Când scria celebra-i frază referitoare la carte – „căci nu este alta și mai frumoasă și mai cu folos în toată viața omului zăbavă decât cetitul cărților“ –, cronicarul Miron Costin era animat de convingerea că lectura este mijlocul cel mai temeinic de creștere spirituală a omului, într-o lume încremenită într-un Ev Mediu târziu, bântuită de ignoranță și de toate relele istoriei. O istorie tragică în care, cum tot el spunea, „bietul om“ era „supt vremi“ și care urma să-l piardă și pe el însuși. Timpul avea să-i dea dreptate: prin carte și prin educația care se cristaliza în forme instituționale încă fragile (când Europa civilizată avea deja strălucite universități), se deștepta din întunericul neștiinței o lume, prindea contur conștiința de sine a unui neam urgisit de istorie și, mai târziu, se năștea România Modernă. La originea tuturor acestor evoluții, stătea cartea și, prin ea, știința de carte, dobândită prin lectură, studiu și educație, în școli și gimnazii, în universitățile răsărite abia după jumătatea secolului XIX în spațiul românesc ori în școlile și universitățile de prestigiu ale Europei. Nu știa atunci luminatul cărturar, martir al nebuniei și cruzimii vremilor, că va veni, mult mai târziu, un timp când vorbele lui vor răsuna profetic, ca un avertisment și ca o mustrare pentru o lume care se va îndepărta tot mai mult de folositoarea zăbavă a cititului.

Trăim într-o lume ale cărei definiții gravitează în jurul ideii de consum. O lume ca o piață globală, un nesfârșit bazar, sufocat de mărfuri și de servicii, în care totul se vinde și se cumpără. Elementul definitoriu al mentalității dominante de azi îl consti­tuie un pragmatism al acumulării și al confortului tinzând spre prosperitate sub semnul urgenței, deseori rudimentar. Pentru o asemenea lume, cartea nu mai figurează la capitolul „priorități existențiale“, ci la teme facultative. Societatea guvernată de o atare viziune a sensului existenței, care-și anulează orizonturile mai înalte, devine, tot mai mult, un spațiu al despiritualizării. În același timp, noile tehnologii remodelează existența umană la nivel individual, colectiv și planetar. Instrumentele și aplicațiile digitale sunt implicate în toate domeniile vieții, devenind suportul logistic al activităților cotidiene, de la cele minore la cele de anvergură globală. Paralel cu realitatea, tehnologia dezvoltă, prin mediul virtual, o nouă realitate, la concurență cu cea naturală, în curs de extindere, care tinde s-o înghită pe prima. Metaversul devine noua realitate, mai atractivă, prin elementele ei componente, decât cea reală. Implicarea tehnologiei în existență riscă să ridice ziduri invizibile între lumea virtuală și restul realității, dincolo de care individul este tot mai puțin tentat să treacă.

Omul de azi evoluează într-o realitate formată din cercurile concentrice ale consumerismului, tehnologiei digitale și realității virtuale. Pe de o parte, mentalitatea pragmatismului contemporan se întinde progresiv peste societate, cuprinzând și noile generații, modelându-le în spiritul practic al interesului imediat, lipsit de complicații spirituale ori culturale. Pe de altă parte, tentațiile universului virtual sunt atât de puternice încât tot mai mulți useri sunt absorbiți de el. Față de experiența directă pe care o oferă tehnologia digitală, cartea propune un drum mai greu, intermediat de procese complicate de gândire și imaginație, către alte lumi. Universul virtual creat de tehnologie se dovedește mult mai accesibil, mai versatil și mai spectaculos decât universul virtual al cărților. Este, prin urmare, mult mai simplu să intri pe internet, să te joci singur sau în rețea, să comunici și să exiști pe rețelele de socializare, să navighezi rapid pe site-uri decât să citești ore la rând, avansând lent prin labirintul sutelor de pagini, părăsit și uitat de prieteni, într-o nedorită asceză ca un exil printre cuvinte. Este sau nu este – cel puțin aceasta constituie perspectiva multora dintre cei născuți în anii exploziei digitale.

