La 102 ani de la nașterea sa, ne amintim de Marin Preda (5 august 1922 – 16 mai 1980)…
Este unul dintre marii scriitori români ai secolului XX, cea mai importantă voce a prozei românești din a doua jumătate a acestuia.
Autor de mare complexitate și profunzime, a fost preocupat de soarta țăranului și condiția intelectualului în timpuri de criză, de sensul existenței și destinul omului, subminate de absurdul istoriei.
A scris despre „Era ticăloșilor”, „Obsedantul deceniu” și „Delirul” istoriei, a acuzat totalitarismul stalinist și regimul concentraționar, cu sălbăticiile, cruzimile și crimele lor, pledând pentru rațiune, valorile omului și supremația iubirii, idee profund creștină, cu trimitere la Sfântul Apostol Pavel: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e!”
A avut curajul adevărului și al valorilor în care a crezut, a fost o conștiință vie a culturii și societății românești, un intelectual exemplar al unei lumi căzute sub cizma dictaturii și a totalitarismului.
Scriitor de geniu, filosof al condiției umane în timpuri de absurd și cruzime a istoriei, conștiință morală a timpului său, Marin Preda rămâne o figură emblematică a literaturii române și un reper al unei lumi în agonie.
De la nașterea sa, a trecut un veac și mai bine… Un veac de singurătate a omului, căzut pradă – „Viața ca o pradă” – propriei nebunii și cruzimi, pornirilor stihiale și tenebrelor istoriei.
Amintindu-ne de Marin Preda și de exemplara lui meditație la destinul și șansele omului, ne regăsim speranțele că Absurdul nu poate învinge până la capăt și că Răul din istorie și din om va fi, în cele din urmă, biruit de Adevăr și Iubire.
