Michelangelo Buonarroti: 545 de ani de la naștere

17

Michelangelo Buonarroti s-a născut pe  6 martie 1475 în Caprese, Provincia Arezzo, Italia. Alături de Leonardo da Vinci, a fost cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii Italiene. Michelangelo Buonarroti era un homo universalis, iar acest lucru se reflectă în pictură, sculptură, desen și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului.

Michelangelo Buonarroti sculptorul

Michelangelo se considera sculptor și se supăra atunci când oamenii îl numeau pictor. „Ajunsese chiar să-și semneze scrisorile Michelangelo Buonarroti, sculptor – și se înfuria teribil atunci când oamenii confundau cele două arte. Considera sculptura nu doar chemarea lui adevărată, dar și cea mai înaltă formă de artă. Totuși, pentru un om care nu se considera pictor, ce lucruri extraordinare a pictat! Pentru mulți istorici ai artei, frescele Capelei Sixtine reprezintă cea mai mare realizare a Renașterii depline” (Viața secretă a marilor artiști de Elizabeth Lunday, p. 39). Michelangelo nu a dorit acest proiect, pe care îl considera doar o distragere de la mult iubita lui marmură. „Este de netăgăduit faptul că a creat sculpturi de o uimitoare forță și sensibilitate, dar picturile lui sunt considerate fără ezitare drept capodopere ale artei occidentale” (idem).

Începându-și ucenicia în atelierul unui pictor florentin, Michelangelo s-a mutat, în jurul anului 1490, într-un mediu artistic mult mai flexibil: grădina cu sculpturi a lui Lorenzo de Medici. Aici, Lorenzo adunase o colecție neprețuită de sculpturiantice și contemporane și era sponsorizat un atelier pentru sculptorii aspiranți la care participă și Michelangelo împreună cu Bertoldo di Giovanni, un elev al lui Donatello. În palatul conducătorului politic al Franței, protector al artelor, Michelangelo are posibilitatea de a cunoaște pe artiștii care veneau la curte, devenită un centru important de cultură umanistă.

În 1496, sculptorul se mută la Roma, unde realizează sculpturi pentru câțiva cardinali. În timpul șederii la Roma, el a realizat Pietà (1499), „o capodoperă ce o înfățișează pe Fecioara Maria ținând în brațe trupul mort al lui Cristos. Grupul statuar este un adevărat tur de forță artistic, cu impresionante detalii realiste, de la drapajul rochiei Mariei la părul lui Cristos revărsându-se în cascadă” (op. cit., p. 39). Această sculptură i-a asigurat prestigiul la Roma, iar David (1501) le-a câștigat și încrederea florentinilor, inițial rezervați în privința sculptorului.

Michelangelo Buonarroti pictorul

Papa Iulius al II-lea l-a însărcinat pe Michelangelo, în anul 1508, cu pictura boltei Capelei Sixtine din Palatul Vatican, proiect gigantic la care acesta va lucra timp de patru ani. Deși artistul își dorise să preia alt proiect sculptural, nu a putut să îl refuze pe papă. „Pentru spațiul larg cu multe volte, artistul a realizat un aranjament complex de scene, figuri și elemente arhitecturale trompe d’oeil care sintetizează Vechiul Testament. Nouă secțiuni principale înfățișează evenimente din capitolele de deschidere ale Genezei, începând cu crearea lumii și terminând cu Potopul lui Noe. Vârtejuri de figuri produce un tot dinamic și tumultos, în timp ce însușirea logică a evenimentelor face ca opera să nu devină incoerentă” (op. cit, p. 41).

În legătură cu aceste fresce s-au creat câteva mituri: „mai întâi, Michelangelo nu a pictat stând pe spate. Sub tavan fusese înălțată o schelă uriașă, iar el lucra cu mâinile ridicate deasupra capului. Nici nu a realizat proiectul de unul singur. A fost ajutat de câțiva ucenici, care îi sfărâmau pigmenții și îi amestecau mortarul” (idem). Următorii papi au fost mai interesați de sculptură și arhitectură decât de pictură, spre ușurarea lui Michelangelo. În cele din urmă, papa Clement al VII-a, fără a putea rezista talentului de pictor al lui Michelangelo, i-a cerut să desăvârșească Capela Sixtină, făcând o frescă imensă pe peretele din spatele altarului: Judecata de Apoi (1535-1541).

