Foto: dreamstime

De peste 30 de ani, în România se vorbește despre reforma învățământului, mai bine spus, despre nevoia de schimbare, fie a curriculumului rămas în inerție de mai bine de două decenii, fie a sistemului de titularizare a profesorilor, a selecției directorilor de școli pentru un management eficient, mai nou, despre digitalizarea educației, siguranța în spațiul școlar și multe alte nevoi bazale pentru un sistem educațional sănătos de secol XXI. Privim cu admirație către modelele europene de educație aflate într-o reformare aducătoare de schimbări fundamentale, și nu doar cosmetizate, ne poziționăm public când evidențele umplu iarăși paharul neputinței, încercăm insular să generăm transformări aducătoare de bine elevilor noștri, dar în lipsa proiectelor mari din învățământ, ne trezim ca profesori și părinți tot mai atinși de burn-out, mai depășiți de a răspunde contextelor noi de dezvoltare a copiilor de azi.

Cariera didactică și parcursul profesional

Hiatusurile din educație devin tot mai evidente din cauza lipsei de viziune și de politică educațională coerentă, în vreme ce școala trebuie să răspundă unor contexte totalmente noi, profesorii fiind nevoiți să-și asume roluri din ce în ce mai complexe și mai variate, să lucreze cu elevi cu nevoi de învățare diferite, cu nivele culturale diferite, cu potențialuri de învățare diferite, într-un context socio-profesional din ce în ce mai puțin prietenos și, mai nou, într-un context pandemic care amenință continuu sănătatea publică și multe altele.

De curând, o reacție din partea societății civile, sensibile în a susține demersurile unei ample reforme pentru transformarea educației din România în una de calitate, Alianța O Voce pentru Educație a adus la aceeași masă actori relevanți pentru reforma educației, precum 30 de organizații non-profit și companii educaționale, 20 de camere de comerț și grupuri de business. Între cele 10 teme stringente de reformă prin a căror abordare se consideră că se va contribui la modernizarea educației din România, se situează pe prima poziție cariera didactică și parcursul profesional al cadrelor didactice, considerată a fi pârghia de bază în transformările necesare din educație. De altfel, specialiștii din științele educației atrăgeau atenția de mult timp asupra problematicii formării corpului profesoral ca fiind intrinsec legată de avansul și reformarea educației, la nivel de proiecție instituțională și derulare procesuală (prof. univ. dr. Constantin Cucoș). Carențele în formarea profesorilor au consecințe grave: dacă profesorii sunt formați prost, ne condamnăm viitorul, consideră prof. univ. dr. Daniel David.

Anul 2021 a adus pentru sistemul de formare inițială și continuă a cadrelor di­dactice din țara noastră Proiectul necompetitiv sistemic al Ministerului Educației, Profesionalizarea carierei didactice – PROF, derulat în parteneriat cu patru universități: Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureș, precum și cu 11 case ale corpului didactic. Este un proiect ambițios, necesar, care regândește sistemul formării profesionale pentru cariera didactică, intervenind la nivelul formării inițiale prin stagiile practice și la nivelul formării continue prin crearea de comunități de învățare și de rute flexibile de acces și de evoluție în carieră. Proiectul prevede ca atât partea practică a formării inițiale, cât și formarea continuă a cadrelor didactice, ca dezvoltare profesională, să se facă în formatul comunității de învățare, prin bazele de practică pedagogică (BPP), consorții școlare care reunesc, sub coordonarea unei școli de aplicație, diverse tipuri de unități de învățământ.

De asemenea, proiectul dimensionea­ză rolul profesorului mentor, în cadrul unei comunități de învățare, evidențiindu-l ca fiind foarte important. În raport cu cadrul didactic mentorat, mentorul identifică nevoia de formare, susține, me­diază, validează și diseminează formarea, pe baza standardelor de formare asociate profilului de formare al profesorului. Noutatea acestui proiect strategic constă în faptul că formarea continuă se realizează în școală, după sistemul practicii pedagogice, nu în afara ei, nu prin scoaterea profesorilor de la ore și/sau prin plasarea lor în contexte de învățare externe procesului de învățământ, și implică relația profesor-elev, după un model de tip peer-learning, în sistem blended-learning. În concordanță cu necesitățile din educație, este dezvoltată și componenta digitală a procesului didactic care este, de asemenea, foarte importantă, în asigurarea mentoratului de carieră didactică.

