Învăţarea centrată pe elev reprezintă o abordare care presupune un stil de învăţare activ şi integrarea programelor de învăţare în funcţie de ritmul propriu de învăţare al elevului.
Pentru a avea cu adevărat elevul în centrul activităţii instructiv‑educative, profesorul îndeplineşte roluri cu mult mai nuanţate decât în şcoala tradiţională. În abordarea centrată pe elev, succesul la clasă depinde de competenţele cadrului didactic de a crea oportunităţile optime de învăţare pentru fiecare elev. Astfel, în funcţie de context, în demersul didactic, profesorul acţionează mereu, dar adecvat şi adaptat nevoilor grupului. Metodele de învăţare centrată pe elev fac lecţiile interesante, sprijină elevii în înţelegerea conţinuturilor pe care să fie capabili să le aplice în viaţa reală. În vederea dezvoltării gândirii critice la elevi, trebuie să utilizăm cu precădere unele strategii activ‑participative, creative. Acestea nu trebuie rupte de cele tradiţionale, ele marcând un nivel superior în spirala modernizării strategiilor didactice. Dintre metodele moderne specifice învăţării active care pot fi aplicate cu succes şi la orele de istorie fac parte: brainstormingul, metoda mozaicului, metoda cubului, ciorchinele.

1. Brainstormingul

Brainstormingul este o metodă care ajută la crearea unor idei şi concepte creative şi inovatoare. Pentru un brainstorming eficient, inhibiţiile şi criticile suspendate vor fi puse deoparte. Astfel, exprimarea va deveni liberă şi participanţii la un proces de brainstorming îşi vor spune ideile şi părerile fără teama de a fi respinşi sau criticaţi. Se expune un concept, o idee sau o problemă şi fiecare îşi spune părerea despre cele expuse şi absolut tot ceea ce le trece prin minte, inclusiv idei comice sau inaplicabile.
O sesiune de brainstorming bine
dirijată dă fiecăruia ocazia de a parti­cipa la dezbateri şi se poate dovedi o acţiune foarte constructivă.
Etapele unui brainstorming efi­cient sunt următoarele:

• deschiderea sesiunii de brain­storming în care se prezintă scopul acesteia şi se discută tehnicile şi regulile de bază care vor fi utilizate;
• perioada de acomodare durează 5‑10 minute şi are ca obiectiv intro­ducerea grupului în atmosfera brain­stormingului, unde participanţii sunt stimulaţi să discute idei generale pentru a putea trece la un nivel superior;
• partea creativă a brainstor­min­gului are o durată de 25‑30 de minute. Este recomandabil ca, în timpul derulării acestei etape, coordonatorul (profesorul) să amintească timpul care a trecut şi cât timp a mai rămas, să „preseze“ participanţii şi în finalul părţii creative să mai acorde câte 3‑4 minute în plus. În acest interval de timp, grupul participant trebuie să fie stimulat să‑şi spună părerile fără ocolişuri;
• la sfârşitul părţii creative, coor­donatorul brainstormingului clarifică ideile care au fost notate şi puse în discuţie şi verifică dacă toată lumea a înţeles punctele dezbătute. Este momentul în care se vor elimina sugestiile prea îndrăzneţe şi care nu sunt îndeajuns de pertinente. Se face şi o evaluare a sesiunii de brainstorming şi a contribuţiei fiecărui participant la derularea sesiunii. Pot fi luate în considerare pentru evaluare: talentele şi aptitudinile grupului, repartiţia timpului şi punctele care au reuşit să fie atinse;
• pentru a stabili un acord obiectiv, cei care au participat la brainstorming îşi vor spune părerea şi vor vota cele mai bune idei. Grupul supus la acţiunea de brainstorming trebuie să stabilească singur care au fost ideile care s‑au pliat cel mai bine pe conceptul dezbătut.