Michelangelo Buonarroti: perioada târzie

Când a terminat această frescă, Michelangelo era deja bărtân, după standardele acelor vremuri. Și-a trăit ultimele zile la Roma, dedicându-și timpul sculpturii Rondanini Pietà la care încă lucra cu șase zile înainte de a muri, la 18 februarie 1564. După moarte, Roma și Florența se luptau pentru onoarea de a-l îngropa, de aceea s-a iscat o încăierare. „La început, trupul artistului a fost depus la o biserică din Roma, dar nepotul lui Michelangelo a ascuns sicriul pretinzând că e un balot cu mărfuri și și-a scos unchiul în secret afară din oraș. Trei săptămâni a durat până ce coșciugul a ajuns la Florența, unde a fost deschis în cadrul unei ceremonii pentru ca mulțimile să vadă – și chiar să atingă – trupul artistului” (op. cit., p. 43). Michelangelo a fost îngropat, în cele din urmă, în vechea biserică parohială Santa Croce, unde membrii academiei de artiști din Florența i-au realizat un cavou împopoțonat.

Aspecte mai putin cunoscute despre Michelangelo

  • Un rival gelos i-a spart nasul în adolescență: Pe când locuia și studia în casa lui Lorenzo de Medici, priceperea sa l-a făcut ținta invidiei celorlalți elevi. Un tânăr rival, Pietro Torrigiano, s-a înfuriat atât de tare pe talentul superior al lui Michelangelo – și poate și pe limba lui ascuțită – că l-a lovit în nas, lăsându-l pe acesta complet desfigurat. „L-am lovit atât de tare în nas, că am simțit că osul și cartilagiile se sfărâmă ca un biscuit”, s-a lăudat mai târziu Torrigiano, „și acest semn al meu îl va purta cu el până la mormânt”.
  • A devenit cunoscut după o înșelăciune nereușită: Michelangelo a sculptat, la începuturile carierei sale, un cupidon (care s-a pierdut) în stilul Antic grecesc. Văzându-i munca, patronul lui, Lorenzo de Medici i-a propus să facă împreună o înșelăciune: să facă statuia să pară că a fost îngropată pentru a vinde la Roma drept o antichitate, astfel făcând vânzarea mult mai profitabilă. Michelangelo a fost de acord și cupidon a fost vândut cardinalului Raffaele Riario ca fiind o minune arheologică recent descoperită. Riario a auzit apoi zvonuri despre fals și și-a primit banii înapoi, dar a fost așa de impresionat de îndemânarea lui Michelangelo, că l-a invitat la Roma la o întâlnire. Tânărul artist a rămas la Roma în următorii ani și, în final, a primit o comandă să sculpteze Pietà, lucrarea care l-a făcut faimos ca artist.
  • A sculptat David într-un bloc de marmură refuzat de alți artiști: Rigurozitatea cu care alegea marmura în care sculpta l-a făcut faimos pe artist, dar pentru David el a folosit un bloc de marmură pe care alți artiști îl refuzaseră pentru că nu era suficient de bun. Cunoscut ca „Gigantul”, bucata de marmură masivă a fost scoasă din carieră cu aproape 40 de ani mai devreme pentru o serie de sculpturi, în final abandonate, pentru Catedrala Florenței. Michelangelo a transformat blocul acesta într-una dintre cele mai mai bune lucrări ale lui, dar analize recente ale statuii au arătat că marmura de proastă calitate ar fi putut să cauzeze degradarea statuii, mult mai rapidă decât la alte statui de marmură.
  • A executat lucrări artistice pentru nouă papi diferiți: Începând cu anul 1505, Michelangelo a lucrat pentru nouă pontifi catolici consecutivi, de la Iulius al II-lea la Pius al IV-lea. Lucrările lui pentru Vatican cuprind orice, de la mânere ornamentale pentru patul papal, la pictarea tavanului Capelei Sixtine pentru care a muncit până la epuizare timp de patru ani.
  • Și-a pus propriul portret în unele dintre cele mai faimoase lucrări: Michelangelo rareori își semna lucrările și nu ne-a lăsat autoportrete formale, dar acesta ascundea uneori autoportrete stilizate în picturile și în sculpturile lui. Cel mai faimos dintre aceste autoportrete se găsește în fresca lui din Capela Sixtină, Judecata de Apoi (1541), în care Sf. Bartholomeu este, de fapt, un autoportret al artistului. Michelangelo și-a mai făcut autoportretul în așa numita Pieta Florentină unde este Sf. Nicodim. Istoricii de artă au arătat că artistul se mai regăsește într-o scenă din fresca lui, Crucificarea Sfântului Petru.
  • A fost un poet desăvârșit: Michelangelo este cunoscut, în principal, ca fiind un artist vizual, dar în vremea lui era respectat și ca om de litere. El ne-a lăsat câteva sute de sonete, adesea scriind versuri în timp ce sculpta la statui în atelierul lui. Niciuna dinte poeziile lui nu a fost publicată în mod oficial în timpul vieții artistului, dar ele circulau printre literații Romei și compozitorii chiar le puneau pe muzică.

Sursă: http://bit.ly/michelangelo-buonarroti