Proiectul „Promovarea şi susţinerea excelenţei în educaţie prin dezvoltarea competenţelor în disciplina Tehnologia Informaţiei“ are ca obiectiv asigurarea condiţiilor optime de pregătire şi dezvoltare a elevilor din clasele IX-XIII capabili de performanţe înalte (profil matematică-informatică), prin înfiinţarea şi operaţionalizarea a 60 de Centre de Excelenţă în Tehnologia Informaţiei. Prin intermediul acestui proiect derulat de Ministerul Educaţiei Naţionale cu sprijinul Guvernului Japoniei, fiecare centru va beneficia de un laborator IT dotat cu 26 de calculatoare performante şi o tablă interactivă.
Procesul de selecţie este deschis unităţilor şcolare din sistemul public de învăţământ care pot asigura condiţii optime pentru funcţionarea acestor centre. Pentru a fi eligibilă, o unitate şcolară interesată trebuie să transmită ISJ/ISMB o scrisoare de intenţie prin care îşi asumă: un program deschis de cel puţin 10 ore/săptămână adresat copiilor din comunitate interesaţi să participe la activităţi, pe o durată de cel puţin doi ani de la data punerii în funcţiune a centrului. Activităţile vor implica în mod direct copiii, iar inspectoratele şcolare judeţene vor aduce la cunoştinţă şcolilor din reţeaua judeţeană/municipiu programul centrelor selectate, care vor asigura pregătirea elevilor. Fiecare cadru didactic-resursă, format în cadrul programului de pregătire asigurat de către partenerul din Japonia, va asigura formarea a minimum 10 profesori la nivel local, pe structura cursului furnizat de către experţii japonezi. Aceştia vor fi consideraţi, la rândul lor, persoane-resursă pentru activitatea centrului şi pot realiza activităţi de pregătire cu propriii elevi, pe baza cunoştinţelor asimilate în cadrul programului de instruire.
Procesul de selecţie va avea două etape. Prima etapă va fi realizată de fiecare inspectorat şcolar judeţean/ISMB pe baza a şapte reguli şi se va încheia cu desemnarea câte unui centru la nivelul fiecărui judeţ/sector. Dintre criteriile care vor fi luate în calcul, menţionăm: existenţa unui centru de excelenţă, înfiinţat conform ordinului nr. 5577/2011, care desfăşoară activităţi de excelenţă în domeniul IT la nivelul anului şcolar 2017-2018, existenţa profilului matematică-informatică, intensiv informatică şi elevi cu rezultate la Olimpiada Naţională de Informatică în ultimii trei ani (premii/menţiuni la fazele naţionale). Etapa a II-a presupune o evaluare efectuată de o comisie naţională (stabilită de MEN) în urma căreia vor fi selectate încă 13 centre la nivel naţional, din regiunile mai puţin dezvoltate, care obţin cele mai bune punctaje şi respectă principiul conform căruia, în fiecare judeţ, nu pot fi mai mult de două centre.
Implementarea proiectului „Promovarea şi susţinerea excelenţei în educaţie prin dezvoltarea competenţelor în disciplina Tehnologia Informaţiei“ porneşte de la modelul japonez de a preda această disciplină şi de la necesitatea înfiinţării în ţara noastră a unor licee-CETI care să ofere elevilor o pregătire avansată, calificată şi centrată pe aptitudinile şi nevoile lor de instruire, respectiv pe stimularea creativităţii.
Biroul de Comunicare al MEN





