FLORIN ANTONESCU

Ministerul Educației și Cercetării, prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), a lansat competițiapentru proiecte de cercetare asupra pandemiei Covid-19. Competiția se încadrează în Programul 2 – Creșterea competitivității economiei româneşti prin cercetare, dezvoltare și inovare (PNCDI III).

Obiectivele generale ale competiției:

– accelerarea cercetărilor științifice care pot contribui la combaterea răspândirii Covid-19 (prin prevenție eficientă, diagnosticare rapidă și facilitarea îngrijirilor optime pentru toți cei afectați prin integrarea deplină a inovației în fiecare domeniu tematic de cercetare)

– susținerea intervențiilor eficiente în limitarea efectelor pandemiei COVID-19 pe teritoriul României

– oferirea de soluții pentru reducerea impactului asupra cetățenilor.

Obiectivele specifice ale fiecărei teme de cercetare:

– Tehnici avansate de management a epidemiei în comunitate: realizarea unor instrumente și metode moderne și eficiente de prevenire, predicție, control și monitorizare a transmiterii asimptomatice și simptomatice în cadrul comunităților.

– Abordări inovative în tratamentul și controlul pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2:realizarea și testarea unor produse sau dispozitive inovative sigure, eficiente și eficace cu rol în tratamentul și/sau controlul infecției la pacienții cu forme medii și severe.

– Evaluarea eficacității și siguranței utilizării unor protocoale de tratament inovative:aplicarea practică și evaluarea eficacității și siguranței unor protocoale de tratament inovative sau utilizate în alte țări.

– Tehnici avansate și creșterea performanței în detecția precoce a virusului SARS-CoV-2:obținerea şi validarea de metode de diagnosticare rapidă și fiabilă a infectării.

– Secvențierea genomului SARS-CoV-2 și analiza filogenetică a tulpinilor circulante în România:tehnici de monitorizare a patogenității tulpinilor circulante în diferite regiuni geografice din România în relație cu exprimarea fenotipică a infecției la persoanele SARS-CoV2 pozitive și a potențialului de adaptare la organismele umane, bazate pe secvențierea genomului SARS-CoV-2.

– Dezvoltarea de noi tehnologii, medicamente și vaccinuri pentru prevenirea SARS-CoV-2: obținerea de metode, instrumente și mijloace medicale eficiente cu scop profilactic.

– Dinamica transmiterii virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României:identificarea de metode epidemiologice de control și atenuare a transmiterii a virusului SARS-CoV-2 pe bază de modele de propagare și de estimare a potențialului de evoluție a epidemiei.

Tipul competiției: „top-down” (licitație restrânsă), organizată conform HG 1265/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind contractarea, finanțarea, monitorizarea şi evaluarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, cu modificările si completările ulterioare.

Detalii: https://uefiscdi.gov.ro/solutii. Idei de proiecte de cercetare sunt colectate pe pagina Ministerului Educației și Cercetării http://www.research.gov.ro/ro/articol/5165/bursa-de-idei-de-cercetare-pentru-noul-coronavirus-sars-cov-2.

Distribuie acest articol!