Elevii de ciclu primar şi de gimnaziu şi preşcolarii (cu excepţia unora din câteva şcoli şi grădiniţe) continuă să aştepte, şi în acest an şcolar, masa caldă de prânz asumată şi mereu promisă de câţiva ani de la nivel guvernamental. Promovat de organizaţii neguvernamentale de apărare a drepturilor copiilor, solicitat insistent şi căutat (chiar „vânat“) de părinţi şi de cadre didactice, agreat incontestabil de micii beneficiari direcţi, încărcat de solicitudine din partea autorităţilor publice locale, un program sistematic la nivel naţional de garantare a unei mese calde, aşezate, pentru toţi cei cuprinşi până la un anumit nivel în sistemul educaţional, se menţine într-o eternizată amânare.
La acest început de an şcolar, Ministerul Educaţiei Naţionale abia a lansat spre consultare publică ordonanţa de urgenţă privind aprobarea „Progra­mului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 50 de unități de învăţământ preuniversitar de stat“. Îmbrăcată într-un anunţ de bravură cu sensul unei realizări, ordonanţa certifică, de fapt, o neputinţă şi livrează o păcăleală. Urgenţa se dovedeşte a fi o amânare; chiar o amânare a ceva învechit, care mai fusese amânat. Proiectul lan­sat acum datează din 2017 (OUG nr. 92/2017, prim-ministrul care îl semnează şi miniștrii care îl contra­semnează nici nu mai sunt în funcţii), cu acelaşi text s-a mai aflat în dezbatere publică, a mai fost şi legiferat în 2018, iar pe deasupra, originea şi-o are într-un act emis de Executiv din 2016: OUG nr. 72/ 2016 referitoare la „Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat“. Numai două elemente sunt schimbate faţă de textul iniţial, supus acum consultări, deşi este publicat în reluare. S-a schimbat limita reglementată a valorii zilnice a mesei calde sau a pachetului alimentar: 10 lei/beneficiar, de la 7 lei/beneficiar. În acelaşi timp, s-a schimbat orizontul de aşteptare: s-a mutat în 2019. Mizând pe neatenţia sau pe mintea scurtă a receptorului, ceea ce fusese prevederea potrivit căreia „până la sfârşitul anului şcolar 2017-2018, în perioada desfăşurării activităţii didactice, preşcolarilor şi elevilor înmatriculaţi în cele 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unităţi-pilot, li se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar, constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi“ (şi nu s-a îndeplinit) este arătat acum cu sensul de evoluţie: „La închiderea programului-pilot, la finalul anului 2019, în urma analizei realizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, pe baza rezultatelor obţinute şi in­ter­pretate lunar, pe parcursul deru­lării proiectului, la nivelul fiecărui inspectorat şcolar judeţean/Inspec­toratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, prin hotărâre a Guvernului, se va decide asupra oportunităţii extinderii acestui program la nivel naţional, respectiv asupra modalităţii de implementare“.
Nota de fundamentare a ordo­nanţei în reluare atinge o culme a seninătăţii cu care poate fi justificată „urgenţa“ unei amânări: „(…) întru­cât evaluarea corespunzătoare a impac­tului Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat, implementat și în anii școlari 2016-2017, respectiv 2017-2018, conform OUG nr. 72/2016 și OUG nr. 92/2017, impune implementarea acestuia o pe­ri­oadă mai mare de timp, fiind nece­sară continuarea pilotării cel puțin un ciclu de învățământ“. Impresia este de scriere a notei de fundamentare la mai multe mâini conduse de capete care nu ştiu unele de altele, din moment ce în acelaşi text, la un loc cu „să mai cercetăm“, sunt aduse argumente care susţin reuşita pilotării de până acum şi necesitatea generalizării pe mai departe, de felul „dacă anterior implementării Programului în anul şcolar 2016-2017, s-a înregistrat o rată a abandonului şcolar de 6,1%, în urma derulării Programului-pilot, aceasta a scăzut la 4,3%, ajungând ca la finele anului şcolar 2017-2018 să fie de 1,3%“ şi „caracterul de urgență al actului normativ este impus de necesitatea aplicării urgente a unui sistem integrat de măsuri care să asigure accesul egal la educație pentru toți copiii și tinerii din România, în scopul prevenirii și combaterii abandonului școlar în toate ciclurile de învățământ preuniversitar (…)“. Arătarea drept noutate pozitivă şi temeinică a unui act normativ adoptat încă de două ori în doi ani precedenţi are echivalent în lumea şcolii în caracterizarea unor repetenţi drept oameni cărora le-a plăcut cartea, au fost interesaţi de aprofundare şi de aceea au rămas mai mulţi ani în şcoală. Sau – şi aceasta mai degrabă – susţinerea unei noi amânări cu argumentele stringenţei seamănă a încercare de a ascunde neputinţă serioasă. În cazul de faţă, este neputinţa statului de a dezvolta un program naţional, benefic de-adevăratelea pentru sănătatea elevilor şi a preşcolarilor, ca şi pentru liniştea familiilor şi a cadrelor didactice.
Florin ANTONESCU