Iar era s-avem reforma educației. Mereu se-ntâmplă așa când e să iasă o nouă lege a educației: zicem că-ncepem reforma. Ori când ne gândim să pornim o reformă dăm să compunem o lege nouă? Noi legea și reforma le considerăm totuna, de vreo treizeci și ceva de ani. Ne facem speranțe că dacă avem lege nouă, am și pus reforma pe roate. Sau socotim că dacă tragem lumea de mânecă să ia aminte că asta-i reformă ce facem noi, avem nevoie de lege nouă ca să fim crezuți că e chiar reformă?

De data asta, ne-a trecut reforma educației pe lângă ureche, în sensul că se vorbește-n jur despre legea educa­ției, am prins câte ceva din zbor, fragmentar și, constatând că se vorbește insistent, am zis că e temă dintre acelea asupra cărora dă bine să formulezi judecăți.

Și „cel mai scurt an școlar“ poate fi ciopârțit

Din atâtea transformări profunde, structurale și de conținut promise, ce ne-a adus, deocamdată, noul an școlar este doar o transformare de formă: împărțirea între zile de școală și vacanțe. E ceva ce sare-n ochi, e simplu de-nțeles dintr-o privire și de spus într-o frază cu puține propoziții, așa că e de receptare garantată. Pe deasupra, se și înscrie-n trend: săptămâna de lucru de patru zile, „recuperarea“ invers de cum eram obișnuiți a zilelor de sărbători legale care cad în week-end și alte idei de felul acesta, primite cu adeziune și entuziasm, semn în sine al gradului de frecventare a școlii.

Administrativ e simplu de rezolvat, de pus în aplicare dintr-un condei: cinci module, separate de cinci vacanțe. Nu­mărul segmentelor este egal cu numărul intervalelor, fiindcă școala e proces ciclic: modulul 1 – 5 septembrie 2022-21 octombrie 2022; vacanța 1 – 22 octombrie 2022-30 octombrie 2022; modulul 2 – 31 oc­tombrie 2022-22 decembrie 2022; vacanța 2 – 23 decembrie 2022-8 ianuarie 2023; modulul 3 – 9 ianuarie 2023-3 februarie 2023 sau 10 februarie 2023 sau 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București; vacanța 3 – o săptămână, la decizia ins­pectoratelor școlare județene/al Municipiului București, în perioada 6-26 februarie 2023; modulul 4 – 13 februarie 2023 sau 20 februarie 2023 sau 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București, până la 6 aprilie 2023; vacanța 4 – 7 aprilie-18 aprilie 2023; modulul 5 – 19 aprilie 2023-16 iunie 2022; vacanța 5 – 17 iunie 2023-3 septembrie 2023.

Se văd astfel zvârlite cât colo frământări la zi, de felul „avem cel mai scurt an școlar“, „trebuie s-o pornim cu pregăti­rile din august, ca să începem școala pe 5 septembrie“, mai ales că pe lângă vacanțe și înteruperi pe module, rămân neatinse toate întreruperile existente și până acum, cu sărbători legale și cu sărbători școlare, rămân neatinse și pretextele de a nu se ține ore din când în când.

O noutate a anului școlar tocmai în­ceput este și Săptămâna Verde, pe lângă vechea, de-acum, săptămână de Școală Altfel, tratată în unele școli tot ca vacanță. Nu s-or putea pune împreună, pe du­­rata a două săptămâni, în perioada 1-15 iunie, ca să facă trecerea spre vacanță (mai ales că locul lor de desfășurare nu este în clasă) și în acest fel să-și atingă scopul de-adevăratelea, nu doar în „ra­­poarte“, „situații“ și „informări“?

De-aia suntem aici, ca să-nvățăm împreună cu ce se mănâncă meseria de profesor

La acest început de an școlar, cu proiectele de legi ale învățământului în față, vânăm plagiatorii, meditatorii, făcătorii de subiecte la examenele naționale, rectorii cu mandatele lor, sesizând cu argumente că legile în discuție sunt favorizante pentru ei. Bine ar fi ca în aceeași măsură să luăm seama și la „generozitatea“ cu care aceleași legi deschid poarta școlii unor prezențe din afara domeniului educațional, față de care, de asemenea, nu strică exprimarea unor semnale pentru atragerea atenției.

