Simbol tracic, moștenit de populația romanizată din nordul și sudul Dunării, păstrat pe teritoriul vechii Dacii din negurile istoriei până astăzi, dar și în rândul populației de la miazăzi de bătrânul Istru, ulterior slavizate, Mărțișorul însoțește istoria și devenirea românilor de-a lungul mileniilor. Este simbolul renașterii timpului, al Anului Nou, sărbătorit de romani la debutul lui Marte, semnul trezirii la viață, al înnoirii firii și ființei. El dă tonul timpului nou, leatului fast și fecund, încolțirii din aburii pământului dezmorțit după ravagiile iernii. Tradițional, Mărțișorul este plămădit din două fire, unul alb și unul negru, unul simbolizând lumina, altul pământul, ideea și materia, cerul și pământul, ziua și noaptea, transcendența și terestritatea, veșnicia și clipa, într-o simbioză perfectă, într-o unitate deplină, universală, a creației. Apărut la ieșirea din hibernare – cădere în moarte a timpului și a existenței –, Mărțișorul simbolizează biruința vieții asupra stihiilor și a neființei care dă târcoale creației. Dăruirea lui reprezintă un ritual al bucuriei și al luminii, un mod de a aduce vestea bună a vieții și de a meni, în chip simbolic, binele, fertilitatea, împlinirea. Sensul originar al Mărțișorului este unul profund spiritual. Firele lui leagă pământul de cer, afirmând consubstanțialitatea creației și izbânda luminii asupra întunericului, a vieții asupra morții.
Astăzi, Mărțișorul trece printr-un grav proces de despiritualizare. Din ce în ce mai mult, din ritualul cu semnificații complexe nu rămâne decât forma. Simbolul, aproape imaterial la origine, din numai două fire împletite, a prins materialitate, metamorfozându-se în plăsmuiri dintre cele mai diverse, învestite cu sensuri noi, complementare celor originare. Noile înțelesuri gravitează în jurul ideilor de „noroc”, „fericire”, „iubire”, „prosperitate”, „bogăție”, figurate în fel și chip, după chipul și asemănarea fanteziei celor care le produc. Mărțișoarele de astăzi sunt inspirate din arii botanice, entomologice, zoologice, antropologice, din zone abstracte ori concrete și, la drept vorbind, din aproape orice. În linia unui trend de peste două decenii, multe sunt desprinse dintr-un imaginar al grotescului, dintr-un soi de bestiariu gotic în cheie balcanică, în care inspirația creatorilor se căznește să producă forme spectaculoase. Dar nu ies decât întruchipări grotești, mici monștri și caricaturi, care numai renaștere și fertilitate nu sugerează. Teritoriul bijuteriilor este o sursă fecundă de inspirație și de plagiat pentru manufacturierii de simboluri primăvăratice. În fața inflației de obiecte, producătorii au început o cursă disperată a creativității pentru a momi publicul și a-și vinde marfa. Între timp, elanul creator al „antreprenorilor” autohtoni în industria mărțișoarelor pălește în fața debordantei inspirații chinezești, care face mărțișoare din orice și orice din ideea de mărțișor. La sfârșitul lui februarie și în prima zi de martie, într-o mare de lume, care se calcă în picioare căutând simbolul primăverii pentru ființa sau ființele iubite, zeci de tarabe gem de greaua povară a ingeniozității asiatice sau locale, materializate în: coșari, ghiocei, trifoi cu patru foi, potcoave, inimi, inimioare, fluturi, gărgărițe, vrăbii, rândunici, cocoși, papagali, delfini, scorpioni, maimuțe, veverițe, marmote, hamsteri, pisici, câini, urși, lei, tigri, cai, șerpi, păpuși, monștri și monstruleți de tot felul, flori încremenite în plastic, coșulețe florale, șnururi groase cât parâmele, lănțișoare, medalioane, broșe, inele, amulete, pandantive, sticlă, porțelan, cristale, roci lustruite și decupate, aur, argint, perle, safire, rubine și alte pietre false cu zâmbet sticlos. Procesul de degradare a Mărțișorului se petrece sub presiunea modurilor de metamorfozare a simbolului, care acoperă o nesfârșită scară a diversității. Forma corupe fondul, golindu-l de substanță și de sens. Mărțișorul de astăzi stă, în mare măsură, sub zodia kitschului. Pentru cei cu bani, ideea de Mărțișor comportă alte reprezentări (inaccesibile plebei căutătoare de potcoave): bijuterii, diamante, ceasuri exorbitante, telefoane, genți și accesorii luxuriante, haine scumpe, totul „de firmă”, excursii exotice, limuzine, apartamente. Ce poate fi mai romantic, ca simbol al primăverii plăpânde și al iubirii curate, decât un Maserati tras la scara (blocului) iubitei sau decât un diamant pus pe gâtul ei de nea?
Mărțișorul este astăzi obiect de comerț. Semnul primăverii trece prin metamorfoze degradante în raport cu semnificația lui genuină, care-i subminează valoarea simbolică. Din ritualul Mărțișorului rămâne doar obiceiul de a dărui, corupt și el însă de declinul simbolului în orizontul receptării și al practicii sociale. Una îți spune un șnur delicat de borangic, alta un lanț gros de aur, legat, simbolic, cu șnur. Are loc, astfel, în frumoasa prevestire a venirii lui Marte, o regresiune din spiritual în material, o decădere de la actul simbolic încărcat de semnificații metafizice la gestul practic, desprins de aura spiritualității lui ancestrale, ancorat într-un pragmatism greu, terestru, cu vocație imediată în plină materialitate a existenței. Mărțișorul riscă să rămână o repetare în gol a unui obicei, un gest denudat de sensurile lui adânci, o caricatură a unui rit străvechi, plin de semnificații. El, ca și alte sărbători și obiceiuri ale noastre, a devenit o afacere. Speculate inteligent, acestea sunt transformate, de producători autohtoni ori străini, de companii ori indivizi cu spirit antreprenorial, în surse de bani, prin pervertirea sensurilor și funcțiilor lor originare și prin manipularea mai mult sau mai puțin subtilă a oamenilor.
În ceea ce-l privește, Mărțișorul este corupt de mercantilismul actual, care remodelează individul și societatea și redefinește sensul ființării către un pragmatism primitiv și un consumerism rudimentar, în care unii produc pentru ca alții să cumpere, fie că au, fie că nu au nevoie de produsele și serviciile lor. Lumea contemporană a ajuns un bazar în care totul se vinde, totul se cumpără, totul e o marfă, în special omul, cu speranțele, aspirațiile și iluziile lui, iubirea, sufletul, viața și moartea. Existența umană în toate ipostazele ei este speculată, licitată, vândută și cumpărată la taraba lumii de azi. Omul mileniului devine obiectul unei mari manipulări. Despiritualizat treptat, el este transformat într-un personaj lipsit de personalitate și de identitate, ușor de influențat și manevrat pe liniile mari ale existenței, dar și în aria gesturilor simple și a opțiunilor imediate. Modelul omului nou al consumismului este multiplicat la nivelul societății, care riscă să se transforme într-o populație amorfă, lesne manipulabilă. Altfel spus, într-o masă ideală de consumatori naivi, obedienți și entuziaști în fața diluviului de mărfuri irezistibile, absolut „indispensabile” existenței în lumea globalizată.
Sorin IVAN