
Ministerul Educaţiei a pus în consultare publică un nou proiect de hotărâre cu privire la programul „Euro 200” în vederea acordării unui ajutor financiar pentru stimularea achiziţionării de calculatoare.
Mai exact, Ministerul Educației a anunțat pe pagina sa de Facebook că a fost publicat, în vederea consultării publice, proiectul de hotărâre cu privire la programul „Euro 200″ pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare. „Actualizăm specificaţiile tehnice, dublăm venitul minim pe membru de familie (mai mic sau egal cu 500 de lei)”, a a precizat Ministerul Educaţiei, care propune, mai departe, ca beneficiarii să fie persoane care „îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt elevi/studenţi în învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani; au un venit brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 lei”.
Proiectul propune, de asemenea, o nouă configuraţie minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă ajutor financiar, potrivit sursei citate.