Educația este doar aparent un domeniu din care lumea pleacă la mai bine. Școala, de fapt, atrage, pentru că oferă siguranță și consistență ca loc de exercitare profitabilă a unei diversități de activități. De școală mereu va fi nevoie, pe arie întinsă, pentru multă lume. De asemenea, ca debușeu (sursă, resursă și ocupație), școala nu va dispărea niciodată. Pe scurt, în școală și pe seama școlii, întotdeauna e de mâncat o pâine.

Legea învățământului preuniversitar este pe cale să le deschidă celor interesați nu o portiță, ci o poartă de acces în toată regula în școală. Va fi lărgită posibilitatea încadrării și recunoașterii ca profesor a oricui, nu numai fără pregătire psiho-pedagogică, ci și fără calificare în disciplina pentru care e încadrat, numai studii su­­perioare să aibă. Totodată, în conducerea școlii va exista un post de-a dreptul fără cerința de a fi profesor.

Prezența în educația formală, adică în orar și la catedră la propriu, a cuiva care nu e profesor nu e deloc o noutate, adusă de legile care vin acum. E cadrul didactic asociat. Funcționează în învățământul superior. Și în învățământul preuniversitar există activități nonformale (inclusiv programe) îndrumate, ținute, de câte ci­neva din afara domeniului educațional, în măsură să se exprime asupra temei activității în cauză.

Problematică și necesar a fi reglemen­tată este încadrarea cuiva pentru o „lecție“ sau câteva „lecții“, pentru un modul, o parte practică etc. Situația actuală este, într-adevăr, fără soluție: omul nu poate fi plătit pentru ceea ce face. Atunci, nu ră­mâne decât să fie plătit din buzunar de profesorul la al cărui curs ori la ale cărui cursuri vine cu contribuția proprie; așa se și întâmplă. Dacă însuși omul cu autoritate profesională, dar nu profesor, ține un curs ori mai multe, nu are cadrul legal s-o facă decât sub formă de „muncă vo­­luntară“, numită în limba din înlocuitori de lemn „voluntariat“. Nici cadre didac­tice nu pot fi remunerate pentru mobilitate ocazională, limitată, de la universitate la universitate, de la universitate la vreo școală.

Reglementarea pentru astfel de situații, ocazionale, este necesară; rămâne de văzut dacă, neapărtat, prin legea de an­samblu asupra educației. Vizată însă, prin partea de legislație în discuție, este încadrarea câte cuiva care nu e profesor ca profesor „de toate zilele“, la clasă, pentru ore din planurile-cadru și, im­­plicit, pentru lecțiile din programele de învățământ curente. Perspectiva este să devină posibil așa ceva, adică să se poată apuca de jobul de profesor cine vrea și când vrea, ca de orice job, nu contează cât de diferit față de calificarea profesională; să intre și ocupația de profesor între acelea despre care să se poată spune cu dezinvoltură că „habar n-aveam când m-am apucat cu ce se mănâncă, dar de-aia suntem aici, ca să-nvățăm împreună“.

Vine în ajutor și o altă reglementare intrată în vigoare odată cu noul an școlar: forma adusă la zi a Regulamentului­-cadru de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP). Noul ROFUIP preîntâmpină obiecțiile față de lipsa de pricepere în lucrul de fiecare zi la școală a cuiva venit din alt domeniu, pentru că prin noul ROFUIP este abolit mult din ceea ce ține de specificul lucrului cu catalog, la catedră, în cancelarie, adică notare, teze, încheiat medii etc.

Sigur, opțiunea pentru cariera didactică fără parcurgerea formării inițiale ­psiho-pedagogice este condiționată în noua lege de susținerea și promovarea „unei probe suplimentare de examinare a cunoștințelor teoretice de pedagogie pentru debutul în stagiatura didactică, organizat de CNFDCD la nivelul structurilor teritoriale“. Prevederea este nu nu­­mai întristătoare, ci și îngrijorătoare pentru nivelul de formare la care ne întoarce în timp. Angajare pe posturi pentru ab­solvenți de studii superioare, sub rezerva calificării ulterioare printr-o formă ­scurtă, atestată prin examinare pe plan local, s-a mai practicat la începutul anilor ’50, în domenii precum învățământ, justiție, industrie etc., pe baza unei legi apărute atunci: Decretul nr. 175 pentru reforma învățământului, din 1948.