Pe timpul desfăşurării brainstor­mingului, participanţilor nu li se vor cere explicaţii pentru ideile lor. Aceasta este o greşeală care poate aduce o evaluare prematură a ideilor şi o îngreunare a procesului în sine.
Este important de reţinut că obiectivul fundamental al metodei brainstorming constă în exprimarea liberă a opiniilor prin eliberarea de orice prejudecăţi. De aceea, acceptaţi toate ideile, chiar trăsnite, neobişnuite, absurde, fanteziste, aşa cum vin ele în mintea elevilor, indiferent dacă acestea conduc sau nu la rezolvarea problemei. Pentru a determina pro­gresul în învăţare al elevilor este necesar să îi antrenaţi în schimbul de idei; faceţi asta astfel încât toţi elevii să îşi exprime opiniile!
Exemplul 1. Aplicarea metodei brain­‑
storming la lecţia România în al Doilea Război Mondial – idei generale: regimul antonescian – adept al regi­mului autoritar, Pactul Tripartit, rebeliunea legionară 21‑23 ianuarie 1941, 22 iunie 1941 – atacul contra URSS – Antonescu a ordonat trecerea Nistrului; clarificarea ideilor: de la războiul din Est la cel din Vest, opozitia condusă de Iuliu Maniu hotărăşte să scoată România din război – negocierile diplomatice, actul de la 23 august 1944 şi urmările sale (regele Mihai I, sfătuit de cercurile Palatului, ordonă arestarea lui Antonescu), armistițiul cu Naţiunile Unite şi semnarea lui – 13 septembrie 1944, România intră în sfera de influenţă sovietică, mai ales după acordul anglo‑sovietic din 9 octombrie 1944 de la Moscova; acordul obiectiv: elevii notează cele mai bune idei.

2. Mozaicul

Mozaicul sau „metoda grupurilor interdependente“ este o strategie bazată pe învăţarea în echipă. Fiecare elev are o sarcină de studiu în care trebuie să devină expert. El are în acelaşi timp şi responsabilitatea transmiterii informaţiilor asimilate celorlalţi colegi.
În cadrul acestei metode, rolul profesorului este mult diminuat, el intervine semnificativ la începutul lecţiei, când împarte elevii în grupurile de lucru şi trasează sarcinile, şi la sfârşitul activităţii, când va prezenta concluziile activităţii.
Există mai multe variante ale metodei mozaic, iar noi vom prezenta varianta standard a acestei metode, care se realizează în cinci etape.
Pregătirea materialului de studiu
Profesorul stabileşte tema de studiu şi o împarte în 4 sau 5 subteme. Opţional, poate stabili pentru fiecare subtemă elementele principale pe care trebuie să pună accentul elevul atunci când studiază materialul în mod independent. Acestea pot fi formulate fie sub formă de întrebări, fie de afirmație, fie un text eliptic care va putea fi completat doar atunci când elevul studiază materialul.
Realizează o fişă‑expert în care trece cele 4 sau 5 subteme propuse şi care va fi oferită fiecărui grup.
Organizarea colectivului în echipe de învăţare de câte 4‑5 elevi (în funcţie de numărul lor în clasă)
Fiecare elev din echipă primeşte o literă (A, B, C, D) şi are ca sarcină să studieze în mod independent subtema corespunzătoare literei sale.
El trebuie să devină expert în problema dată. De exemplu, elevii cu litera A vor aprofunda subtema din Fişa „A“. Cei cu litera B vor studia subtema din Fişa „B“ etc.
Faza independentă: fiecare elev
studiază subtema lui, citeşte textul corespunzător. Acest studiu inde­pendent poate fi făcut în clasă sau poate constitui o temă de casă, realizată înaintea organizării mozaicului.
Constituirea grupului de experţi
După ce au parcurs faza de lucru independent, experţii cu aceeaşi literă se reunesc, constituind grupe de experţi pentru a dezbate problema împreună. Astfel, elevii cu litera A părăsesc echipele de învăţare iniţiale şi se adună la o masă pentru a aprofunda subtema din Fişa „A“. La fel procedează şi ceilalţi elevi cu literele B, C, şi D. Dacă grupul de experţi are mai mult de 6 membri, acesta se divizează în două grupe mai mici.
Faza discuţiilor în grupul de experţi: elevii prezintă un raport indi­vidual asupra a ceea ce au studiat independent. Au loc discuţii pe baza datelor şi a materialelor avute la dis­poziţie, se adaugă elemente noi şi se stabileşte modalitatea în care noile cunoştinţe vor fi transmise şi celorlaţi membri din echipa iniţială.
Fiecare elev este membru într‑un grup de experţi şi face parte dintr‑o echipă de învăţare. Din punct de vedere al aranjamentului fizic, mesele de lucru ale grupurilor de experţi trebuie plasate în diferite locuri ale sălii de clasă/cabinetul de istorie, pentru a nu se deranja reciproc.
Scopul comun al fiecărui grup de experţi este să se instruiască cât mai bine, având responsabilitatea propriei învăţări şi a predării şi învăţării colegilor din echipa iniţială.
Reîntoarcerea în echipa iniţială de învăţare
Faza raportului de echipă: experţii transmit cunoştinţele asimilate, reţi­nând la rândul lor cunoştinţele pe care le transmit colegii lor, experţi în alte subteme. Modalitatea de transmitere trebuie să fie scurtă, concisă, atractivă, putând fi însoţită de suporturi audiovizuale, diverse materiale.
Specialiştii într‑o subtemă pot demonstra o idee, citi un raport, folosi computerul, pot ilustra ideile cu ajutorul diagramelor, desenelor, fotografiilor. Membrii sunt stimulaţi să discute, să pună întrebări şi să‑şi noteze, fiecare realizându‑şi propriul plan de idei.
Evaluarea
Faza demonstraţiei: grupele pre­zintă rezultatele întregii clase. În acest
moment, elevii sunt gata să demon­streze ce au învăţat. Profesorul poate pune întrebări, poate cere un raport sau un eseu ori poate da spre rezolvare fiecărui elev o fişă de evaluare. Dacă se recurge la evaluarea orală, atunci fiecărui elev i se va adresa o întrebare la care trebuie să răspundă fără ajutorul echipei.
Exemplul 2. Aplicarea metodei mozaicului la predarea lecției Războiul pentru Întregirea Națională – clasa a VIII‑a; Fişele: A (Tripla Alianţă şi Antanta), B (Politica externă între 1878 și 1914), C (Războiul de Întregire a României), D (România la Congresul de Pace de la Paris – Versailles – 18 martie 1819/21 ianuarie 1920 – tra­tatele semnate).
Ca toate celelalte metode de învă­‑
ţare prin cooperare, şi aceasta pre­su­pune următoarele avantaje:

• stimularea încrederii în sine a elevilor;
• dezvoltarea abilităţilor de comu­nicare argumentativă şi de relaţionare în cadrul grupului;
• dezvoltarea gândirii logice, cri­tice şi independente;
• dezvoltarea răspunderii indivi­duale şi de grup;
• optimizarea învăţării prin pre­darea achiziţiilor altcuiva.

3. Metoda cubului

Metoda cubului presupune ex­plorarea unui subiect, a unei situaţii din mai multe perspective, permiţând abordarea complexă şi integratoare a unei teme.
Sunt recomandate următoarele etape:

• Realizarea unui cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele: Programele revoluţiei de la 1848, Problema socială, Problema politică, Problema naţională, Forţe participante, Personalităţi;
• Anunţarea temei, subiectului pus în discuţie.
• Împărţirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând tema din perspectiva cerinţei de pe una din feţele cubului:

Programele Revoluţiei de la 1848:

1. Peteţiunea‑proclamaţiune/28 martie 1848, Iași, 2…5;

Problema socială: desfiinţarea iobagiei fără nicio despăgubire, des­fiinţarea dijmelor;
Problema politică: siguranţa per­sonală, reforma şcolară, egalitate în drepturi;
Problema naţională: înfiinţarea gărzii naţionale, autonomia celor două Biserici;
Forţe participante: nobilimea, intelectualitatea;
Personalităţi: Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri.
NOTĂ: În locul punctelor de suspensie (…), elevii au completat cu noţiunile învăţate în lecţie toate programele Revoluţiei de la 1848, alte probleme sociale, politice, naţionale, alte forţe participante şi, desigur, alte personalităţi (Al. I. Cuza, Fraţii Goleşti, I. H. Rădulescu şi alţii).
Redactarea finală şi împărtăşirea ei celorlalte grupe.
Afişarea formei finale pe tablă.
Exemplul 3. Aplicare la lecţia de recapitulare şi sistematizare a cunoş­tinţelor – Programele Revoluţiei române 1848‑1849 – clasa a VIII‑a.

