A fost lansat apelul de proiecte pentru „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, anunță un comunicat de presă al Ministerului Educației.
„Lansăm un nou apel esențial pentru infrastructura din sistemul educațional. Ne ținem de cuvânt și investim în spații educaționale prietenoase cu mediul. Vor fi reabilitate și construite unități de învățământ, iar prin această rețea-pilot de școli verzi, vom pune mai mult accent pe educația pentru mediu. Încurajez comunitățile să depună proiecte în cadrul acestui apel!”, a transmis duminică, 7 mai, ministrul Educației, Ligia Deca, potrivit sursei citate.
În comunicatul de presă se mai precizează că alocarea financiară destinată apelului este de 225.000.960 de euro, fără TVA, obiectivul investiției fiind acela de a asigura sustenabilitatea unităților de învățământ preuniversitar prin tranziția la „școli verzi”.
Sprijinul financiar acordat prin acest apel de proiecte este distribuit prin subcomponentele „Reabilitare energetică”, „Construcții noi”.
Prin subcomponenta „Reabilitare energetică” se urmărește reabilitarea de unități de învățământ care să intre în rețeaua „școlilor verzi”, investiția vizând o suprafață totală de 300.000 m2. Valoarea totală a investiției pentru această subcomponentă este de 150.000.000 de euro.
Prin subcomponenta „Construcții noi” se urmărește construcția de unități de învățământ care să intre în rețeaua „școlilor verzi”, investiția vizând o suprafață totală de 46.400 m2. Valoarea totală a investiției este de 75.000.960 de euro maik menționează sursa citată.
Potrivit comunicatului de presă al Ministerului Educației, citat de Agerpres, prin intermediul acestui apel, toate tipurile de unități administrativ-teritoriale (comune, orașe, municipii, și județe), precum și sectoarele Capitalei pot obține granturi atât pentru reabilitarea unităților de învățământ existente, cât și pentru construirea unor noi unități de învățământ, în vederea dobândirii de către acestea din urmă a statutului de „școală verde”.