Interviu cu prof. Carmen Andronachi, director al Colegiului Naţional Hurmuzachi, din Rădăuţi
Stimată doamnă directoare, vă aflaţi la conducerea unuia dintre cele mai mari licee din România, o şcoală cu o tradiţie extraordinară, în care calitatea şi performanţa s-au aflat întotdeauna în prim-plan, consolidându-i poziţia de care se bucură astăzi. Cum a reuşit? Cui îi aparţine meritul că această instituţie de învăţământ se află în topul celor mai bune din ţară?
Spuneam nu demult, în revista „Muguri”, a Colegiului Naţional Eudoxiu Hurmuzachi, că, la cei peste 140 de ani ai săi, şcoala e un simbol pentru învăţământul din această parte a ţării. Fiind cea de-a treia instituţie din fostul Ducat al Bucovinei, înfiinţată prin decret imperial, după liceele din Cernăuţi şi Suceava, ea are viaţă şi personalitate, aşa cum inspirat nota profesorul ieşean Constantin Ciopraga despre arta cuvântului, literatura.
Sobrietatea acestei instituţii pe care o slujim estompează zgomotul de fond şi ne obligă pe toţi, profesori şi elevi, „să facem carte” cu seriozitate. Generaţii de înaintaşi au contribuit la modelarea imaginii unei şcoli de elită. Prestigiul se menţine prin multă muncă, implicând contribuţia liber consimţită a elevului, astăzi partener în actul de formare. În privinţa corpului profesoral, am putea cita multe nume, unele devenite legendare. Poate vom reveni pe parcursul interviului la numirea unor oameni care merită cu prisosinţă citaţi.
Nu poţi fi cadru didactic (şi chiar nedidactic) la Colegiul Naţional Eudoxiu Hurmuzachi fără să-ţi asumi un anume cod etic, poate nu întotdeauna cuprins în regulamente, statute, proceduri. Tradiţia nu este un cuvânt gol, fără valoare, nici pentru noi, nici pentru părinţi, mulţi dintre ei, foşti absolvenţi ai acestei instituţii. Pe de altă parte, suntem cu toţii oamenii prezentului, încercând şi parţial reuşind să pregătim generaţia de mâine în spiritul cultivării valorilor care să-i facă competitivi, chiar învingători oriunde vor pleca mai departe.
Rămânem în perimetrul performanţei: vorbiţi-mi despre calitatea actului educaţional din Liceul Hurmuzachi, despre pregătirea elevilor, a olimpicilor…
Continuând cele spuse mai sus, aş putea să fac apel, în primul rând, la o statistică din care rezultă că în anul precedent au promovat 99,66% din totalul de 900 de elevi. Dintre aceştia, cu medii între 9 şi 10 au fost 379 de elevi, iar medii sub 6 nu au fost.
Calitatea actului educaţional depinde de utilizarea metodelor activ-participative în procesul de învăţare, de cointeresarea elevului în studiul la clasă, dar şi în pregătirea individuală.
Selectarea elevilor olimpici şi pregătirea lor pentru fazele locale, judeţene şi naţionale se face de către profesori pasionaţi, care transmit nu numai ştiinţă, ci şi tehnica de a învăţa şi de a performa.
An de an se obţin rezultate de excepţie, multe dintre ele trecute în Cartea de onoare a şcolii. Menţionăm doar câteva dintre domeniile la care am avut rezultate la olimpiadele naţionale şi internaţionale mai recent: la informatică, la tehnologia informaţiei, la limbile: germană, engleză, ucraineană, la religie, la fizică, la filosofie, la limba română.
Există în ultimul timp printre elevii noştri o emulaţie deosebită pentru concursurile şcolare cu etape naţionale şi internaţionale, cum ar fi: Infomatrix, Cyber Fair, Adolf Haimovici, Cangurul, Urmaşii lui Moisil, Litter less, Shakespeare School Essay Competition, Tinerii Dezbat, Workand Creation, Cultura populară ne defineşte ca popor, Condeie de jurnalist, VideoArt, Speranţele muzicii naţionale, Ars Nova, Lectura ca alternativă de viaţă, Concurs de tenis şi fotbal, Concursul de reviste şcolare, Micul virtuoz, Infoeducaţia, Sesiunea de comunicate şi referate ştiinţifice ale elevilor de liceu – geografie, matematică aplicată…
Dar despre corpul profesoral de la „Hurmuzachi” ce ne puteţi spune?
Avem un corp profesoral puternic, alcătuit din oameni cu experienţă şi din tineri care îşi consolidează cariera didactică în această instituţie solicitantă, chiar pretenţioasă. În total sunt 54 de cadre didactice şi numele lor apar rând pe rând alături de cele ale elevilor performanţi.
