Programul de excelență pentru tineri pianiști elevi din învățământul preuniversitar intitulat Piano Star își încheie prima ediție cu al patrulea și ultimul modul de dezvoltare muzicală și profesională, în perioada 18-23 ianuarie la ARCUB, Goethe Institut București și Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București.
Participă zece tineri și foarte tineri pianiști din toată țara – Andra Băcilă, Petru Burcea, Irisa Filip, Matei Cristian Lăbunț, Mario-Victor Lucaci, Leonid Lupașcu, Teodora-Ioana Mincu, Darius Emanuel Moț, Ștefan Rus și Daria Andreea Vasile – selectați de un juriu internațional pe baza unor fragmente de interpretare și a unei scrisori de recomandare din partea profesorilor îndrumători.
Master class-urile destinate de perfecționare tehnică și interpretativă susti̦nute de profesori invitați din academii europene se desfășoară marți, 18 ianuarie, orele 10.00-18.00 la Arcub, Sala Arcelor; miercuri, 19 ianuarie, orele 9.30-16.30 la Arcub, Sala Arcelor și Goethe Institut București; joi, 20 ianuarie, orele 9.30-16.30 la Arcub, Sala Arcelor, Goethe Institut și Institutul Liszt.
Lecții cu mari profesori
Lecțiile sunt susținute de reputați profesori în domeniu: William Fong (Academia Regală de Muzică din Londra și șef al catedrei de pian la Purcell School), Uta Weyand (fondatoare Pianale International Academy), Barbara Szczepanska (Conservatorul Robert Schumann), Kira Frolu (Asociația Artual, inițiatoarea PianoStar, pianistă, Royal Academy of Music) și Aaron Shorr (șef catedră pian Conservatorul Regal din Scoția).
Pe 22 ianuarie, orele 11.00-17.00, are loc festivalul Piano Star, în trei părți – (1) Chopin și Liszt, (2) Studii și Dansuri, (3) Muzică românească, lucrări la 4, 6 și 8 mâini sunt, festival dotat cu premii constând în recitaluri, festivaluri, burse, înregistrări și difuzare radio.
Pe 23 ianuarie, orele 11.00-13.00, se desfășoară Gala Piano Star, la Arcub, Sala mare. Juriul care va acorda premiile galei este format din Răzvan Popovici (director al Festivalului Sonoro), dr. Joachim Umlauf (director al Goethe Institut București), Dragoș Dimitriu (director al Filarmonicii Brașov), Arthur Mattli (ambasadorul Confederației Elvețiene în România) și profesorii care susțin masterclassurile de pian.
Maraton de devenire artistică
Pianista Kira Frolu subliniază: „Ne dorim ca prin această inițiativă accelerator de artiști sau maraton de devenire artistică nu doar să conturăm un parcurs pentru manifestarea artistică a actului educațional muzical – ci să explorăm și să răspundem, împreună cu personalitățile de prestigiu și cu tinerii pianiști înzestrați din program, la întrebări precum: Ce rol poate juca cultura muzicală și performanța unui pianist în cariera lui viitoare? Există metode practice pentru conturarea unui viitor de succes? etc.”
Școli și instituții culturale de prestigiu
Programul Piano Star a început în iulie 2021 la Brașov. Următoarele module au avut loc la București. Organizator este Asociația Artual, în colaborare cu DC Communication, cu sprijinul Primăriei Capitalei prin Arcub, IPP – Instore Power Provider și Aqua Carpatica.
Instituții și unități de învățământ și instituții culturale partenere sunt Centrul Național de Artă Tinerimea Română, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar, Goethe Institut București, Institutul Francez, Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, Filarmonica Transilvania din Brașov, Radio România Muzical, The Purcell School London, Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti București și Liceul de Muzică Tudor Ciortea din Brașov.