Ministerul Educației lansează „Punctul de informare”
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat lansarea, în această săptămână, pe rețelele de socializare, a rubricii „Punctul de informare EDU”. Este vorba despre un spațiu dedicat informațiilor verificate din domeniul educațional și răspunsurilor la diferite întrebări privind proiecte sau documente emise de minister.
„Știm că informațiile din educație pot fi uneori greu de urmărit sau relativ tehnice. De aceea, lansăm Punctul de informare EDU, un spațiu dedicat informațiilor verificate din educație, răspunsurilor la diferite întrebări privind proiecte sau documente emise de Ministerul Educației și Cercetării sau clarificărilor privind subiecte insuficient explicate”, informează Ministerul Educației și Cercetării prin intermediul unui comunicat.
Rubrica va fi lansată marți, 16 februarie, și va avea regim săptămânal de publicare, mai menționează sursa citată.
Tribuna Învățământului