Mentorat pentru tineri artiști și organizatori ai pieței culturale românești

Mentorat pentru tineri artiști și organizatori ai pieței culturale românești

Tinerii artiști și muzicieni români beneficiază în formarea lor de o serie de evenimente strategice și workshop-uri (unele, desfășurate în premieră în România), la a căror derulare participă Artexim, organizatorul Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.

Temele abordate se referă la dezvoltarea aptitudinilor organizatorice ale tinerilor artiști și a gândirii strategice, abordarea profesiei de consultant muzical, organizarea de evenimente culturale de muzică clasică.

Evenimentele, cu intrare liberă sau pe bază de înscriere, reunesc specialiști din domeniul muzicii clasice românești și internaționale și au loc la București, Cluj-Napoca și Timișoara până în luna decembrie.

Deschiderea a fost făcută la Universitatea Națională de Muzică București. organizatorii anunță că, „în perioada noiembrie-decembrie, Societatea Antreprenorială Studențească din cadrul UNMB propune studenților o serie de întâlniri cu manageri reputați ai lumii muzicale, reunite sub genericul Leadership în muzică. Pe 1 noiembrie, studenții UNMB se vor bucura de prezența extraordinară a maestrului Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și dirijor-șef la Orchestra Simfonică WDR din Köln, care începând din 2021 a preluat și mandatul de director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu. În timp ce pe 15 noiembrie, Mihai Constantinescu, director executiv al Concursului și Festivalului Internațional George Enescu în perioada 1992-2021, vine să povestească studenților crâmpeie din bucuriile și provocările organizării unuia dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică clasică ale lumii.

Tot în cadrul programelor organizate de UNMB, pe 25 noiembrie, Cristina Uruc participă la seria Ateliere Muzicale dedicată unei profesii esențiale în domeniul muzicii clasice și al organizării de evenimente, al cărei parcurs se conturează oficial în România: profesia de consultant muzical.

Curs postuniversitar de management muzical

Evenimentele de formare se desfășoară și în restul țării, când, pe 31 octombrie, la Timișoara, în cadrul summitului Classical Me, organizat de Asociația Tribul Artistic în premieră în România, Cristina Uruc va participa la o masă rotundă dedicată organizării de evenimente de muzică clasică și va susține și o prezentare despre  Festivalul și Concursul Internațional George Enescu dar și despre celelalte proiecte ale Artexim. Iar pe 16 noiembrie Cristina se va întâni online cu studenții și persoanele interesateîn seria Întâlniri care inspiră, organizată la Cluj-Napoca de Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima. Întâlniri care inspiră aduce față în față profesioniști din domeniul muzical și domeniile conexe și tineri aflați pe băncile facultății, la început de destin artistic și face face parte din grantul Acces, Noutate, Motivație: Garanția Dezvoltării 2022, finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI). În edițiile anterioare, au fost prezenți profesioniști precum: Doina Rotaru, Cristian Măcelaru, Tiberiu Soare, Gabriel Bebeșelea, George Petean, Adela Zaharia, Adela Liculescu, Andrei Ioniță, Aurelia Vișovan.

Din dorința de a se implica în formarea strategică și de a împărtăși din experiența de organizare de evenimente culturale muzicale la cel mai înalt nivel, Artexim  sprijină, prin parteneriatul-cadru cu UNMB, lansarea unui curs postuniversitar de management muzical începând din acest an universitar, la care cei interesați se pot înscrie până la 1 noiembrie 2022”.

Foto: Alex Damian