Reducerea abandonului școlar este un obiectiv strategic asumat de Guvern, a spus premierul României, Nicolae Ciucă, în cadrul întâlnirii de luni, 14 septembrie, cu o delegație a Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) condusă de Cristina Chiriac, agenda discuției fiind centrată pe reducerea abandonului școlar în România.
Din partea Guvernului, alături de prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, la întrevedere au participat ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, reprezentanți ai altor ministere și autorități publice cu responsabilități în domeniu, se precizează în comunicatul de presă remis de Guvern.
Potrivit acestuia, premierul a reamintit că reducerea abandonului școlar este un obiectiv strategic asumat de Guvern. Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), un program concret al strategiei România Educată, beneficiază de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în sprijinul copiilor aflați în situații sociale dificile. Până în prezent, în cadrul acestui program a fost inițiată deja schema de granturi pentru unitățile de învățământ gimnazial de stat cu risc ridicat și mediu de abandon școlar și de părăsire timpurie a școlii. Fiecare grant are o valoare de maximum 200 de mii de euro și este imnplementat pe o durată de 3 ani.
Executivul implementează, de asemenea, Programul Național „Din grijă pentru copii”, pentru statul a alocat peste 6 milioane de euro, pentru suportul psiho-emoțional al copiilor și siguranța lor.
La nivel guvernamental va continua, de asemenea, implementarea unor măsuri precum asigurarea transportului școlarilor, programele Masa caldă în școli și Observatorul copilului, alături de sprijinul acordat pentru întoarcerea la școală a elevilor, campaniile de reducere a violenței în școli.
Reaminitim că, săptămâna trecută, a fost lansat apelul de proiecte pentru rețeaua celor 150 de centre de zi pentru copii. Finanțarea pentru construcția acestor centre a fost inclusă în PNRR și se ridică la o valoare de 50 de milioane de euro, asigurându-se inclusive funcționarea centrewlor în primii doi de ani de activitate.