Ministrul Educației se implică în prevenirea consumului de droguri în școli

Într-o postare a Ministerului Educației și Cercetării pe pagina de Facebook, ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că va încuraja implementarea mai eficientă a unui mecanism care să permită semnalarea anonimă a activităților legate de droguri în școli și a sublinitat necesitatea unor intervenții „cât mai personalizate”, în care să se alterneze „pedepsele” (descurajare) și „recompensele”. De asemenea, ministrul susține că prevenirea consumului de droguri trebuie să se facă printr-o acțiune pe mai multe niveluri, primul dintre acestea fiind controlul spațiului din jurul școlilor.

Mai exact, Daniel David anunță că va solicita facilitarea accesului la pachete integrate de tratamente medicale și psihologice, potrivit declarațiilor făcute la dezbaterea despre traficul și consumul de droguri în școli și licee, organizată de Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupției și Petiții din Senatul României.

„Alături de alte aspecte relevante (ex. mii de activități antidrog derulate anual în sistemul de educație), avem deja multe forme (reglementări) bune în zona combaterii traficului și a consumului de droguri, dar că trebuie să le dăm conținut și să le facem să funcționeze mai bine”, a transmis Daniel David.

Acest lcuru se poate face prin abordări integrate rațional la cel puțin trei niveluri: (1) Zone curate, fără droguri și dealeri, în jurul școlilor și în școli; (2) Prevenție primară și secundară bazată pe dovezi, făcută de specialiști din domenii diverse, coordonați în intervenții validate științific de specialiști în psihologia modificărilor cognitiv-atitudinale și comportamentale, incluzând aici și educația cadrelor didactice (și, în general, a întregului personal din școli) și a părinților (3) Unități de tratament medical și psihologic, inclusiv pentru prevenție terțiară și prevenirea recăderilor, toate bazate pe dovezi. „Pentru a facilita nivelul 1, ministrul a remarcat colaborarea foarte bună cu ministerele/autoritățile responsabile de siguranță și ordine publică (ex. ministrul afacerilor interne) și a anunțat că va încuraja implementarea mai eficientă a unui mecanism care să permită semnalarea anonimă a activităților legate de droguri în școli și în jurul școlii.

David a insistat, de asemenea, asupra facilitării rapide a accesului la pachete integrate de tratamente medicale și psihologice bazate pe dovezi.

Prevenirea consumului de droguri trebuie să se facă printr-o acțiune pe mai multe niveluri, dar primul dintre acestea este controlul spațiului din jurul școlilor, mai susține ministrul.

 

Distribuie acest articol!