Interviu cu Ionel Banu, directorul Colegiului Naţional B.P. Haşdeu, din Buzău
Stimate domnule director, de ce este CN B.P. Haşdeu un colegiu important pe harta instituţiilor româneşti de învăţământ? De ce îl caută absolvenţii de clasa a VIII-a?
Colegiul Naţional B.P. Haşdeu este cu adevărat o şcoală importantă pe harta instituţiilor româneşti de învăţământ. Spunem acest lucru cu foarte multă convingere, întrucât colegiul buzoian are o cultură organizaţională extrem de puternică, un model educaţional propriu şi mai ales o misiune pe care şi-au asumat-o, deopotrivă, elevii, părinţii acestora, profesorii: „Să creştem caractere: neschimbătoare şi puternice”. De fiecare dată, spunem cu toţii, noi haşdeienii, că avem o tradiţie care ne obligă să facem prezentul cât mai confortabil, confortabil în sensul dobândirii de performanţă şi accederii către excelenţă. Nu poţi trăi doar din trecut, acesta poate fi uitat dacă prezentul nu este trăit, ca şcoală, la cote maxime. Bine spunea un coleg, profesor de fizică modelator de olimpici internaţionali, domnul Nicolae Iacob: „Haşdeul este o cetate medievală conectată la internet”.
Cât de veche este această frumoasă şcoală românească?
Povestea acestei şcoli a început la 1867, când primarul de atunci al Buzăului a decis înfiinţarea Gimnaziului de băieţi, într-un târg care avea o şcoală importantă: Seminarul teologic. Gimnaziul s-a voit de la început să devină şcoala reprezentativă a Buzăului şi a devenit, în scurt timp, ceea ce s-a dorit iniţial: şcoala care să atragă toate minţile tinere dornice de cunoaştere şi mai ales de performanţă. Şcoala de la „Haşdeu”, cum ne place să spunem, s-a impus în Buzău nu doar prin faptul că aici elevii învăţau, învăţau mai ales foarte bine, ci prin iniţiative unice. Dacă Buzăul a avut nevoie de o bibliotecă, ei bine, directorul de atunci, Basil Iorgulescu – prietenul lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, foarte apreciat de enciclopedistul Haşdeu –, a început să adune cărţi de la boierii buzoieni şi a fondat biblioteca, aceasta fiind un bun al Buzăului, adică bibliotecă publică. Dacă buzoienii erau din ce în ce mai dornici de cultură, la „Haşdeu” a luat fiinţă Ateneul în 1893 (iniţiativă pe care noi am reluat-o în 2008), o instituţie culturală axată pe conferinţe de interes general şi local, cultural, social etc. Aici au conferenţiat Grigore Tocilescu, Nicolae Iorga, Ion Luca Caragiale („Despre prostie. Cauzele prostiei omeneşti”) în cea mai importantă sală din Buzău, „Moldavia”, care atrăgea ca un magnet consumatorii de cultură din târgul pe care cei mai mulţi îl ştiau doar după covrigii săi.
Şcoala a crescut an de an, niciodată nu a fost depăşită în plan local, chiar dacă a trecut prin momente dramatice. Războiul întâi mondial a deposedat-o de pinacotecă, în care erau cinci tablouri ale lui Grigorescu, comuniştii i-au adăugat clase „de industrial” şi ofereau absolvenţilor locuri în mină. Nimic nu i-a împiedicat pe buzoieni – şi nu numai – să vină la „Haşdeu” şi să înveţe, să performeze. Părinţii îşi aduceau copiii aici, adică în şcoala în care învăţaseră şi părinţii sau rudele lor. Se cunosc generaţii de haşdeieni: străbunic, bunic, tată, mamă, nepot, fiu, fiică. Aşa s-a construit şi s-a cimentat ceea ce noi astăzi numim spiritul haşdeian. Nu sunt vorbe mari, oricine poate verifica: „Haşdeul” este o stare de spirit, nu doar o şcoală a performanţei, în ultimă instanţă a elitelor. Chiar şi cei care aveau trei-patru corigenţe pe trimestru, unii – vai nouă! – ajunşi parlamentari astăzi, sunt mândri că au învăţat la „Haşdeu”, sunt mândri că sunt parte a spiritului despre care făceam mai sus vorbire.
