Necesitatea dezvoltării gândirii critice la elevi în contextul noii educații

Astăzi, mai mult ca oricând, în contextul regândirii din temelii a sistemului de învățământ românesc, astăzi, când se doreşte a se pune bazele unei noi educații, adaptate cerințelor vremii, astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să facem unele considerații de care să sperăm că cei care gândesc noul învățământ vor ține cont.
Noua orientare a învățământului românesc trebuie să urmărească dezvoltarea gândirii critice a copiilor prin folosirea metodelor şi teh­ni­cilor activ-participative noi, care pun accentul pe participarea copi­lului şi îl plasează pe acesta în centrul procesului de învățare.
A „gândi critic” înseamnă a emite judecăți proprii, a accepta pă­rerile altora, a fi în stare să priveşti cu simțul răspunderii greşelile tale şi să le poți corecta, a primi ajutorul altora şi a-l oferi celor care au nevoie de el. Capacitatea de a gândi critic se dobândeşte în timp, permițând copiilor să se manifeste spontan, fără îngrădire, ori de câte ori există o situație de învățare, fără să le fie teamă de reacția celor din jur, de părerile lor şi le dă putere şi încredere de analiză şi reflexie.
Toți copiii, indiferent de dezvoltarea intelectuală sau de vârstă, pot contribui la elucidarea situației necunoscute, spunându-şi pă­rerile. Ei trebuie învățați de mici să asculte şi să accepte, făcându-i să înțeleagă că în cadrul dezbaterilor şi al schimbului de opinii nu se critică copilul, ci ideea.
Soluțiile problemelor supuse rezolvării presupun colaborare şi cooperare. Copiii trebuie învățați cum să abordeze probleme sociale complexe, cum ar fi: cum să definească problema apărută; ce sistem de valori trebuie să aplice; ce măsuri publice trebuie luate; ce acțiuni trebuie întreprinse.
Pregătirea copiilor pentru a deveni „cetățeni eficienți” într-o so­cie­tate democratică presupune dobândirea de către aceştia a unor abi­­lități cognitive, formarea şi exprimarea unor opinii proprii, dez­vol­tarea capacității de argumentare logică a unor idei. A-i învăța pe copii să gândească critic înseamnă a-i învăța să gândească democratic, înseamnă a le dezvolta gândirea multicauzală, care-i va face pe copii să găsească soluții multiple la situațiile multiple în care se vor găsi, la un moment dat, în viață.
Deşi unii consideră că dezvoltarea gândirii critice este un proces prea greu pentru copii datorită stadiilor dezvoltării inteligenței copilului (descrise de J. Piaget), acest lucru este posibil cu ajutorul suportului intuitiv.
Întrebările care se pun sunt: Gândirea critică nu grăbeşte în mod inutil maturizarea copiilor? Nu cumva li se răpeşte micilor copii copi­lăria? Nu ne folosim de un copil să gândească precum un adult? Este moral ca un cadru didactic să obțină efecte spectaculoase în prezent cu prețul unor posibile consecințe târzii plătite de copii?
Răspunsul este sigur nu. Niciodată nu vor exista asemenea efecte, iar copiii vor raționa cu siguranță mai bine şi aceasta nu va fi în detri­mentul lor, deoarece utilizarea metodelor interactive, a procedeelor şi tehnicilor de lucru le sporeşte încrederea în forțele proprii, în performanțele obținute, contribuind la dezvoltarea intelectuală, mo­rală şi la socializarea lor. Astfel copiii participă efectiv la actul învățării, mărindu-le responsabilitatea şi gradul de implicare.
Nu practicarea timpurie a gândirii critice dăunează, ci practicarea neadecvată sau parțială a ei poate duce la dezvoltarea unui compor­tament tipic, unui copil pasiv care aşteaptă totul de-a gata, iar efectul nu va fi deloc neglijabil ci, din punct de vedere moral, dăunător şi educațional contraproductiv.
Prin urmare, în procesul instructiv-educativ este necesară schimbarea poziției față de copil. El trebuie considerat, de mic, drept un participant activ şi creativ la propria formare. Trebuie avut în vedere că deprinderile de învățare interactiv-creativă, antrenând efortul intelectual din partea copilului, cu cât sunt mai de timpuriu formate, fixate şi consolidate, cu atât au un efect formativ mai eficient, materializat în dezvoltarea capacităților intelectuale superioare.
De aceea, credem cu putere că secretul bucuriei educației este dat de darul de a convinge, de a se adresa inimii, nu numai minții. Dascălul care se apropie de copii cu iubire şi cu simțul dreptății, care îi ascultă cu bunăvoință şi îi învață să gândească dincolo de buchea cărții, care glumeşte cu ei, care caută să le insufle sentimente morale este dascălul a cărui autoritate rezistă în timp. Asemenea dascăli îşi fac simțită influența în întreaga viață ulterioară a copilului dar, din păcate, asemenea dascăli sunt din ce în ce mai rari.
 
Prof. Daniel Sorin BĂLUŢOIU,
Şcoala Gimnazială Alexandru Ştefulescu, Târgu-Jiu