4. Ciorchinele

Deşi este o variantă mai simplă a brainstormingului, ciorchinele este o metodă care presupune identificarea unor conexiuni logice între idei, poate fi folosită cu succes atât la începutul unei lecţii pentru reactualizarea cunoştinţelor predate anterior, cât şi în cazul lecţiilor de sinteză, de recapitulare, de sistematizare a cunoş­tinţelor. Ciorchinele este o tehnică de căutare a căilor de acces spre propriile cunoştinţe, evidenţiind modul de a înţelege o anumită temă, un anumit conţinut. Ciorchinele reprezintă o tehnică eficientă de predare şi învăţare care încurajează elevii să gândească liber şi deschis.
Metoda ciorchinelui funcţio­nează după următoarele etape:
Se scrie un cuvânt/temă (care urmează a fi cercetat) în mijlocul tablei sau a unei foi de hârtie.
Elevii vor fi solicitaţi să‑şi noteze toate ideile, sintagmele sau cunoştinţele pe care le au în minte în legătură cu tema respectivă, în jurul cuvântului din centru, trăgându‑se linii între acestea şi cuvântul iniţial.
În timp ce le vin în minte idei noi şi le notează prin cuvintele respective, elevii vor trage linii între toate ideile care par a fi conectate.
Activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile sau când s‑a atins limita de timp acordată.
Există câteva reguli ce trebuie respectate în utilizarea tehnicii cior­chinelui:
Scrieţi tot ce vă trece prin minte referitor la tema/problema pusă în discuţie.
Nu judecaţi/evaluaţi ideile produse.
Nu vă opriţi până nu epuizaţi toate ideile care vă vin în minte sau până nu expiră timpul alocat; dacă ideile refuză să vină insistaţi şi zăboviţi asupra temei până ce vor apărea unele idei.
Lăsaţi să apară cât mai multe şi mai variate conexiuni între idei; nu limitaţi nici numărul ideilor, nici fluxul legăturilor dintre acestea.
Avantajele acestei tehnici de învă­ţare sunt:
În etapa de reflecţie vom utiliza „ciorchinele revizuit“ în care elevii vor fi ghidaţi prin intermediul unor întrebări, în gruparea informaţiilor în funcţie de anumite criterii.
Prin această metodă se fixează mai bine ideile şi se structurează in­formaţiile, facilizându‑se reţinerea şi înţelegerea acestora.
Adesea poate rezulta un „cior­chine“ cu mai mulţi „sateliţi“.
Exemplul 4. Aplicarea metodei ciorchinelui la lecţia ,,Reformele lui Cuza“, clasa a VIII‑a: legea rurală (a), legea electorală (b), legea secularizării averilor mănăstireşti (c), Statutul dez­voltător al Convenţiei de la Paris (d), legea instrucţiunii publice (e), legea organizării armatei (f), codul civil (g).
Se observă cum de la ,,ciorchinele“ iniţial au apărut mai mulţi ,,sateliţi“.
NOTĂ: La literele b, c, d, f, g, elevii vor completa celelalte reforme ale lui Cuza amintite la exemplul 4.
Utilizarea acestor metode antre­nează elevii într‑o continuă participare şi colaborare, creşte motivarea intrin­secă deoarece li se solicită să descopere fapte, să aducă argumente pro şi contra. Lucrul în echipă dezvoltă atitudinea de toleranţă faţă de ceilalţi şi sunt eliminate motivele de stres, iar emoţiile se atenuează.
Avantajele învăţării centrate pe elev sunt:

• Creşterea motivaţiei elevilor, deoa­‑rece aceştia sunt conştienţi că pot influenţa procesul de învăţare;
• Eficacitate mai mare a învăţării şi a aplicării celor învăţate, deoarece aceste abordări folosesc învăţarea activă;
• Învăţarea capătă sens, deoarece a stăpâni materia înseamnă a o înţelege;
• Posibilitate mai mare de inclu­dere – poate fi adaptată în funcţie de potenţialul fiecărui elev, de capacităţile diferite de învăţare, de contextele de învăţare specifice;
• Metodele de învăţare centrate pe elev fac lecţiile interesante, sprijină elevii în înţelegerea conţinuturilor pe care să fie capabili să le aplice în viaţa reală. Lecţia ţinută în cabinetul de istorie sau etnografie facilitează împle­tirea acestor metode cu cele tradi­­ţionale și deci optimizarea de­mersului didactic.

Prof. Constantin OANCEA, Şcoala Gimnazială Ferdinand I, Movila – Ialomiţa