Care sunt rezultatele şi performanţele care vă recomandă ca liceu de elită? Care este, în opinia dvs. de director şi cadru didactic, formula calităţii şi performanţei în Educaţie?
Spuneam mai sus că şcoala aceasta s-a vrut de la început să fie unică în ţinutul Buzăului, unică prin performanţă. Când vorbim de oameni formaţi aici, performeri din toate punctele de vedere, începem cu George Emil Palade, laureatul Nobel, absolvent 1930. Continuăm cu Nicolae Vaschide – psihologul despre care Daniel Cluzel scria „(…) Geniul şi opera sa onorează România şi Franţa”, Pamfil Şeicaru (o parte din studii), Constantin I. Parhon, Aurelian Radu, în prezent în SUA, care l-a cunoscut pe George Emil Palade şi a lucrat cu un discipol al său, laureat Nobel, de asemenea, academicianul de astăzi Marius Andruh, Nae Leonard – prinţul operetei, nu? –, Vasile Voiculescu – autorul Sonetelor şi al lui Zahei Orbul, actorul Velimir Maximilian sau – mai aproape de noi, astăzi – regizorul Nicolae Cabel, poetul Gheorghe Istrate, actorul şi dramaturgul Paul Ioachim etc.
Ceea ce ne bucură acum este faptul că „Haşdeul“ se menţine acolo sus, adică acolo unde noi credem că ne este locul. S-au făcut, se fac şi se vor mai face clasamente, ierarhii. Anul 2013 a situat „Haşdeul” pe locul al doilea în ţară (după Colegiul Naţional Sf. Sava, din Bucureşti) – punctele obţinute pentru: rezultate la bacalaureat, la admitere în liceu, la olimpiade naţionale. Aici am avut clasări de excepţie: Alina Moise – locul I la istorie, cu nota 10 (zece), de exemplu. Anul acesta vor participa la faza naţională a olimpiadelor şcolare 63 de elevi haşdeieni. E bine? Am zice că da! Între ei, Raluca Oprea – limba franceză –, al patrulea an ca participare, trei premii sau menţiuni în cei trei ani din urmă. Absolvenţii „Haşdeului” sunt admişi în învăţământul superior de stat în procent covârşitor: peste 98%. Aici vedem noi semnul calităţii: o şcoală binecuvântată de Dumnezeu formează an de an caractere puternice, oameni care jură la absolvire că vor purta „Haşdeul” în suflet oriunde ar fi. Ei vin la „Haşdeu” ca să înveţe, iar pentru noi a învăţa înseamnă a învăţa zi de zi. Absolventul de „Haşdeu” este cel care vine în clasa a IX-a, unii chiar şi în clasa a V-a, convins că în şcoala aceasta se va împlini, iar dacă va face performanţă, va fi parte a istoriei şcolii de la „Haşdeu”. Între profesorii de astăzi ai „Haşdeului”, peste 20 sunt absolvenţii de mai ieri. Aceşti profesori sunt parte din „formula calităţii şi performanţei în Educaţie”.
Spuneam că elevii noştri vin în şcoală pentru că vor să înveţe, să înveţe zi de zi. Aici se re-descoperă sau îşi găsesc un traseu nebănuit: latina, de exemplu. Pornesc pe un drum anevoios şi performează zilnic, mai întâi pentru ei, formându-se, desăvârşin­du-se, apoi pentru şcoala care îi creşte, care îi ocroteşte, pentru că bunurile de preţ trebuie ocrotite. Este o dantelărie a performanţei pe care elevul şi profesorul de la „Haşdeu” o conştientizează asumând-o zilnic. Comunicarea este permanentă, întreruperile nu fac bine. Şi elevul, şi profesorul trebuie să fie minţi în stare de veghe. Altfel nu obţii performanţă!
