Toți părinții își doresc copii sănătoși, copii fericiți, care să se realizeze profesional și material cât mai mult posibil, atunci când vor deveni oameni maturi. Și eu, ca educator, mă simt răspunzătoare de rezultatele pe care le vor avea în viață copiii care se află sub îndrumarea mea pe toată perioada în care se află la grădiniță.
Din păcate, orele petrecute la grădiniță nu sunt suficiente pentru a pune bazele caracterului performant și integru al maturului de mai târziu, iar acest caracter începe să se formeze încă din perioada sarcinii, moment în care între mamă și copil se creează o strânsă legătură. După cum bine știți, fătul se află în uterul mamei, plutind în lichidul amniotic. Uterul mamei este puternic vascularizat și prin intermediul cordonului ombilical fătul este „hrănit”. Ne gândim în primă instanță la „hrană” și într-adevăr multe mămici au înțeles că este foarte important să aibă un regim alimentar bogat în vitamine, calciu și proteine pe parcursul sarcinii. Am înțeles cu toții că nu este bine să luăm antibiotice pe parcursul sarcinii, deoarece putem afecta dezvoltarea armonioasă a copilului. Dar lucrurile nu se opresc aici. Copilul fuzionează și la nivel subtil cu mama sa. Astfel, dragostea acesteia pentru el este foarte importantă. Învăluit de dragostea mamei, pulsând odată cu ea, fătul se simte în siguranță. El reacționează la fiecare bătaie de inimă a mamei, la fiecare gând al ei. Mulți părinți se întreabă de ce copiii lor sunt agitați de mici, de ce nu reușesc să se înțeleagă cu ei. Alții din contră, sunt mult prea interiorizați și prea tăcuți. Pentru a răspunde la aceste întrebări fiecare mămică ar trebui să înceapă să privească în urmă, la perioada sarcinii.
În cazul în care în perioada sarcinii apar probleme între soți care se soldează cu certuri, dacă mama sau tatăl nu își doresc copilul, fie că nu erau pregătiți ca vârstă sau din punct de vedere material, fie că nu erau suficient de maturi emoțional pentru a-și asuma responsabilitatea creșterii unui copil, aceste disfuncții energetice vor fi receptate de făt și se vor manifesta în comportamentul maturului de mai târziu. Dacă mămica este stresată fie la serviciu, fie din alte cauze, și acest stres va fi preluat de făt, la fel și de către copilul al cărui tată este absent. Orice nefericire, traumă, orice frustrări ale mamei, dar și fricile ei sau minciunile care se strecoară între părinții copilului, orice gând negativ sau comportament greșit al mamei, dar implicit și al tatălui va crea probleme în comportamentul copilului de mai târziu.
În concluzie: primul lucru care contează în educația unui copil sau mai bine zis în formarea sa ca om și ca personalitate a lumii în care trăim este indicat de perioada sarcinii. Cu siguranță, vor exista mămici care își vor aduce aminte cu bucurie de perioada cea mai înfloritoare pentru o femeie: cea a sarcinii. Dar am afirmat anterior că perioada sarcinii este doar primul factor care influențează personalitatea copilului și maturului de mai târziu. Lucrurile nu se opresc doar aici. Să mergem mai departe la etapa următoare.
Atunci când avem un bebeluș, chiar dacă este foarte mic, el înregistrează tot ceea ce este în exterior. Un copil de câteva luni nu înțelege ceea ce se petrece în jurul său, dar la copii simțurile sunt mult mai dezvoltate decât la oamenii maturi. În concluzie, el mai mult simte ce se întâmplă în jur și înțelege la nivel subtil. Neînțelegerile între părinți sau între părinți și bunici etc. sunt percepute de copii. Deci, dragi mămici, depinde de voi și de cei din jurul dumneavoastră cum va fi copilul dumneavoastră. În raport de ce simte că se petrece în jurul său, de ce aude, chiar dacă noi credem că el nu înțelege, se va crea comportamentul său ulterior. Aveți un copil prea timid sau prea nervos, un copil care nu relaționează bine sau care are temeri nejustificate, un copil inhibat sau prea emotiv sau un copil foarte sigur pe el… Dacă da, priviți în urmă atât la perioada sarcinii, cât și la primele luni, dar și la primii săi doi-trei ani de viață. Care este mediul în care a crescut? A fost un mediu armonios sau nu? Părinții i-au vorbit mereu frumos? S-au certat între ei sau nu? Au existat minciuni sau probleme legate de bani în familie care au fost descoperite sau discutate în fața copilului dvs. sau nu? Oricum, și dacă vă ascundeți, și dacă tăceți și mimați un surâs cu toată furtuna din suflet, copilul dvs. vă simte, el receptează și se formează în acest context. Apoi nu este indicat să vă speriați copiii cu „bau-bau” care vine dacă ei nu sunt cuminți și ascultători sau cu „cuțu” care îl mușcă. Acest lucru se va reflecta în psihicul tânărului și maturului de mai târziu sub formă de frici nejustificate.
