Limba și literatura română în gimnaziu sunt comunicarea în limba maternă, sensibilizarea și exprimarea culturală. Componenta lingvistică stă la baza dezvoltării competenței de comunicare, favorizând înțelegerea relației dintre uz și normă și conștientizarea importanței codului lingvistic în procesul de comunicare. În gimnaziu, învățarea corectă și dirijată a normei limbii române literare exercită un rol reglator asupra corectitudinii exprimării, ra–portând la norma limbii române standard achizițiile lingvistice ale elevilor din perioada anterioară de școlaritate. Limba este instrumentul principal de organizare a gândirii logice, asigură elevului accesul la cunoaștere și susține conștiința identitară. Utilizarea corectă, adecvată și eficientă a limbii în procesul comunicării orale și scrise este o competență generală, cuantificată obligatoriu printr-un punctaj semnificativ în baremele de evaluare ale testelor și probelor de Evaluare Națională și Bacalaureat. Includ aici și proba orală de competențe lingvistice pe care o susțin absolvenții de clasa a XII-a.

Virginia Olaru – profesor, Colegiul Național Mihai Eminescu din București

Articolul integral poate fi citit în Tribuna Învățământului, nr. 27 – martie 2022