MEC a extins perioada pentru comunicarea rezultatelor simulării examenului de Bacalaureat
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a decis extinderea perioadei pentru comunicarea rezultatelor simulării examenului de Bacalaureat până în data de 9 aprilie. MEC modifică, astfel, Calendarul privind simularea probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat 2026, având în vedere numărul lucrărilor de evaluat raportat la perioada stabilită anterior și stadiul evaluării vineri, 3 aprilie.
Totuși, MEC a anunțat că a centralizat, deja, rezultatele înregistrate la simularea susținută în perioada 23-26 martie, la nivel național, de elevii din clasele terminale ale ciclului liceal.
Reamintim că simularea probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat a fost organizată în 1.364 de unități de învățământ.
Potrivit comunicatului remis presei de MEC, participarea candidaților, pe probe, a fost următoarea: Limba și literatura română: peste 114.600 (peste 101.000 în 2025); Proba obligatorie a profilului: peste 113.100 (peste 99.900 în 2025); Proba la alegere a profilului/specializării: peste 111.100 (peste 98.300 în 2025); Proba la limba și literatura maternă: peste 6.100 (peste 5.500 în 2025)
„Într-o perioadă mai scurtă alocată evaluării decât în anul 2025, în același context, până la momentul comunicării acestor informații, au fost realizate 763.750 de evaluări (o lucrare având minimum două evaluări, maximum patru, în cazul în care se constată o diferență mai mare de un punct între cei doi evaluatori inițiali), cu aproximativ 11% mai mult decât la simulările probelor scrise ale examenului național de bacalaureat 2025 (când au fost realizate, în total, 688.808 de evaluări în context similar)”, se precizează în comunicatul MEC.
Ministerul precizează că, la momentul extragerii din platforma de evaluare a datelor pentru această sinteză, fuseseră evaluate 96,88% dintre lucrări, rezultatele fiind comunicate imediat, vineri, 3 aprilie, inspectoratelor școlare județene și Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
„În cadrul celor 1.364 de unități de învățământ, scanarea și încărcarea lucrărilor pe platforma informatică au fost asigurate de peste 15.000 de profesori asistenți. Evaluarea este asigurată de aproximativ 11.000 de profesori evaluatori. Platforma a funcționat în parametri optimi pe întreaga durată a desfășurării proceselor”, precizează sursa citată.
Potrivit rapoartelor statistice furnizate de platforma informatică, la momentul comunicării acestei sinteze se înregistrează următoarea situație pe probe și tranșe de note până vineri: Limba și literatura română: lucrări evaluate – 111.447, reprezentând 97,2% din totalul lucrărilor de evaluat (101.433 de lucrări evaluate în 2025), procentul notelor mai mari sau egale cu 5: 76,98% (66,84% în 2025); Disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie): lucrări evaluate – 111.800, reprezentând 98,87% din totalul lucrărilor de evaluat (99.958 de lucrări evaluate în 2025), procentul notelor mai mari sau egale cu 5 – 64,36% (63,28% în 2025);
* Proba la alegere a profilului și specializării (Discipline: Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană, Biologie vegetală și animală, Chimie, Economie, Fizică, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, Psihologie, Sociologie): lucrări evaluate – 105.093, reprezentând 94,64% din totalul lucrărilor de evaluat (98.347 de lucrări evaluate în 2025), procentul notelor mai mari sau egale cu 5 – 73% (69,46% în 2025); Limba maternă: lucrări evaluate – 5.829, reprezentând 94,58% din totalul lucrărilor de evaluat (5.554 lucrări evaluate în 2025) – procentul notelor mai mari sau egale cu 5: 86,46% (82,5% în 2025).
Rezultatele sunt în curs de a fi transmise de la nivelul inspectoratelor școlare către fiecare unitate de învățământ sub forma cataloagelor cu notele finale.
Lucrările scrise ale elevilor care au susținut simularea probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat se află în unitățile de învățământ în care elevii au susținut probele scrise, iar profesorii care predau disciplinele la care s-au susținut probele simulării au acces la lucrările elevilor din clasele la care predau.
De asemenea, conducerile unităților de învățământ, mai precizează MEC, vor pune la dispoziția cadrelor didactice borderourile de evaluare transmise de la nivelul Ministerului Educației prin inspectoratele școlare, pentru a fi folosite în procesul de vizualizare a lucrărilor de către candidați.
Tribuna Învățământului