Cum spuneam la început, avem modele în faţă; deşi e foarte greu să alegi, îl pomenim acum pe Ernst Rudolf Neubauer, primul director al Colegiului, care a pus bazele bibliotecii. Tot astfel a făcut şi Leonida Bodnărescul şi profesorul Vasile Precop prin donaţia făcută de soţia sa. Unii au devenit legende în domeniul matematicii: Vasile Bujdei, a cărui simplă pomenire în faţa comisiei din acea vreme ducea la admiterea absolventului la orice facultate de matematică, Vasile }igănescu, profesor de geografie şi scriitor, Pantelimon Socaciu, profesor de biologie. Lista profesorilor valoroşi ar putea continua şi am ajunge la Anuarul redactat prin grija domnului profesor dr. Marian Olaru, directorul Centrului de Studii Bucovina.
Dotările unei instituţii de învăţământ susţin şi ele performanţa actului educaţional. De ce dotări se bucură colegiul dvs. centenar?
După cum aţi observat, am vorbit mai mult despre preocuparea noastră în privinţa păstrării conştiinţei identitare şi a găsirii soluţiilor optime de motivare a oamenilor implicaţi în procesul de învăţământ.
Întrebarea dvs. aduce în discuţie un aspect la care suntem deficitari, în sensul că există şase clădiri în diferite stadii de degradare, care ar necesita mari investiţii. O parte dintre acestea sunt clădiri de patrimoniu, cum ar fi: vechea sală de sport, clădirea principală, clădirea internatului. Ne-am propus să accesăm fonduri europene, deşi nu ştim dacă vom reuşi. Deocamdată aşteptăm apariţia manualului de accesare, care a fost amânată, se pare.
Aş dori şi aş propune chiar, de fapt am şi făcut-o la reuniunea managerială de la Suceava cu domnul ministru Remus Pricopie, ca aceste clădiri să fie inventariate de către o comisie specială din minister, care să aloce fondurile necesare pentru reabilitare, pentru a nu fi nevoit directorul să recurgă la demersuri obositoare (uneori umilitoare).
Altfel ce facem cu acest patrimoniu? Îl lăsăm să se dărâme?
La noi, „chestiunea arzătoare la ordinea zilei” ar fi acoperişul, început din fericire, dar care trebuie continuat la partea din faţă. Pentru o altă clădire a internatului şcolar problema e şi mai complicată, lucrările de reabilitare fiind sistate în 2009, iar oraşul neavând de atunci internat pentru elevii din satele din jur.
Totuşi, prin fondurile alocate am reuşit să dotăm biblioteca cu publicaţii noi, să cumpărăm 30 de unităţi centrale Intel I53400, 4G, necesare susţinerii bacalaureatului. Am investit şi în cumpărarea a 3 imprimante, 2 videoproiectoare, material didactic necesar labora­torului de fizică, 2 ecrane de proiecţie şi altele.
Prin bunăvoinţa sponsorilor Schweighofer şi Egger am utilat şcoala cu 100 de bănci şi s-a realizat lambrisarea holurilor.
Ce loc ocupă activităţile extracurriculare în pregătirea elevilor de la „Hurmuzachi”? În ce fel acestea îi modelează pe elevii de la „Hurmuzachi”, participă la formarea personalităţii lor de mâine?
Activităţile extracurriculare oferă oportunităţi pentru dezvoltarea unor competenţe prin valorificarea unor aptitudini speciale ale elevilor. Acestea au o valoare importantă atât pentru succesul demersului educaţional al şcolii, cât şi pentru cel din viaţa de zi cu zi a elevului.
Se urmăreşte astfel dezvoltarea unor abilităţi interpersonale, munca în echipă, iniţierea şi implementarea de proiecte noi. Subliniem existenţa în cadrul colegiului a următoarelor cercuri şi ansambluri: cercul de teatru, clubul de dezbateri, cercul de lectură, ansamblul coral, ansambluri sportive.
De fapt, cum este, cum ar trebui să fie elevul de la Colegiul Naţional Hurmuzachi?
Elevul de la „Hurmuzachi” este aşa cum ar trebui să fie: cuviincios, preţuindu-şi familia şi profesorii, bun coleg. De altfel, la aniversarea a 125 de ani de la înfiinţare, domnul academician Liviu Ionesi, unul dintre absolvenţii cu care ne mândrim (şi sunt mulţi aceştia!!), nota despre tinerii de la colegiu: „tineret vioi, modern, bine pregătit şi cuminte”.
Aceştia sunt tineri care se deosebesc foarte tare de „modelele” prezentate în mod frecvent în mass-media, în special la televizor: elevii noştri poartă uniformă, salută cu respect, au o frecvenţă bună, studiază cu seriozitate şi, după cum am văzut, obţin rezultate remarcabile la examene. Și distracţia îşi are locul ei în viaţa tinerilor şi de aceea preferăm să organizăm noi: excursii, evenimente culturale şi sportive, competiţii, serbări, dintre care ei pot alege în funcţie de aptitudini şi interese.
