Mediul academic românesc, instrument cheie în implementarea Agendei 2030

Foto: Borbély László

Cel mai mare eveniment academic de știință regională la nivel mondial, Congresul Consiliului European Regional Science Association (ERSA), și-a desfășurat ediția 61 la Pecs, în Ungaria. Tema ediției din acest an a fost „Disparități într-o lume în digitalizare (post-Covid): rețele, antreprenoriat și dezvoltare regional”. Evenimentul a reunit 800 de participanți de pe toate continentele.
Din partea României, consilierul de stat Borbély László, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, a îndeplinit funcția de copreședinte la masa rotundă „Tendințe actuale și direcții viitoare de cercetare ale ecosistemelor antreprenoriale și a fost invitatul special al sesiunii Multi-Level Governance through the Core Network for Sustainable Development – Building Green and Digital Skills for Sustainability.

Sesiunea a fost moderată de Ștefania Deak, șef de serviciu în cadrul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă. La sesiune au participat și reprezentanți ai Academiei de Studii Economice din București și ai Institutului Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale: Cristina Lincaru, Daniela-Luminita Constantin, Adriana Grigorescu, Speranța Pîrciog, Cătălin Ghinăraru. A fost susținută lucrarea „Transectoral Governance through the Network of Sustainable Development Hubs in Romania”.

Distribuie acest articol!