Modelul ciclic, propus de D.K. Wheeler, construiește un proiect de tip curricular care implică cinci secvențe aflate în interdependență, definite în termeni de acțiune: 1) Selectarea țintelor, scopurilor și obiectivelor. 2) Selectarea experiențelor de învățare ale elevilor. 3) Selectarea conținuturilor activității de instruire care urmează să fie predate‑învățate‑evaluate; 4) Organizarea și integrarea experiențelor de învățare ale elevilor la nivelul conținuturilor activității de instruire; 5) Evaluarea realizată pe tot parcursul activității de instruire, cu funcție specifică sumativă, dar și formativă (D.K. Wheeler, Curriculum proces, University of London Press. Ltd., 1967). 

Din perspectivă istorică diacronică, cele cinci secvențe ale proiectului de tip curricular probează postmodernitatea modelului care are la bază finalitățile educației: a) „țintele“, care sugerează idealul și direcțiile strategice ale sistemului și ale procesului de învățământ, angajate pedagogic, pe termen lung și mediu,  în orientarea valorică, prospectivă, a oricărei activități de educație/instruire; b) „scopurile“ care reprezintă obiectivele specifice ale fiecărei discipline de învățământ, valabile pe termen mediu, distribuite temporal (pe an și semestre școlare) și spațial (pe module de studiu, capitole, teme etc.); c) „obiectivele“ elaborate de fiecare profesor prin operaționalizarea scopurilor (obiectivelor specifice), definite la nivel de obiective concrete (operaționale), valabile pe termen scurt, observabile și evaluabile pe tot parcursul lecției etc.  

Selectarea experiențelor de învățare este realizată în raport de „ceea ce se întâmplă în clasă“, dar și în mediul organizației școlare și al comunității locale. Analiza situației concrete permite identificarea experienței cognitive, dar și noncognitive, dobândită anterior de elevi, în context informal, nu doar nonformal și informal, exprimată în termeni de cerințe psihologice (individuale) și sociale (comunitare, culturale etc.) care condiționează procesul de interpretare contextuală a scopurilor (obiectivelor specifice) și de definire personalizată a obiectivelor concrete (operaționalizate).

Selectarea conținuturilor activității de instruire, care urmează să fie predate‑învățate‑evaluate pe parcursul lecției etc., sunt selectate în funcție de două categorii de criterii pedagogice de ordin: a) social – semnificația formativă pozitivă a cunoștințelor de bază (teoretice și practice) preluate, de disciplinele de învățământ, de la nivelul unor produse superioare ale culturii (artă; religie, filozofie; științe – logico‑matematice, ale naturii, socio‑umane; tehnologie), prelucrate și exprimate pedagogic, în funcție de vârsta elevilor și de stadiul atins în învățare/autoînvățare; b) psihologic – capacitatea de formare‑dezvoltare a motivației interne pentru învățare/autoînvățare și a gândirii care favorizează procesul de receptare – asimilare – acomodare (interiorizare a noilor cunoștințe prin raportare la vechile cunoștințe) – valorificare pe termen scurt, dar mai ales mediu și lung.

Organizarea și integrarea experiențelor de învățare ale elevilor sunt realizate curricular la nivelul conținuturilor activității de instruire, care trebuie predate de profesor, învățate de elevi, evaluate/autoevaluate continuu de profesor, dar și de elevi. Această secvență‑cheie în dinamica proiectării eficiente a lecției etc. valorifică principiul continuității și al interdependenței dintre experiența cognitivă a elevilor și conținuturile științifice ale programei, principiu promovat de John Dewey în etapa istorică a inițierii teoriei curriculumului în epoca modernă, la începutul secolului XX (Copilul și curriculumul, 1902).

În plan normativ general, principiul evocat, care asigură ordonarea activității de proiectare curriculară a instruirii la toate nivelurile procesului de învățământ, solicită cercetarea pedagogică: a) fundamentală necesară pentru construcția curriculară a planului de învățământ și a programelor școlare; b) operațională, necesară profesorilor pentru adaptarea metodologiei didactice la resursele și condițiile concrete existente în clasă, în spațiul și timpul lecțiilor, în context deschis.

Prof. univ. dr. emerit Sorin CRISTEA