Foștii miniștri ai Educației, Sorin Cîmpeanu și Monica Anisie, vor face parte din comisia de experți ai Partidului Național Liberal, în vederea analizării proiectelor celor două legi ale educației. De menționat că s-a stabilit ca fiecare comisie de experți, în parte, să fie alcătuită din trei membri plus președintele partidului, potrivit site-ului Educatieprivata.ro.
Astfel, comisia PNL ar urma să fie compusă din Sorin Cîmpeanu (fost ministru al Educației), Monica Anisie (fost ministru al Educației), Marilen Pirtea (deputat PNL și rectorul Universității de Vest din Timișoara) și premierul Nicolae Ciucă, șeful Partidului Național Liberal.
Aceleași surse menționerază că s-a hotărât ca cele trei comisii (PNL, PSD și UDMR) să nu lucreze împreună, urmând ca, la finalul perioadei de lucru, acestea s ăse rerunească pentru a alege o variantă comună. De asemenea, din comisia PSD se vehiculează că vor face parte secretarul de stat Florin Lixandru, Natalia Intotero (deputat) și Mihnea Costoiu, rectorul UPB.
Remaintim că, în urma ședinței de guvern de săptămâna trecută, liderii celor trei partide politice care fac parte din arcul de guvernare au decis și calendarul adoptării proiectelor de lege: până la 1 februarie vor lucra experți; până pe 15 februarie pachetul legislativ va fi adoptat de Guvern; iar până pe 15 martie va fi votat de Parlament. Urmează să vedem dacă acest calendar va fi respectat.