Ce rol are directorul liceului în procesul asigurării şi dezvoltării calităţii în educaţie şi al obţinerii performanţei?
Directorul trebuie să fie în primul rând profesorul şcolii pe care, pentru un moment doar, o conduce. El însuşi trebuie să modeleze caractere, la clasă, prin proiecte sau parteneriate, implicându-se alături de copii în dezbateri, în acţiuni de voluntariat etc. Apoi trebuie „să conducă”, proiectând, având capacitatea de a face diagnoză şi de a construi. Dacă an de an are elevi calificaţi la faza naţională a olimpiadelor sau a concursurilor şcolare, înseamnă că nu a uitat ce este în primul rând: profesor. Şi mai este un lucru: directorul trebuie să aibă caracter, nu carismă. Dacă vrei „să creşti caractere”, priveşte-te în adânc, verifică-ţi buna-credinţă faţă de copii, părinţi, colegi de cancelarie. Şi apoi, directorul nu ar putea avea împliniri fără o echipă managerială competentă. La „Haşdeu”, Laurenţiu Ţepeluş, adjunctul, Anca Florea, consilierul educativ, şi Ionel Banu fac o echipă redutabilă.
Orice instituţie de învăţământ beneficiază, în primul rând, de un anumit potenţial uman. În acelaşi timp, orice instituţie de învăţământ îşi proiectează un anumit model educaţional, care se reflectă în misiunea asumată, în principiile şi în valorile la care aderă. Calitatea în educaţie este asigurată de justa măsură pe care un management eficient trebuie să o stabilească între realitatea existentă în şcoală şi proiecţiile pe care le propune.
Vechimea de peste un secol vă legitimează ca un colegiu de elită? Sau mai este nevoie de ceva?
Timpul nu este suficient pentru a fi catalogat ca „valoare” în educaţie. Este jalnic atunci când o şcoală seculară, să zicem, se prinde în anonimat. Anii nu te plasează, singular, în mit. Este nevoie de robusteţe în timp. Un colegiu de elită este certificat de comunitatea care trebuie să vegheze asupra lui. Calitatea, valoarea, plasarea în elită, toate acestea sunt sau devin perene atunci când cei din jur îţi dau certificatul de garanţie. În Buzău, toată lumea ştie de „Haşdeu”, toţi sunt sau se doresc a fi haşdeieni.
Valoarea în educaţie se confirmă cu certitudine în timp; vorbim de acel timp necesar pentru ca un anumit potenţial, existent uneori în stare latentă, să conducă la performanţă. Este, de asemenea, nevoie ca timpul să confirme perfor­manţa, să-i asigure trecerea de la o generaţie la alta prin asumarea unor ierarhii valorice legitime. Timpul devine astfel criteriul în baza căruia deosebim succesul de valoare.
Timpul trebuie privit ca durată. Vechimea legitimează valoarea dacă ai învăţat să te raportezi cu respect, cu responsabilitate la trecut, citind istoria unei şcoli din perspectiva miturilor pe care le-a creat.
Sistemul de învăţământ românesc trăieşte la ora actuală un ciudat complex de inferioritate faţă de Europa şi de „modelele” ei. Vă consideraţi un liceu de nivel european?
