MEC îi liniștește pe profesorii îngrijorați de o posibilă diminuare a salariilor: Nu se taie nimic
Urmare a verificărilor și constatărilor Curții de Conturi, Ministerul Educației și Cercetării a transmis, marți, angajaților din sistemul de educației că nu au fost diminuate salariile profesorilor, ci este vorba despre calculul “unitar” al sporului de suprasolicitare neuropsihică.
Sindicaliștii din educație au susținut că se înregistrează o diminuare a salariilor care se cuvin personalului didactic de predare și personalului didactic de conducere, de îndrumare și control.
“Prin ordonanțe ale Guvernului privind măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru fundamentarea bugetului consolidat anual, începând cu 2019, succesiv, sporurile au rămas calculate la nivelul salariilor de bază din decembrie 2018. Curtea de Conturi a României a constatat faptul că, pentru cei care au beneficiat de gradație de merit/dirigenție/învățământ special, după caz, sporul de suprasolicitare neuropsihică nu era calculat conform legii – la salariul de bază, ci includea și gradație de merit/dirigenție/învățământ special, după caz, ceea ce a presupus o acordare a acestuia pe principiul ‘spor la spor’. Astfel, de la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, personal didactic cu aceeași încadrare avea valori diferite ale acestui spor, cuantumul mai mare avându-l personalul ce avea în plată și gradație de merit/dirigenție/învățământ special, după caz”, a răspuns Ministerul Educației sindicaliștilor.
Potrivit instituției, în urma verificărilor efectuate de Curtea de Conturi, sporul se calculează la salariul de bază stabilit conform Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, începând din luna septembrie, rezultând același cuantum al sporului de suprasolicitare neuropsihică pentru toți salariații care au același grad didactic, vechime în învățământ sau muncă, studii.
Tribuna Învățământului