Între rezultatele așteptate ale proiectului se numără și 11 centre de tutorat didactic (CTD), necesare formării și dezvoltării competenței didactice pe durata întregii cariere didactice, în structura actuală a CCD, ca centre de facilitare a învățării/formării; patru centre de formare pentru cariera didactică (CFCD) – instituții de învățământ superior cu atribuții de formare continuă, corp național de experți în domeniul mentoratului de carieră didactică; corp de formatori în domeniul mentoratului de carieră didactică, constituit la nivelul fiecărui județ.

Mentoratul în sistemele de educație

Ultimele decenii marchează progrese semnificative în mai toate sistemele de formare a cadrelor didactice din perspectiva dezvoltării sistemului mentoral, deși ideea de mentor cu rol de a canaliza învățătura acumulată, îndrumător, ghid permanent, model, persoană-resursă pentru cei tineri, nu este nouă, conceptul de mentor fiind întâlnit prima dată în ­Odiseea lui Homer (înainte de a pleca la războiul troian, Ulise îl încredințează pe fiul său, Telemah, spre îndrumare, celui mai bun prieten-mentor, zeiței Atena). În timp, înțelegerea termenului a translat către cea de conducător spiritual, povățuitor, îndrumător, educator, preceptor.

Ideea formării specialiștilor în domeniul educațional prin crearea unui sistem de monitorizare la nivelul școlilor din în­vățământul preuniversitar nu a existat dintotdeauna. La începutul secolului al XX-lea, pregătirea profesională inițială era fundamentată pe studiul din colegii și universități. Școlile nu aveau nicio obligație formală de a participa la aceasta și nicio influență semnificativă practica pe­dagogică. Rolul jucat de profesori era s­ecundar, deseori ambiguu, bazat pe voluntariat. În timp, toate acestea s-au schimbat, pe măsură ce universitățile și colegiile au recunoscut necesitatea unui rol al școlilor și al profesorilor-mentori în pregătirea inițială a dascălilor. Astăzi, ­sistemul de mentorat introduce profesorii începători în comunitatea școlară și viața profesională, sprijinindu-i și oferindu-le coaching și consiliere atunci când este necesar.

Date recente privitoare la sistemul de mentorat în Europa ne sunt prezentate în Raportul Eurydice 2018, Carierele cadrelor didactice în Europa, care analizează și mentoratul cadrelor didactice care intră în profesie. În context, se constată că mentoratul este obligatoriu în 28 de sisteme educaționale și este recomandat în alte cinci (Bulgaria, Republica Cehă, Ci­­pru, Letonia și Norvegia). În Elveția, este obligatoriu în cantoanele în care admiterea este obligatorie și este recomandat în celelalte. Același raport prezintă faptul că în Republica Cehă în peste 70% dintre școli, cadrele didactice nou calificate be­neficiază de sprijin din partea mentorilor. În Letonia, îndrumarea profesorilor nou calificați este o practică obișnuită, în ciu­da faptului că nu este obligatorie. Același raport precizează că mentoratul pentru alți profesori decât cei începători nu este atât de obișnuit în Europa. În Finlanda, de exemplu, școlilor li se recomandă să-i ofere mentorat oricărui profesor care are nevoie de sprijin. În Estonia, mentoratul este un element obligatoriu al programelor de admitere și este recomandat și altor profesori aflați deja în sistem. În Franța și Ungaria este obligatoriu numai pentru profesorii debutanți, dar serviciile de inspecție îl pot recomanda și pentru ca­­drele didactice cu performanțe scăzute.

Se poate observa că în cele mai multe țări ale Uniunii Europene mentoratul între profesori nu este reglementat prin lege. Relația dintre mentor și discipol nu are specificări și reglementări legale și formale decât parțial. În unele țări ale Uniunii Europene reglementările se referă la organizarea plasării cadrelor didactice începătoare în sistemul oficial de promovare profesională.

Sistemul educațional românesc, prin Legea Educației Naționale nr. 1/2011, specifică calitatea de mentor pe care o poate avea un profesor, făcând referire la stagiul practic de un an școlar realizat într-o unitate de învățământ, de regulă sub coordonarea unui profesor mentor, adică sub coordonarea unui cadru didactic specializat care îndrumă studenții ­viitori profesori pe parcursul desfășurării practicii pedagogice sau care coordonează și sprijină debutanții pe parcursul perioadei de stagiatură. Alte documente le­gislative, precum Statutul profesorului mentor, statuează necesitatea, dar nu și obligativitatea mentoratului de stagia­tură/de dezvoltare în carieră.

Prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș – Colegiul Pedagogic Vasile Lupu, Iași

Articol integral publicat în Tribuna Învățământului, nr. 28-29 – aprilie-mai 2022