Și, din păcate, sau din fericire, lucrurile nu se opresc aici. Dacă copilul dvs. este armonios sau nu, dacă vorbește frumos sau nu, dacă este respectuos, dacă se strâmbă sau răspunde, dacă este încăpățânat, dacă nu vrea sa plece din fața unui magazin până când nu i se ia jucăria sau ciocolata dorită, stimați și dragi părinți, priviți-vă în oglindă. În primul rând, aduceți-vă aminte cum erați dvs. în copilărie, ce v-au spus părinții despre acea perioadă din viața dvs. Apoi mergeți cu firul Andradei înapoi în timp și raportați-vă la comportamentul părinților și bunicilor dvs., dar nu numai cum a fost acesta la maturitate. Cum au fost ei în copilăria lor. Dacă veți fi atenți la copilul dvs., o mică parte din caracterul și comportamentul dvs. sau al rudelor apropiate îl veți regăsi și în comportamentul copilului dvs. Apoi copilul are nevoie de un reper pentru a se dezvolta, de un model, iar modelul sunteți chiar dvs.
Ajuns la grădiniță, deja o parte din felul de a fi, de a gândi și de a simți al copilului și maturului de mai târziu este format și cu greu mai poate fi schimbat. De multe ori părinții îmi spun că nu și-au învățat copiii să se poarte urât sau într-un fel sau altul, și sunt de acord cu ei, dar trebuie să ținem cont de un lucru: copilul face ce vede în jurul său și vorbește așa cum aude că se vorbește. Cel puțin în primul an de grădiniță influențele în comportament, bazele, sunt cele cu care a venit copilul de acasă. Este timpul să conștientizăm că suntem răspunzători nu numai de comportamentul copiilor noștri, dar și de soarta lor. Copilul este ca un lut în mâinile noastre pe care noi îl modelăm. Este timpul să iasă la suprafață toate lucrurile mai puțin bune, pentru ca noi să ne dăm seama ce avem de făcut ca lucrurile să devină frumoase și bune.
Simțurile la copii sunt foarte puternice. Nepoata mea avea doi ani și jumătate și îmi spunea: Vine tata. Și nu treceau 5 minute și tatăl ei apărea. Așa că ar fi de dorit să fiți atenți la ce spun copiii, deoarece ei sunt și mai atenți la ceea ce spunem noi. Chiar dacă pare a nu se uita la tine sau la ceea ce faci, copilul știe și înțelege multe din ceea ce se întâmplă în jurul său, deoarece simțurile sale sunt mai ascuțite decât la un adult. El va „lucra” mai târziu cu modelul pe care îl oferiți dvs., dragi părinți. Primul și cel mai important model al copilului sunteți chiar dvs. Nu mințiți și nu vă ascundeți de copii. De exemplu: tatăl vine foarte târziu acasă. Copilul întreabă: „Unde este tata? Cred că se întâmplă ceva…”, dar mama, în speranța că așa îl protejează, îi ascunde adevărul. În zadar! Copilul simte tot ce se întâmplă, dar nu se poate exprima ca un om matur. Mai mult decât atât: el poate selecta oamenii buni de cei mai puțin buni după vibrația sufletului. Poate ați observat că uneori, atunci când îl ia cineva în brațe, copilul dvs. începe să plângă instinctiv sau din contră, la alte persoane zâmbește. Apoi există copii care nu iau de la oricine mâncare. V-ați întrebat de ce? Copilul simte dincolo de aparențe. De aceea, vă puteți tria prietenii în raport de reacțiile copilului dvs. vizavi de aceștia.
