Metodele de evaluare sunt construite pedagogic în raport de metodele de instruire, concepute curricular ca metode de predare‑ învăţare‑evaluare, care oferă resurse docimologice valorificabile pe tot parcursul activităţii didactice (lecţiei etc.) sau în cadrul unor forme speciale de evaluare (vezi examenele bazate pe probe orale, scrise, practice).
Metoda de evaluare preia de la metoda de instruire tehnica docimologică specifică acesteia, pe care o integrează în propria sa structură de acţiune angajată funcţional în verificarea gradului de îndeplinire a obiectivelor activităţii de referinţă (lecţiei etc.).
Tehnica docimologică, preluată de la nivelul unei metode de instruire (concepută curricular ca metodă de predare‑învăţare‑evaluare), valorificată prin intermediul unor probe specifice (orale, scrise, practice etc.), conferă metodei de evaluare o particularitate, dar şi o denumire distinctă. Este cazul metodelor clasice/tradiţionale, definite descriptiv prin asociere cu probele docimologice utilizate – orale, scrise, practice –, preluate, de fapt, de la nivelul unor metode de instruire (predare‑învăţare‑evaluare) care conţin, în structura lor de acţiune, anumite tehnici docimologice specifice. Aceste tehnici docimologice specifice sunt angajate pedagogic, în sens larg şi restrâns, la nivel de: a) comunicare: a‑1) verbală – vezi metoda conversaţiei, metoda dezbaterii, metoda asaltului de idei; a‑2) scrisă – vezi metoda lucrărilor scrise; b) acţiune practică – vezi metoda lucrărilor practice etc.
Din perspectiva analizei, realizată anterior, putem identifica mai multe categorii de metode de evaluare, definite şi caracterizate în funcţie de tehnica docimologică utilizată predominant, preluată de la nivelul unor metode de instruire (predare‑învăţare‑evaluare), bazate prioritar pe: a) comunicare; b) cercetare, directă – indirectă a realităţii; c) acţiune practică, reală – simulată; d) programare specială (asistată de calculator etc.).
În acest context didactic şi extradidactic, formal şi nonformal, putem construi şi legitima pedagogic formula de metode de evaluare bazate predominant pe: a) comunicare (orală, scrisă; prin introspecţie); b) cercetare directă (prin observaţie, experiment, investigare), indirectă (prin investigaţie, proiect; descoperire, demonstraţie, modelare, problematizare); c) acţiune practică reală (lucrările practice, exerciţiul algoritmic – euristic), simulată (jocul didactic etc.).
Metodele de evaluare bazate predominant pe comunicare valorifică, în plan docimologic, resursele didactice oferite de metodele de instruire (predare‑învăţare‑evaluare) construite prioritar prin acţi­unea de comunicare: a) orală – expozitivă, dialogată (prin conversaţie sau dezbatere), prin introspecţie sau autoreflecţie (premisa psihologică şi docimologică a metodei autoevaluării; b) scrisă (lucrările scrise).
În practica didactică, la nivelul activităţii de instruire (lecţiei etc.), cea mai utilizată metodă de evaluare bazată pe tehnici de comunicare este conversaţia (în general, conversaţia euristică, în special). Această metodă, foarte disponibilă în cadrul procesului de învăţământ, integrează în acţiunea sa operaţii automatizate ca probe docimologice utilizate pentru verificarea gradului şi a modului de: a) însuşire a cunoştinţelor, deprinderilor, strategiilor cognitive (de rezolvare de probleme), conform obiectivelor specifice şi concrete ale lecţiei etc.; b) activare a acestor cunoştinţe, deprinderi, strategii cognitive pe tot parcursul lecţiei, în predarea‑învăţarea‑evaluarea continuă a noilor conţinuturi şi în context deschis (nonformal, la nivel de studiu individual acasă, în bibliotecă etc.).
Conversaţia ca metodă de evaluare este realizată pe baza unor tehnici speciale de comunicare dialogată. Selectarea şi valorificarea lor solicită o metodologie aparte, necesară pentru construcţia şi aplicarea unor întrebări semnificative pedagogic, validate la nivel de probe docimologice.
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA