Ministrul Educației este de părere că „singura măsură eficientă este aceea a corectării informatizate”

Ministrul Educației este de părere că „singura măsură eficientă este aceea a corectării informatizate”

În urma diferențelor uriașe chiar și de 3-4 puncte între corectura inițială și corectura finală, după contestații, de la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2021, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că acei profesori care au greșit atât de mult în calcularea notei vor fi identificați și vor suporta consecințele. 

Astfel, în cazul examenului de Bacalaureat, dintr-un total de aproximativ 56.000 de contestații, aproape 53.000 s-au soldat cu schimbarea notei; dintre acestea 47.000 au fost în limita de un punct, iar aproape 6.000 de lucrări au fost evaluate la diferențe mai mari de un punct. Dintre acestea, 19 note au fost evaluate cu diferențe: plus – 16 note, minus – 3 note.

În ceea ce privește Evaluarea Națională, s-au înregistrat 20.000 de contestații, dintre care peste 18.000 soldându-se cu modificarea notei, în condițiile în care baremul a fost foarte strâns, foarte exact, foarte corect întocmit, în așa fel încât ne-am fi așteptat la un subiectivism mult redus, a declarat, la Digi 24, Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a spus că informatizarea corectării  lucrărilor la examenele naționale este singura măsură eficientă, menită să elimine subiectivismul.

„În acest fel, putem avea rezultate mult mai  concludente nu doar la nivel de notă globală per disciplină, ci la nivel de notă pe fiecare subiect, în așa fel încât putem pregăti introducerea unui Bacalaureat bazat pe evaluarea competențelor și nu a cunoștințelor, a spus Cîmpeanu în cadrul unei conferințe de presă. Singura măsură eficientă este aceea a corectării informatizate în care evaluatorul unu să nu poată avea contact, să nu se cunoască cu evaluatorul doi, în care softul să nu îți permită aceste abateri”.

Potrivit ministrului Educației, la Evaluarea Națională s-au înregistrat cazuri în care diferențele între prima și a doua corectură au fost „inadmisibil de mari”.

„Pot să vă spun că, din cele 52.874 de note schimbate, aproape 6.000, mai exact 5.950 de note, au diferențe mai mari de un punct. Avem situații și cu peste trei puncte diferențe. Subiectivism la toate disciplinele. Baremul este foarte corect. Aceste rezultate sunt mai bune decât în anii precedenți pentru că subiectele au fost corect formulate, baremurile au fost corect stabilite. Subiectele nu au fost mai ușoare”, a mai spus Sorin Cîmpeanu, potrivit Agerpres.