Ministerul Educației solicită tuturor școlilor și inspectoratelor școlare să trimită date privind situația elevilor de etnie romăInspectoratele școlare județene trebuie să transmită mai multe date privind situația elevilor de etnie romă din anul școlar 2024–2025, precum numărul elevilor pe niveluri de învățământ, câți primesc burse, ce servicii și programe de sprijin au la dispoziție, activități organizate pentru părinți, iar termenul limită pentru transmiterea acestor informații este 9 iunie 2025, precizează o adresă a Ministerului Educației și Cercetării.

Fiecare inspectorat școlar județean, inclusiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) are, însă, un termen limită diferit pentru școlile din județ. Astfel, 30 mai este data limită pentru școlile din Dolj, în timp ce pentru școlile din Mureș data limită este 4 iunie.

Datele sunt solicitate în contextul monitorizării și evaluării măsurilor prevăzute în cadrul Obiectivului Specific 2 – Asigurarea accesului cetățenilor români de etnie romă la un sistem de educație incluzivă de calitate, din Strategia Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022-2027aprobată prin H.G. nr. 560/2022.

Spre exemplu, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Dolj, macheta cuprinde următoarele ceriunțe: centralizarea datelor privind participarea elevilor romi în unitățile școlare pe niveluri de învățământ; aspecte privind elevii de etnie romă beneficiari ai programelor naționale; aspecte privind elevii de etnie romă beneficiari de burse școlare; activități/acțiuni desfășurate cu părinții elevilor de etnie romă; aspecte privind situația abandonului școlar în rândul elevilor de etnie romă; aspecte privind elevii romi care beneficiază de servicii și suport, dintre care număr fete/băieți, pe nivele și clase și tipul/tipurile de suport acordat: serviciile consiliere școlară, logopedie, sprijin educațional, mediere școlară, mediere școlară, altele.

Distribuie acest articol!