Mai mult decât atât, copilul dvs. poate avea reacții în raport cu obiectele din casă. Nepoata mea, Maria, la vârsta de 3 ani îi cerea mamei sale să înlocuiască statuetele negre cu altele albe. Din păcate, mama sa nu a ascultat-o și mai mult decât atât, fără o explicație logică, i-a spus Mariei că nu dorește să înlocuiască statuetele negre cu cele albe, deoarece pur și simplu „așa vrea ea”. Acest model de comportament al mamei a avut consecințele sale. Maria a început să aibă temeri, s-a retras în ea însăși, izolându-se de cei din casă. A început să dea muzica din ce în ce mai tare și îi era frică de întuneric, așa că trebuia ca mereu să fie luminile aprinse seara (chiar și atunci când se culca și în mod normal se stinge lumina). Printre statuete există și o Nefertiti. Aceasta era statueta preferată a Mariei. Dar de multe ori îmi spunea că o vede zburând prin casă. De aceea, într-o zi am ascuns-o într-un dulap și apoi am plecat împreună cu fetița de acasă. Când ne-am întors, Maria mi-a spus că Nefertiti s-a întors. Eu fiind convinsă că statueta este în dulap, i-am spus că am trimis-o în Egipt. Dar ea a insistat în părerea sa, că statueta era în casă. Și a avut dreptate, deoarece în lipsa noastră tatăl ei a scos-o din dulap, iar acum statueta era la locul ei. Dragi părinți, dacă veți fi atenți la comportamentul, cuvintele și reacțiile copiilor dvs., veți reuși să faceți multe pentru ei, inclusiv să aveți un copil sănătos. De multe ori temerile cu care se confruntă adolescentul sau omul matur de mai târziu își au originea în copilărie, în primii ani de viață. Veți replica probabil că oamenii maturi nu au temeri. Greșit! Mai mult sau mai puțin, toți oamenii au temeri, numai că reușesc să le ascundă în spatele unui comportament demn. Ce fac aceste temeri? Ne blochează personalitatea. Ele sunt responsabile de multe dintre nerealizările noastre fie în domeniul social, fie material, fie sentimental etc., și mai mult decât atât: ele ne pot afecta – indirect – sănătatea minții și a trupului. Manifestarea umană este generată de mulți factori: modele, frici, dorințe, energii, mediu etc.
Am analizat până acum doar câteva dintre influențele pe care le au comporta­mentul, vorbele, gândurile și faptele părinților asupra copilului lor. Am vorbit despre modelul pe care părinții îl oferă propriilor copii.
Vom încerca în cele ce urmează să ne întoarcem mai mult în timp și să analizăm care sunt cauzele/motivele care conduc la nașterea unui copil și de ce copiii noștri sunt uneori prea agitați, nervoși sau prea emotivi etc. Și pentru aceasta ne vom raporta la ideea de societate și la principiile care stau la baza ei. Puteți să le spuneți principii sau concepte, nu are importanță, important este faptul că pentru a ne încadra în societate, noi toți am ținut și ținem cont de ele. Unul dintre aceste concepte (sau concepții) face referire la perpetuarea speciei umane. În speță, educația pe care am primit-o noi înșine de la părinții și mentorii noștri făcea referire la întemeierea unei familii, cumpărarea unei case, nașterea unui copil și poate chiar plantarea unui copac. Dacă nu reușeai să atingi aceste pradigme, ți se putea spune cu seninătate că ai trăit degeaba în viață, că ești un păcătos, un om de nimic. Cine a creat aceste principii? Oamenii! Cine trebuie să le pună în practică? Tot oamenii. Toate bune și frumoase, am putea spune, este normal să fie așa și nu altfel, deoarece așa ne învață societatea în care trăim, dar nimeni nu ne-a spus nimic despre iubire. Nimeni nu ne-a învățat ce este iubirea și cum trebuie ea manifestată pentru a ne afla în armonie atât cu noi înșine, cât și cu cei din jur și cu universul. Îmi veți răspunde probabil că iubirea nu se învață, se simte. Dar, la rândul meu, vă voi întreba câți dintre dvs. ați trăit-o cu adevărat și câți dintre dvs. ați conceput copii în iubire? Doi tineri se cunosc, se îndrăgostesc. Există acea atracție, acea dorință de a fi cu persoana iubită. Dar oare cât de mult acea atracție a însemnat iubire pornită din suflet și cât de mult atracție carnală. Iubirea este acel sentiment, acea flacără care trăiește în sufletul nostru. O flacără care nu dispare și nu moare. Atunci când iubești cu adevărat ești mulțumit cu ceea ce îți poate oferi partenerul, îl înțelegi și îl accepți așa cum este și îi dai libertate deplină de expresie. Îl lași să fie el însuși. Atunci când iubești nu suferi. Ești fericit și accepți tot ce ți s-a dat în viață. Iubirea ar trebui să stea la baza întemeierii unui cămin, și nu în ultimul rând ar trebui să concepem copii în iubire, și nu datorită unei atracții sexuale. Din păcate, mulți copii nu s-au născut din iubire. La baza conceperii lor au stat mai mult modelele societății (trebuie să am un copil deoarece așa are toată lumea!), egoismul în atașament, manipularea (fac un copil și îl leg de mine!), frica de singurătate, o greșeală de moment și lipsa de educație sexuală (a rămas gravidă fără să își dea seama) etc.
Prof. Matrona MIREA-LAZĂR, Grădinița Nr. 268, sector 5, București