Nu suntem de acord cu un eventual complex de inferioritate faţă de Europa şi de „modelele” ei. Dacă ştii, ca şcoală, să stai pe propriile tale valori, certificate în timp, niciodată uitate sau tolerate, nu poţi avea „un ciudat complex de inferioritate”. Cultura organizaţională te impune în faţa oricui, chiar şi a Europei, ale cărei şcoli – multe, foarte multe – sunt sub valoarea noastră. Haşdeienii sunt protagonişti în multe proiecte şi parteneriate internaţionale, mai ales europene. De fiecare dată au conştiinţa valorii. Au fost momente când elevii seniori ai „Haşdeului” şi-au prezentat şcoala în limba engleză, de exemplu, în faţa germanilor, olande­zilor, americanilor. Era nevoie de un traducător din rândul străinilor parteneri, pe care nu vrem să-i jignim, pentru a se înţelege totul. Haşdeienii prezenţi înţelegeau, evident, totul. Comunicarea, interculturalitatea, abordările interdisciplinare sunt absolut necesare, mai ales în sistemul preuniversitar de învăţământ. Europa are nevoie de noi. Suntem un liceu de nivel european pentru că avem conştiinţa propriei noastre valori. Haşdeienii s-au răspândit şi, încă, se mai răspândesc prin lume. Acolo se impun şi spun de unde au plecat, ca să afle şi europenii de locul formării lor. Ne–am confruntat cu lumea la matematică, limba latină, fizică, filosofie, chimie, biologie, ştiinţele pământului şi am învins în nenumărate rânduri. Absolvenţi de „Haşdeu” au condus Societatea Nucleară a Canadei, au predat la Sorbona, predau încă în Franţa, Anglia, Germania, sunt în stadiul de a spera că se va mai obţine un Premiu Nobel (Aurelian Radu – în SUA astăzi). Şi multe altele… Elevul/absolventul haşdeian are cultură, ceea ce este mai rar prin Europa. Profesorul haşdeian a devenit deja un brand. Bogdan Enescu a pregătit loturile de matematică ale mai multor ţări. I s-au tipărit cărţi în SUA şi Germania.
Nu cred că trebuie să privim din perspectiva unui complex de inferioritate. Există sisteme de învăţământ mai mult sau mai puţin eficiente. Eficienţa trebuie analizată în termenii adaptării unui model educaţional la o anumită realitate psiho-socio-culturală. Eşecul poate fi dat doar de anacronism.
Valorile autentice au caracter universal, realităţile spaţiilor culturale sunt diferite. Nu putem vorbi de un model educaţional infailibil, ci doar de adaptarea eficientă a exigenţelor actuale în educaţie la o realitate care are propriile particu­larităţi.
Dacă prin „liceu de nivel european” înţelegem o instituţie de învăţământ care cultivă în mod sistematic principii axiologice autentice, atunci, da, Colegiul Naţional B.P. Haşdeu este un liceu la standarde europene.
Cum apreciaţi colaborarea Colegiului cu Alianţa Colegiilor Centenare?
ACC este o comunitate a elitei din mediul preuniversitar românesc. Suntem printre fondatorii alianţei, în care am intrat din convingerea că putem fi modele în învăţământul românesc, că putem fi parteneri ai ministerului – deşi un domn Funeriu ne cam ţinea pe la uşă, crezându-se veşnic acolo –, că putem reprezenta oriunde în lume şcoala românească sau că, prin noi, ideea de valoare, de performanţă nu va deveni caducă. Colaborarea şcolilor centenare trebuie să se dezvolte, pentru că, altfel, s-ar putea ca timpul să nu mai aibă răbdare. Ce s-a întreprins este util, dar nu suficient. Şcolile acestea trebuie să se adune mai des, să proiecteze şi să-şi impună ideile.
În ce măsură s-au făcut paşi către realizarea unei comunităţi educaţionale şi intelectuale la nivel liceal?
Dacă s-au făcut paşi? Credeţi asta? S-a făcut un pas, doar unul. Este nevoie de trudă şi mai ales de curaj – curaj în eliminarea nonvalorilor care se cred mentori ai noştri, ai celor care lucrăm cu elevi care ştiu să se respecte pe ei, să-şi respecte familia şi profesorii învăţând, performând.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU