Patru vecuri și jumătate, 454 de ani, aproape o jumătate de mileniu au trecut de când Michelangelo a plecat în lumea îngerilor, pe care, încă din viață, i‑a văzut și i‑a înfățișat lumii, sculptându‑i în marmură ori zugrăvindu‑i în biserici, catedrale și în Capela Sixtină. Conștiința harului divin și a geniului cu care fusese dăruit se îmbina cu smerenia. Nu el crea, ci Dumnezeu crease încă de la început totul. Ce avea de făcut el, cioplitorul în piatră și zugravul, era să elibereze din marmură frumusețile făcute de Dumnezeu ori să le exprime prin graiul desenului și al culorilor, revelându‑le astfel oamenilor. Nu creator, ci ucenic al Creatorului s‑a mărturisit astfel marele artist. Nu lui îi aparțin capodoperele înfățișate, ci Aceluia care a creat cerurile, pământul și omul. El nu a făcut decât să le scoată la lumină. Dar nu oricine putea primi această sarcină, ci numai unul atins de aripa îngerului, purtător, el însuși, al numelui de înger. Mărturie stă o operă fabuloasă care străbate timpul spre veșnicie și apropie omul de îngeri, ajutându‑l să vadă puțin în lumea de dincolo, în împărăția nesfârșită a frumuseții eterne. Mărturie a conștiinței smerite, înluminate de har, stau și cuvintele lui Michelangelo, care răsună în eternitate: „Ho visto un angelo nel marmo ed ho scolpito fino a liberarlo“. (Am văzut un înger în piatră și am sculptat până l‑am eliberat.) „Ogni blocco di pietra ha una statua dentro di sé ed è compito dello scultore scoprirla.” (Fiecare bloc de marmură cuprinde o statuie, iar misiunea sculptorului este să o scoată la lumină.)
Pagină realizată de Sorin IVAN