Foarte vulnerabili în fața noii mentalități și a provocării continue a tehnologiei sunt cei mai tineri dintre utilizatori. Noile generații au crescut cu aparatele digitale, tot mai sofisticate, la îndemână, petrecându-și existența în două spații paralele: spațiul real și universul virtual, pendulând între ele, preferându-l pe cel din urmă. Atrași de tehnologie încă de mici, având acces de la primele vârste la telefon, tabletă, laptop și altele, copiii și tinerii sunt, într-o măsură din ce în ce mai mare, produsul spiritual al conținuturilor difuzate în mediile online. Universul lor mental este populat de jocuri, scenarii, proiecții utopice sau distopice care propun alternative la lumea reală, cu personaje ciudate, monștri, roboți și făpturi hibride, greu de clasificat, într-o mitologie nouă în care, uneori, binele și răul nu mai sunt bine delimitate, într-o reprezentare amorală a lumii. Filme pe Youtube, jocuri pe console, laptop sau televizor, rețele de socializare, Instagram și altele formează universul copilăriei, transferate în mediul virtual. Ce loc ocupă cartea și lectura în acest univers? Este o întrebare necesară, care nu poate decât să iște îngrijorări celor implicați, atât părinților, cât și copiilor, dar de naturi diferite pentru fiecare categorie. Lectura rămâne o activitate curentă în primele clase, sub semnul obligației, o provocare și o aventură în lumi care urmează a fi descoperite. Cu vârsta însă, pasiunea cititului se rarefiază, odată cu creșterea în intensitate a atracției pentru existența online care, în timp, devine adicție. Lectura intră în declin și, pentru mulți dintre elevi, aflați la vârsta adolescenței, rămâne doar o obligație. Fascinația cititului, interesul pentru lumile imaginare ale cărților se risipesc ca un fum în văzduhul virtual al tehnologiei.

Un Miron Costin de astăzi – vlogger și influencer –, preocupat să le transmită contemporanilor convingerile lui despre lume și viață, ar spune: „Căci nu este alta mai frumoasă și mai de folos zăbavă în viața omului decât să fie online, navigând pe site-uri, în realitatea virtuală, pe rețele de socializare ori în lumea fabuloasă a jocurilor“. O astfel de credință, deși prinde tot mai mult teren, nu este de natură a ne da speranțe în ceea ce privește progresul omului și al societății. Singură, tehnologia nu poate asigura evoluția spirituală a civiliza­ției. Ea creează suportul acestei evoluții, prin complexitatea logisticii digitale și un imens volum de informații. Dar substanța spirituală a dezvoltării omului o oferă căr­țile cu bogăția lor nesfârșită de idei, cu lumile lor arborescente tinzând spre infinit, într-un multivers al realităților paralele. În ziua de azi, metaversul digital și multiversul cărților trebuie să coexiste într-o sinergie fecundă, care generează progres în era tehnologiei și a cunoașterii. În acest sens trebuie crescute și educate noile generații: cartea și tehnologia nu sunt incompatibile, fiecare are rolul ei, iar una nu trebuie s-o elimine pe cealaltă. În ordine cauzală, cartea – cartea ca obiect, lectura și studiul, știința de carte – a generat tehnologia. Cartea este sursa fundamentală a cunoașterii în cadrul deschis, în continuă expansiune, creat de tehnologie, cartea – obiectul iconic prin care s-a dezvoltat omul și s-a edificat civilizația. Un adevăr axiomatic, pe care nu trebuie să-l uităm, ci să-l transmitem, aplicându-l, noilor generații.

În această grea încercare, importantă pentru viitorul fiecărui copil și al societății, familia și școala au un rol esențial de jucat. Un rol pe care trebuie să-l asume programatic, în colaborare, cu strategii și metode fundamentate științific, pedagogic și psihologic, dezvoltate pe cicluri de învățământ, de la grădiniță la universitate. Inclusiv exploatând instrumentele tehnologiei, cu imensele lor facilități și beneficii. Un rol greu, împotriva unei mentalități care tinde să transforme umanitatea într-o populație de consumatori, masificată și anonimizată în mediocritate, tot mai ușor de manipulat. Privind lucrurile din acest unghi – fundamental pentru existența noastră –, lectura rămâne un mijloc de rezistență și de supraviețuire a omului ca ființă spirituală.

Articol publicat în revista Tribuna Învățământului nr. 24 / decembrie 2021