Devenind posibil ca oricine să fie profesor numai printr-o probă teoretică de pedagogie și fără să mai aibă nevoie de studii superioare în specialitate, cariera didactică nu va mai fi atractivă pentru tineri nici cât este azi, din moment ce, pentru a o urma, ei vor avea de făcut ­studii de specialitate prin ciclul de licență de trei ani, plus masteratul didactic de doi ani.

Administratorul școlii, transformat în director administrativ

Pe aceeași linie a deschiderii școlii pentru acces din afară fără formare de specialitate se înscrie și instituirea funcției de director administrativ al unității de învățământ. De fapt, este o ridicare în grad, cu instalarea într-o funcție de conducere, a vechiului și actualului post de administrator.

Deschiderea școlii la nivel de conducere pentru cine nu e profesor este chiar mai largă decât deschiderea la nivel de profesor la clasă, deoarece accesul în funcția de director administrativ este exclusiv pentru cine nu e profesor, pe când accesul la catedră pentru cine nu e profesor este prin excepție.

Dacă ocuparea funcțiilor de director și de director adjunct din unitățile de învățământ se face „de către cadre didactice“ care au de îndeplinit, între condiții, „a) diplomă de licență sau atestat de echivalare dobândit în condițiile legii; b) cel puțin 5 ani vechime în învățământ“, ocuparea funcției de director administrativ se face „de către persoanele“ care au de îndeplinit, între condiții, „a) studii universitare într-unul din domeniile economic, administrație publică; b) cel pu­­țin 5 ani de experiență profesională în specialitatea studiilor“.

Palatele și cluburile copiilor, aceeași soartă ca a taberelor școlare

În timp ce, prin noua lege, oricine poate fi cadru didactic, prin aceeași lege, unii care sunt în prezent cadre didactice nu vor mai fi. Legea învățământului preuniversitar are în forma ei de proiect și deschiderea școlii în sens invers, pentru ieșire: ieșirea din sistemul educațional a palatelor și cluburilor copiilor, a Palatului Național al Copiilor și a cluburilor sportive școlare. Concomitent, este prevăzută pierdea calității de cadru didactic a oamenilor care lucrează acolo. Instituțiile menționate urmează să iasă de sub tutela Ministerului Educației și să treacă în administrarea consiliilor locale. Ne­maifiind instituții de învățământ, nici salariații lor nu vor mai fi personal didactic. Cu timpul, într-un termen prevăzut de lege să fie de 10 ani, nici spațiile nu vor mai fi ceea ce sunt acum, fiind prevăzută încetarea perioadei de păstrare obligatorie a destinației inițiale.

Palatelor și cluburilor copiilor, Palatului Național al Copiilor, cluburilor sportive școlare, li se pregătește, pe baza legii, soarta urmată cu ani în urmă de taberele școlare: vor dispărea, cu tot cu rolul lor educativ și social. Spațiile în care-și desfășoară activitatea vor avea soarta pe care o au acum curțile, bazele sportive și sălile de sport ale școlilor, care sunt accesibile copiilor în afara programului de școală în măsura în care nu sunt închiriate pentru diverse activități, cu alți actanți decât copii.

Gravă se anunță și perspectiva pentru cadrele didactice din palatele și cluburile copiilor, Palatul Național al Copiilor, cluburile sportive școlare: „Personalul didactic de predare titular existent în clu­burile sportive școlare, palatele copiilor și cluburile copiilor, respectiv în Palatul Național al Copiilor, și care se transferă în instituțiile cu program sportiv suplimentar, respectiv pentru activități extrașcolare din subordinea autorităților administrației publice locale își pierde calitatea de personal didactic, dar își păstrează dreptul, pentru o perioadă de 10 ani de la momentul transferului, să participe la etape de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în vederea ocupării de posturi didactice/catedre vacante în unități de învățământ preuniversitar, potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului Educației“.

Așadar, pentru prima dată, o lege a învățământului pregătește scoaterea din învățământ a unei întregi categorii de personal din învățământ. Pierderea calității de personal didactic, în ordinea firească a lucrurilor și a legilor, este urmarea a ceva excepțional, grav, așa că nu are cum să fie decât o eventualitate în funcție de vreun caz individual, de vreo situație neobișnuită etc. Or, prin noua lege, o întreagă categorie de personal didactic se va afla în situația de a fi exclusă din învățământ, odată ce va mai avea dreptul numai 10 ani să fie personal didactic, și asta unde o putea să mai fie, numai nu acolo unde a fost până la intrarea în vigoare a legii care se pregătește.

Creșe prietenoase și cu mediul, și cu copiii

Legislația în devenire a domeniului educațional, pe de o parte, scoate din sistem categorii de instituții, unități și oameni, însă, pe de altă parte, preia în sistem alte categorii de același fel, cu infrastructura și cu personalul aferente. Odată cu începerea acestui an școlar, creșele devin efectiv unități de învățământ, pe baza hotărârii Executivului care stabilește Metodologia de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară, inițiată de Ministerul Educației. Teoretic, creșele erau parte a sistemului de educație încă din anul școlar 2021-2022, pe baza Legii nr. 17/2022 de aprobare a Ordonanței de urgență nr. 100/2021.

Preluarea (prin lege, de anul trecut și practic, din actualul an școlar) creșelor duce cu gândul în urmă cu ani, la momentul instituirii clasei pregătitoare in­cluse în școală, ca primă clasă a ciclului de învățământ primar. Și acum, ca și atunci, asigurarea condițiilor pentru desfășurarea a ceea ce s-a legiferat se face abia după le­giferare. La vremea includerii clasei pregătitoare în ciclul primar, începuse școala și nu se terminase nu amenajarea, dar nici măcar identificarea spațiilor în care să se poată organiza clasă pregătitoare în săli de clasă obișnuite. La acest început de an școlar, pentru multe creșe, deocamdată s-au finalizat apelurile de proiecte, în cel mai bun caz, pentru o parte dintre ele fiind semnat și contractul de execuție.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Pu­­blice și Administrației spune că la actualul început de an școlar, în creșele de stat sunt locuri disponibile pentru mai puțin de 4% dintre copiii de vârstă antepre­școlară, ceea ce înseamnă aproximativ 16.000 de copii. Finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) va permite construirea până în anul 2025 a unor creșe care vor asigura încă 7.450 de locuri. Ministerul Dezvoltării a lansat încă de anul trecut un apel de proiecte pentru construirea unor creșe noi, moderne și eficiente din punct de vedere energetic, finanțate din fonduri guvernamentale. Începerea școlii acum găsește toate apelurile de proiecte finalizate. Autoritățile administrației publice locale au depus 228 de cereri de finanțare a unor creșe noi, moderne, prietenoase cu mediul. Deja, 64 de creșe pot primi finanțare pentru a fi construite. Pentru 22 dintre ele, a fost semnat și contractul de execuție. Celelalte 42 de creșe sunt în procedură de licitație publică și urmează să fie încheiate contractele de execuție a lucrărilor. Vor fi creșe de diferite mărimi, cu capacități între 40 și 110 copii, construcții dotate cu săli de joacă, dormi­toare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprii, cabinet medical, spații administrative și spațiu de joacă amplu, în aer liber. Clădirile sunt proiectate să fie din categoria nZEB – near-Zero Energy Building, descrise încurajator: „Vor fi dotate cu panouri solare și fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic, cu uși și geamuri izolante. Clădirile vor fi, de asemenea, dotate cu pompe de căldură cu puțuri forate în mare adâncime, care asigură un agent termic de 10° Celsius, indiferent de anotimp. Vara pot fi folosite pentru răcirea spațiului, iar iarna ajută la încălzire, fiind nevoie de un aport de energie redus pentru a încălzi creșele pornind de la 10°. În același timp, aceste creșe vor reduce impactul fenomenului de efect de seră, iar clădirile vor avea sisteme inteligente, digitale de management al acestor resurse și, în acest fel, cheltuielile vor fi mici“.

Articol integral publicat în revista Tribuna Învățământului nr. 32-33