
Foto: Guvernul României
Asigurarea gratuită de măști pentru elevi este una dintre măsurile preventive conturate la nivelul Executivului, ca formă de protecție în fața situației actuale și a celei de perspectivă în evoluția pandemiei.
La sediul guvernului, a avut loc o ședință a factorilor responsabili în domeniile vitale la nivel social-economic, prezidată de prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă. Au participat miniștri și alți factori responsabili din ministerele Sănătății, Finanțelor, Justiției, Educației, Muncii și Solidarității Sociale, precum și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Au fost analizate măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid-19.
Referitor la situația și măsurile de intervenție din unitățile de învățământ, Guvernul informează că, „pentru protejarea sănătății copiilor și a personalului didactic, s-a analizat eficiența programelor de testare a elevilor și posibilitatea ca în pachetul de măsuri să fie inclusă și oferirea de măști gratuite elevilor care au nevoie, alături de capacitatea de a se administra testele în școală”.
În ansamblu, a fost prezentată evoluția pandemiei în țară și la nivel european, în funcție de situație, fiind evidențiate măsuri necesare pentru a asigura sănătatea populației, funcționarea școlilor în continuare, precum și funcționarea sectoarelor economice.
A fost subliniată cerința vaccinării, „ca fiind cea mai sigură soluție de protejare a vieții și sănătății românilor față de formele grave de îmbolnăvire generate de SARS-CoV-2. Pe de altă parte, una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenție, care ar putea fi generalizată la nivelul întregii țări, rămâne portul corect al măștii chirurgicale sau al altor tipuri de măști care să respecte standardele FFP2”.
Sub aspect informativ, inclusiv cu efect educativ, „în vederea asigurării unui nivel cât mai ridicat de informare corectă a populației, vor fi derulate activități de comunicare și informare, alături de demersuri de combatere a dezinformării”.