De mare succes se bucură printre adolescenţi balurile bine organizate: al Îndrăgostiţilor în curând, pe lângă cele organizate cu mare consum de energie până acum: Balul Bobocilor, care este plănuit de către elevii claselor a IX-a încă din anii de gimnaziu, după cum am aflat de la concurenţi. Despre Balul de caritate de Crăciun putem aprecia strădania echipelor de voluntariat care se întrec în a pregăti daruri pentru semenii lor. Criza financiară nu trebuie să devină o criză morală. Trebuie să-i învăţăm pe elevi cum să ne păstrăm demnitatea, omenia, credinţa şi buna dispoziţie.
Cât de importantă este deschiderea spre Europa? Ce înseamnă pentru un mare liceu să fie integrat în elita şcolilor europene?
Înainte de a vorbi de parteneriatele cu Europa cred că ar trebui să vorbim despre parteneriatele cu asociaţii şi societăţi de mare prestigiu de la noi din ţară. Pentru mine şi mulţi dintre colegi, pe primul plan stă parteneriatul cu Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, care a fost înfiinţată la Cernăuţi acum mai bine de 150 de ani şi care a avut un rol esenţial în înfiinţarea instituţiilor culturale, a şcolilor din Bucovina şi susţinerea la studii a unor elevi merituoşi. În această mentalitate am fost crescuţi cei din generaţia mea de către fostul director al Colegiului, domnul Petru Bejenariu, rectorul Universităţii de Vară Ion Nistor din 1990, când s-a reactivat Societatea.
În clădirea şcolii funcţionează şi Centrul de Studii Bucovina, înfiinţat de către SCLRB, care ne-a facilitat legătura cu instituţii şi personalităţi din Nordul Bucovinei şi cu care colaborăm la un nivel academic.
Un alt parteneriat important pentru colegiu ar fi: parteneriatul cu Organizaţia Studenţească AISEC, care ne-a permis să le asigurăm elevilor noştri cursuri de limba engleză şi germană cu vorbitori nativi.
Am desfăşurat un parteneriat ETA-Hoffman Gymnasium, care a presupus deplasarea a 17 elevi şi 2 profesori la: Bamberg, Augsburg, Nürnberg, Schönbrunn şi Bürgebrach. Cu ceva timp în urmă am realizat un parteneriat cu oraşul Ragusa, din Sicilia, şi oraşul Pontault – Combeau, din Franţa.
Recent s-a participat la workshopul internaţional organizat în cadrul Programului YRE, în Suedia, la Stocholm.
Iertată-mi fie lipsa de modestie, dar, prin calitatea elevilor şi a profesorilor, prin cartea de vizită a şcolii, ne situăm oricum între instituţiile importante, vechi, de tradiţie ale spaţiului european.
Pe plan material ar mai trebui făcut ceva pentru a întări şi a dezvolta perspectivele unei astfel de şcoli.
Ce înseamnă să fii directorul unei instituţii de învăţământ de elită, într-un sistem de educaţie neaşezat de 25 de ani?
Nu este uşor să fii într-o funcţie de conducere. Cea mai mare renunţare este în privinţa orelor de curs, realizate într-o atmosferă degajată, de comuniune cu elevii.
Managementul presupune o viziune de ansamblu, atenţie distributivă asupra tuturor componentelor care asigură succesul didactic într-o şcoală. Secretul este munca în echipă, consultarea reală a colegilor, şi a celor mai vocali, şi a celor mai tăcuţi, şi a celor cu mai multă experienţă, şi a celor tineri, care sunt mai aproape de vârsta elevilor noştri.
Relaţia şcoală – familie stă în atenţia conducerii şcolii de mai mult timp, un rol important avându-l Asociaţia cu statut juridic a părinţilor.
Doamna director adjunct Lăzărescu Luminiţa, care a coordonat mulţi ani comisia diriginţilor şi proiectul OSP IX-XII – Paşi spre carieră, este un specialist pe care îl preţuiesc mult.
Nu aş vrea să uit să amintesc, la modul cel mai onest, despre parteneriatul cu Inspectoratul Școlar Judeţean şi cu Casa Corpului Didactic, la care găsim totdeauna un sfat bun, o informaţie şi care cu exigenţă şi corectitudine menţin pulsul activităţilor noastre.
Și în vremuri de criză şcoala trebuie să funcţioneze, nu putem amâna formarea elevilor pe altă dată, e nevoie de echilibru, de înţelegere între oameni, de o ierarhizare corectă a valorilor şi o stabilire a priorităţilor.
Este esenţial să spunem lucrurilor pe nume atunci când avem ceva de spus, să nu cultivăm laşitatea şi lipsa spiritului civic.
Profesorul rămâne un model, chiar dacă societatea pare uneori să nu-i recunoască statutul.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU