Marin Sorescu s-a născut pe 19 februarie 1936 (29 februarie, potrivit altor surse) în Bulzești, județul Dolj. A fost poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător. Este unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani. Umorul, ironia, fantezia, sensibilitatea și inteligența rămân trăsături specifice ale operelor lui, adresate fie copiilor, fie adulților.
În articolul Un tânăr poet, portret literar, în „Contemporanul”, octombrie 1964, G. Călinescu afirma că Marin Sorescu „găsește un punct de vedere ce n-a trecut altuia prin minte, așază oul ca și Columb, spărgând coaja în partea sferoidală și apoi, găsindu-și o stabilitate, vorbește în chipul cel mai simplu. Perspectiva insolită devine un regim normal.” Marin Sorescu are o „capacitate excepțională de a surprinde fantasticul lucrurilor umile și latura imensă a temelor comune”.
Încă de la început, Marin Sorescu și-a datorat popularitatea poeziei și succesului în critică. El apare în literatura română pe fondul unei necesităţi de combatere a pseudopoeziei proletcultiste, căreia îi răspunde prin creaţia sa eliberată de dogmatism, care parodiază subtil regulile clişeizării de orice fel.
Contextul literar
Contextul literar în care apare Marin Sorescu îl constituie apariţia şi cristalizarea neomodernismului. Reinterpretarea miturilor, reflecţia filozofică, ironia, spiritul ludic, ineditul imaginilor, metafora inedită, insolitul expresiei, sunt trăsături care ar presupune afinitatea autorului cu acest curent. Neomodernismul românesc readuce în prim plan valoarea estetică a poeziei, redându-i atributele firescului și libertatea alegerii formelor de exprimare. Dacă în Occident deja se puneau bazele postmodernismului, la noi conjunctura istorică dictează o recuperare a valorilor modernismului şi chiar anterioare acestuia.
Poetul
Sorescu a debutat cu volumul de versuri parodice Singur printre poeți (1964). „Nu întîmplător poetul a debutat cu parodii. Spiritul parodic trebuie considerat însuşirea principală a întregii lui literaturi“ afirma Nicolae Manolescu în Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură (Editura Cartea Românească, Ediția a II-a, 2019 pag. 1012).
Însemnătatea şi rolul acestuia rezidă în prefacera limbajului poetic românesc și în crearea unei formule poetice. „În ciuda faptului că poeziile lui par să-şi poarte la vedere ideea, ca unele făpturi acvatice scheletul, nu există un acord clar în părerile criticilor despre poet, ceea ce denotă un anumit mister, neaşteptat la prima vedere” (Nicolae Manolescu, op.cit., pag.1012).
Primul volum din La Lilieci (1973) aducea în prim plan lumea satului dintr-o perspectivă cu totul nouă, una în care refuzul convenţiilor lirice, tragicul şi comicul coexistau într-o cheie considerată ironică, dar nu lipsită de afecţiune. Copilul ia parte la jocurile vârstei (lupta cu gărgăunii din scorbură), unele utile economic (făcutul pe momâia), sau cască gura la spectacolul lumii rurale, cu obiceiurile şi tradiţiile ei. Volumele II-VI au fost publicate în 1978, 1980, 1988, 1995 şi 1998 (postum).
Poezia Trebuiau să poarte un nume, a fost recitată de autorul însuși. Înregistrarea se găsește aici.
Critic și eseist
După observația lui Nicolae Manolescu, cronicarul Marin Sorescu „nu e nici binevoitor, nici cârcotaș, ci mai degrabă ludic în obiectivitatea judecăților lui. Dar cînd scoate capul, rar, pamfletarul este redutabil“ (Nicolae Manolescu, op.cit., pag. 1008). Eseurile din Teoria sferelor de influenţă (1969) şi cronicile literare din Uşor cu pianul pe scări (1985) vădesc o acurateţe stilistică, o luciditate venite din simpatia declarată pentru Şerban Cioculescu, şi o imaginaţie capabilă de formulări surprinzătoare şi memorabile.
Dramaturgul
Valoarea pieselor de teatru ale lui Sorescu a fost intuită din prima clipă de către critici şi regizori, aproape toate bucurîndu-se de puneri în scenă foarte interesante. Teatrul lui Sorescu nu este poetic în sensul verbal, unii comentatori l-au înrudit mai degrabă cu poezia autorului decît cu genul dramatic. Marin Sorescu interiorizează dialogul, care devine un fel de convorbire a omului cu el însuşi. Această trăsătură este evidențiată în trilogia Setea muntelui de sare (1974). Titlul trilogiei este o metaforă care sugerează setea de Absolut a omului superior, iar cele trei drame care o compun sunt mediații-parabole, realizate prin ironie. Ilustrând titlul trilogiei, dramele Iona, Paracliserul și Matca sunt parabole pe tema destinului uman, parafrazând trei mituri fundamentale: mitul biblic (Iona), mitul meșterului Manole (Paracliserul) și potopului (Matca).
Prozatorul
Viziunea viziunii (1982) și Trei dinţi din faţă(1977) sunt romanele reprezentative ale scriitorului. În varianta sa necenzurată, Trei dinţi din faţă este mai mult decât un roman erotic, este un roman al mutilării omului într-un comunism absurd şi dureros.
În proza pentru copii, autorul practică ludicul „de plăcere”, fantezia, insolitul asocierilor, cu volumele: Unde fugim de-acasă?(1967), O aripă şi-un picior (1970), Cocostârcul Gât-Sucit (1987), Cirip-Ciorap (1993), Ocolul infinitului mic, pornind de la nimic (2005), Diligența cu păpuși (1998).
Curiozități despre Marin Sorescu
- Este cunoscut și pentru preocupările sale pentru pictură, având de-a lungul timpului numeroase expoziții în țară și străinătate;
- Textele sale au fost traduse în peste 20 de limbi;
- A fost redactor la revistele „Viața românească”, „Viața studențească” (1960-1963), „Luceafărul” (1963-1966); A fost redactor-șef la Studioul Cinematografic „Animafilm” din București (1966-1972) și redactor-șef al revistei „Ramuri” din Craiova (1978-1990);
- În 1990 a fost numit director al Editurii „Scrisul românesc” din Craiova;
- A fost ministru al Culturii în perioada 25 noiembrie 1993 – 5 mai 1995.
- A tradus integral creația poetică a lui Boris Pasternak;
- O poezie de Marin Sorescu, tradusă în engleză, a apărut afișată din data de 10 februarie 2020 în metroul londonez și va sta acolo timp de patru săptămâni. Poezia Perseverență a fost aleasă pentru proiectul intitulat „Poems on the Underground” (Poezii în subteran), o inițiativă care aparține mai multor instituții britanice, între care Primăria Londrei.
