Naradix este numele platformei care urmează să-i ajute pe cei aproximativ 100.000 de elevi să recupereze materia pierdută în pandemie. Astfel, elevii din întreaga țară se pot înscrie pe platformă, pentru a putea participa la cursuri și pentru a realiza teste, astfel încât materia pierdută în pandemie să poată fi recuperată până la debutul noului an școlar.
Peste 40 de profesori și 80 de voluntari au lucrat la realizarea acestei platforme lansate de organizația nonguvernamentală Narada, pentru digitalizarea curriculum-ului școlar pentru clasele clasele 0 – 8, la română, matematică, istorie şi geografie.
Copiii pot fi înregistrați pe platformă atât de către profesori, cât și de către părinți.
În plus, elevii cu cele mai bune rezultate vor fi premiați cu cărți, mingi, biciclete, console etc. Platforma lansată de Narada este însă o facilitate și pentru profesori, care vor putea face schimb de experiență cu alte cadre didactice prin intermediul webinariilor găzduite de Naradix”, se arată într-un comunicat remis Știrile PRO TV.
Proiectul este susținut de cora, Starbucks, Global Vision și este realizat în parteneriat cu Editura Didactică și Pedagogică.
„Sprijinirea proiectelor care vizează prevenirea abandonului școlar și facilitarea accesului tuturor copiilor la educație reprezintă una dintre prioritățile noastre, ceea ce a condus la apropierea firească de Narada. Investiția în educație este, de fapt, o investiție într-un viitor mai bun pentru întreaga societate, fiindcă e dificil să ne imaginăm prosperitatea altfel decât așezată pe temelia solidă a unui sistem de învățământ performant.
Pandemia a expus mare parte a acestei generații de elevi și pe noi toți, de altfel, în fața unei amenințări concrete: riscul ca mulți copii să abandoneze școala. Sper ca tot mai mulți oameni să înțeleagă că momentul să intervenim e Acum. Să ne unim forțele ca să le oferim tuturor copiilor șansa unei educații solide și să fim convinși că acest lucru se va reflecta în bunăstarea întregii societăți”, spune Camelia Popescu, Manager Comunicare, Publicitate și CSR, Cora România în comunicatul remis PROTV.
În comunicat se mai precizează că oricine se poate implica în acest proiect. Cu un SMS la 8845 cu textul „ELEV” sau prin plata cu cardul pe pagina campaniei, fiecare persoană se poate alătura mobilizării extraordinare inițiate de Narada, cu doar 2 euro/lună doi copii primind șansă la educație.