O dezbatere publică lansată de o organizaţie nonguvernamentală are ca temă perfecţionarea formării profesorilor din învăţământul secundar (gimnazial şi liceal). Soluţia indusă este sugerată la nivelul întrebării „Modul psihopedagogic sau master didactic”?… Răspunsul, oricare ar fi, nu poate fi forţat nici statistic (prin cumularea de opinii interesate), nici politic (prin forţarea unor decizii conjuncturale). Trebuie argumentat în funcţie de ceea ce constituie dintotdeauna calitatea fundamen­tală a profesorului (de orice specialitate) – aceea de pedagog, specialist în educaţie şi instruire prin disciplina reprezentată (limba română, limbi străine, matematică, informatică, filozofie, istorie, geografie, chimie, fizică, biologie etc.).
Din această perspectivă, profesorul de mate­matică, limbă şi literatură română, filozofie etc. trebuie format ca specialist în educaţie şi instruire prin matematică, limba şi literatura română, filozofie etc. Un obiectiv general care nu poate fi atins în mod direct de nicio facultate de profil care asigură pregătirea la nivel de cunoştinţe de specia­litate. Profesorul autentic trebuie să fie educat şi instruit să transforme cunoştinţele de specialitate în cunoştinţe cu valoare pedagogică, angajate permanent în formarea-dezvoltarea pozitivă a elevului în raport de particularităţile sale generale (tipice vârstei psihologice) şi individuale. Ceea ce solicită studiul profund, teoretic, metodologic şi aplicat al educaţiei, instruirii, proiectării educaţiei şi instruirii în context pedagogic, psihologic şi social determinat.
Educaţia şi instruirea constituie obiectul de cercetare specific al unei ştiinţe socioumane – pedagogia. Educaţia este obiectul de cercetare specific al celei mai importante ştiinţe pedagogice (sau ştiinţe a educaţiei), aflată la baza tuturor ştiinţelor educaţiei – Fundamentele pedagogiei (Teoria generală a educaţiei). Instruirea este obiectul de cercetare specific al Teoriei şi meto­dologiei instruirii (Didacticii generale).
În plus, formarea competentă a profesorilor, de la toate treptele şi disciplinele de învăţământ, solicită cunoaşterea fundamentelor generale şi specifice ale proiectării educaţiei şi instruirii – obiect de cercetare specific al Teoriei şi metodologiei curriculumului (Teoriei generale a curriculumului).
În acest context, alternativa întrebării „Modul psihopedagogic sau master didactic?” trebuie reformulată – Formarea profesorilor la nivel de licenţă sau la nivel de master?… Atributul de didactic este presupus, implicit şi chiar explicit, dar semnificaţia sa trebuie raportată la cele trei ştiinţe pedagogice (sau ştiinţe ale educaţiei) fundamentale care studiază, prin mijloace epistemologice specifice (conceptuale, normative, metodologice), educaţia, instruirea, proiectarea educaţiei şi a instruirii, incluse deja în curriculumul pedagogic universitar de la modulul psihopedagogic opţional/facultativ actual (la anii I-III, licenţă).
Răspunsul la întrebarea reformulată trebuie să vizeze perfecţio­narea reală a procesului de formare a profesorilor la două niveluri de referinţă: I) Organizare; II) Curriculum pedagogic universitar.

1. I) Organizarea formării profesorilor solicită, în mod obiectiv, existenţa unui Departament universitar specializat în cadrul Facultăţii de profil (Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei; Ştiinţele Educaţiei; Pedagogie/Ştiinţele pedagogice; Sociologie-Psihologie-Pedagogie/ formulă existentă, de exemplu, în spaţiul german etc.).

La nivel de politică a educaţiei, sunt posibile trei decizii manageriale:
1) Menţinerea actualei formule „Modul psihopedagogic”, realizat opţional/facultativ în cadrul studiilor de licenţă, anii I-III;
2) Trecerea la Master didactic realizat în numai 2 ani, ceea ce ridică o problemă specială – timpul insuficient disponibil în raport cu complexitatea statutului social şi a rolurilor pedagogice, psihologice, sociologice şi manageriale ale profesorilor de la toate treptele şi disciplinele de învăţământ;
3) Extinderea şi aprofundarea formării iniţiale a profesorilor – realizată prin Modulul psihopedagogic (anii I-III, licenţă) – la nivel de Master didactic (anii I-II); această variantă anticipează posibilitatea organizării unei Facultăţi de profil, existentă şi în alte ţări, specializată în formarea profesorilor de la toate treptele şi disciplinele de învăţământ.
În toate variantele trebuie sesizată, abordată şi rezolvată corect problema cea mai vulnerabilă a formării profesorilor, prelungită şi persistentă în mai toate sistemele (post)moderne de învăţământ – discontinuitatea, uneori chiar contradicţia existentă/persistentă între Didactica generală (Teoria şi metodologia instruirii) şi Didacticele particulare. Identificarea acestei probleme impune în plan normativ:

1. a) eliminarea oricărei tendinţe de construcţie artificială a Didacticilor particulare fără raportarea acestora – logică (vezi relaţia general – particular) şi epistemologică (vezi unitatea conceptuală între Didactica generală şi Didacticele particulare) – la Didactica generală (Teoria şi metodologia instruirii);
2. b) accentuarea rolului pedagogic şi social superior al Didacticilor particulare care asigură formarea pedagogilor – specialişti în educaţie şi instruire prin matematică, limba română, filozofie etc.
3. II) Curriculumul pedagogic universitar necesar pentru formarea profesorilor de la toate disciplinele de învăţământ trebuie construit în raport de un obiectiv general, fundamental, evocat deja anterior – formarea unor pedagogi competenţi, specialişti în educaţie şi instruire prin specialităţile dobândite în facultăţile de profil (limba română, limbi străine, matematică-informatică, filozofie, istorie, chimie, fizică, biologie, educaţie fizică etc.). Acest obiectiv general este realizabil prin următoarele obiective specifice:

1) Receptarea şi interiorizarea culturii pedagogice generale, necesară oricărui profesor, prin studiul ştiinţelor pedagogice (sau ştiinţelor educaţiei) fundamentale: a) Fundamentele pedagogiei (Teoria generală a educaţiei); b) Teoria şi metodologia instruirii (Didactica generală); c) Teoria şi metodologia curriculumului.
2) Aprofundarea problematicii educaţiei, instruirii, proiectării curriculare a educaţiei şi a instruirii, la nivel de cultură pedagogică specifică, dobândită intensiv: a) intradisciplinar, pentru perfecţionarea activităţii de predare-învăţare-evaluare, prin studiul următoarelor
ştiinţe ale educaţiei: a-1) Teoria predării/comunicării pedagogice;
a-2) Teoriile învăţării, ca modele de instruire; a-3) Teoria şi metodologia evaluării; b) interdisciplinar, prin studiul următoarelor ştiinţe ale educaţiei: b-1) Psihologia educaţiei; b-2) Sociologia educaţiei; b-3) Managementul educaţiei (organizaţiei şcolare, clasei de elevi).
3) Aplicarea cunoştinţelor, deprinderilor, strategiilor cognitive, atitudinilor dobândite prin cultura pedagogică generală şi prin cultura pedagogică specifică (de tip intradisciplinar şi interdisciplinar), asimilate anterior, la nivel de:

1. A) Didactici particulare – construite din perspectiva paradigmei curriculumului, prin valorificarea conceptelor pedagogice fundamen­tale (educaţie, instruire, proiectare a educaţiei şi a instruirii), aprofundate intradisciplinar şi interdisciplinar în contextul episte­mologic specific fiecărei specialităţi şi în raport de vârsta psihologică şi şcolară a elevilor.
2. B) Practica pedagogică
3. a) de observare a modului în care sunt proiectate şi realizate curricular activităţile (didactice, de educaţie, extraşcolare) asistate;
4. b) de realizare de: b-1) activităţi didactice (lecţii etc.) la specialitatea principală, secundară etc.; b-2) activităţi educative de tip formal: ora de dirigenţie, orientarea şcolară şi profesională, consilierea în carieră; b-3) activităţi extraşcolare, de tip nonformal: consultaţii individuale şi de (micro)grup, cercuri de specialitate, cercuri tematice etc.

Un astfel de curriculum pedagogic universitar solicită o construcţie organizaţională/instituţională amplă, realizabilă pe parcursul mai multor ani, pe măsura complexităţii unei profesii pedagogice – profesor pentru învăţământul secundar –, atât de importantă în plan social, pe termen scurt, dar mai ales mediu şi lung.
Cu câţiva ani în urmă, reprezentanţii Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti, au reuşit să elimine pericolul existent în cadrul unui proiect intitulat „Metodologia pentru implementarea masteratului didactic”, presupus a fi elaborat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, difuzat în spaţiul public, cu o surpriză de proporţii – „Un plan-cadru de învăţământ” care nu includea ştiinţele pedagogice/ale educaţiei fundamentale, necesare pentru formarea oricărui profesor, indiferent de specialitatea reprezentată. În acel context am publicat în Tribuna Învăţământului o tabletă cu titlul „Master didactic fără… pedagogie?!…”
În prezent, acest pericol este resuscitat într-o variantă transparentă şi multiplicată prin:

1. a) planuri-cadru propuse de fiecare facultate care elimină pedagogia, în mod direct, sau prin propunerea unor discipline nesem­nifi­cative epistemologic şi social, în măsura în care studiul lor nu este precedat de dobândirea conceptelor fundamentale, susţinute la nivel normativ şi metodologic superior;
2. b) tendinţa, susţinută şi de unii „experţi”:

b-1) plasării Didacticii specialităţii în centrul formării profesorilor, fără nicio legătură cu ştiinţele pedagogice/ale educaţiei fundamentale, aflate la baza construcţiei lor;
b-2) introducerii de noi discipline din domeniul specialităţii.
Această situaţie va consolida deficienţa cea mai vizibilă în activitatea profesorilor, care nu este legată de stăpânirea cunoştinţelor de specialitate, ci de dificultatea medierii pedagogice a acestora, în raport de specificul fiecărei trepte de învăţământ şi de particularităţile elevilor, tipologice (vârsta psihologică şi şcolară) şi individuale.
Ne aflăm în faţa unei noi surprize neplăcute, care se vrea susţinută şi la nivel „democratic”?… Ne putem imagina un master didactic… fără didactică?… Adică fără a studia anterior didactica generală – teoria instruirii, subteorie a teoriei generale a educaţiei, ştiinţe pedagogice/ ale educaţiei fundamentale, dezvoltate în ultimele decenii pe fondul paradigmei curriculumului?!…
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA