Am aplicat un chestionar unui număr de exact 50 de elevi din două clase a XI-a dintr-un colegiu economic vasluian. Ipoteza de lucru a fost aceea de a stabili „foaia de temperatură” a adolescenților care la 17 ani au la orizont un bacalaureat și deopotrivă marile provocări ulterioare din ecuația existenței. Chestionarul a cuprins 6 întrebări și la urmă o cugetare populară pe care elevii s-o comenteze succint: 1. Vei lua sau nu bacalaureatul în 2017? 2. La care probă de bacalaureat te simți vulnerabil/vulnerabilă? 3. Ce vei face după terminarea liceului? 4. Ce rude ai în străinătate? 5. Vei pleca și tu după terminarea liceului/facultății? 6. Care este opinia ta despre emigranți/imigranți/migranți? 7. Comentează, făcând o analogie cu lumea oamenilor, cugetarea populară: „Nicio pasăre nu se mută pe altă creangă fără un interes”. Colportorul cugetării era un țăran bătrân de pe Valea Prutului, care cu siguranță a preluat-o de la înaintașii săi confruntați probabil nu o dată cu filosofia pragmatică a interesului imediat.
Surprinzător, confruntați cu perspectiva bacalaureatului, 46 de respondenți s-au declarat optimiști, siguri de reușită, 2 au răspuns evaziv, sugerând îndoieli serioase, și 2 au declarat ritos că nu vor lua examenul. Cunoscând nivelul intelectual al celor două clase, înclin să cred că pronosticurile elevilor puteau fi mai rezervate dacă avem în vedere procentele de promovabilitate ale colegilor lor din ultimii ani, respectiv performanțele colegiului în cauză în ansamblu. 29 de elevi, deci peste 50%, se simt de pe acum vulnerabili la matematică, 16 elevi – la limba și literatura română, 3 la geografie, unul la logică și unul la engleză. „Coșmarul” continuă să fie matematica, „demonizată” în ultimii ani și de elevi, și de părinți, devenită victimă nevinovată a prejudecăților, inerției, lenei și apetenței pentru facil și comod a generațiilor juvenile. O elevă speră în ajutorul providenței: „Mate­matica este punctul meu slab și sper să fie scoasă de la examen în acești ani”. Slabă speranță!
Opțiunile post-liceu sunt orientate majoritar (34 de elevi) către facultăți, fără a se indica precis profilul și specializarea. Incertitudinile sunt încă mari la această vârstă, prima dintre ele fiind rezultatul la bacalaureat, care poate decide traiectoria viitoare. Interesante sunt și alte variante avute în vedere de adolescenți: accesul în structurile militarizate (Poliție, Jandarmerie, Armată, atât băieți, cât și fete), respectiv școli postliceale. O fată năzuiește să se facă pompier-para­șutist (sic!); poate că există o asemenea calificare în spațiul românesc. Unii elevi sunt hotărâți: „Mă angajez în Germania!”, „Caut loc de muncă în Irlanda”, „Mă duc în Anglia!”; alții ezită, sunt evazivi, nu s-au decis încă, așteaptă să mai treacă timpul, vor vedea…
Conform tuturor previziunilor și realităților imediate, elevii noștri au rude în străinătate, și nu puține. Apelul la sinceritate sper că a avut ecou și respondenții mei n-au mistificat realitățile. Doar 10% dintre cei chestionați (5 din 10) nu au nicio rudă peste hotare. Ceilalți precizează, chiar cu o anumită mândrie, că au dincolo de fruntarii ambii părinți sau doar unul, verișori, mătuși, unchi, nași ai părinților; unii detaliază numărul lor pe categorii de rudenie și țările în care s-au stabilit: Germania, Spania, Olanda, Italia (la Torino, adaugă un pedant), Suedia. Sunt informat că unele rubedenii se află dincolo de peste 10 ani și le merge bine. În plecare românii văd o miză impor­tantă și o șansă. Dacă ritmul exodului se menține, vom avea privilegiul de a conta pe diaspora în viitorii ani în toate jocurile electorale și politice interne. Deocamdată nu-i rău, măcar din rațiuni economico-sociale, dar nu știm ce se va întâmpla când raportul și echilibrul dintre populația internă și aceea plecată se vor rupe semnificativ.
35 de elevi vor lua calea străinătății fie după terminarea liceului, fie a facultății. Ei sunt destul de categorici în a-și afirma disponibili­tatea pentru plecare, spre a se alătura rudelor socotite mai norocoase.
6 adoles­cenți plutesc încă în incertitudine (nu s-au hotărât, au rezerve, așteaptă condiții favorabile, își caută motivații care să-i decidă), iar
9 elevi rămân fideli țării natale. Unele răspunsuri ies din tipic și stimulează reflecția: „Sigur că voi pleca, asta nu este de discu­tat”, declară ferm un elev care nu are îndoieli și nu negociază. Un altul este încă mai decis: „Dacă ar fi după mine, aș pleca și mâine, dar vreau să termin măcar liceul în țară”. Un sentimental cu simț creștin devine patetic: „Nu voi pleca deoarece cred că România va fi bună cu mine!”
Dacă adolescenții, în majoritatea lor, văd exodul ca pe o soluție de supraviețuire materială, de prosperitate și reușită în carieră, înseamnă ipso facto că viitorul României devine sumbru.
Europa cunoaște cea mai importantă provocare de la migrația popoarelor încoace odată cu valul de oameni ce penetrează granițele naționale pentru a ajunge pe „tărâmul făgăduinței”, în Germania. Asistăm înainte de toate la o dramă umanitară de proporții, la un exod cu semnificație etnică și religioasă, în fața căruia țările UE au reacționat diferit, fie apelând la garduri de sârmă ghimpată și la armată, fie chemând la rațiune și la solidaritate europeană. Elevii noștri trăiesc în această realitate, potențată mediatic și capabilă să stârnească patimi, controverse, polemici, violențe cvasipamfletare. Ei cunosc semantica termenilor emigranți, imigranți și migranți și se pronunță în cunoștință de cauză: „Uneori oamenii nu au de ales și trebuie să plece pentru a scăpa de război ori pentru un trai mai bun”. Un elev acceptă fatalitatea istoriei și intuiește bine pericolele potențiale: „Vom fi foarte vulnerabili la boli ori la atacuri teroriste, dar trebuie să le oferim un suport acestor oameni fără țară”. Nu lipsește pronosticul funest: „Poate că într-o zi toți vom deveni emi­granți dacă ne vom confrunta cu un război sau cu o criză financiară de proporții”. Un respondent optează pentru soluția umanitară: „Emigranții din țările sărace nu ar trebui tratați cu răutate, mai ales dacă au intenții bune”. Dar dacă n-au?… Altul propune o procedură coercitivă: „Autoritățile ar trebui să interzică părăsirea țării natale”. Se vede că adolescentul n-a înțeles toate implicațiile acestui „marș al disperării”. Cineva se eliberează cinic de povară: „N-am nicio opinie în legătură cu migrația. Fiecare face ce vrea!” (sic!). În fine, o opinie comodă și paradoxală: „Sincer, nu cred că vreun sirian va veni la Vaslui, deci problema nu mă interesează!”
Cugetarea folclorică a unui țăran înțelept, verificabilă cu precădere în planul umanului, are un tâlc subtil. Pasărea alege instinc­tiv o altă creangă pentru a culege un fruct copt, a vâna o insectă, ori pentru a se apropia de o surată. Omul acționează rațio­nal, rece, lucid, văzând o oportunitate nouă; o șansă, o ispită, o provo­care. În sens larg, interesul este mobilul care declanșează mișcarea. Elevii sunt îndeobște previzibili în considerațiile lor, eșuând în truisme. Un elev face o disociere între cele două planuri: „Interesul păsărilor este diferit de al oamenilor, dar amândouă speciile se mută dintr-un loc în altul ca să le fie mai bine: păsările după mâncare, iar oamenii după bani și beneficii”. Orizontul speculativ al adoles­cenților este destul de îngust; ei nu prea gustă cugetarea, aforismul, maxima, rămân în zona concretului și palpabilului. De aceea, la eseul argumentativ (S2) de la bacalaureat frecventează „clișeele” din gândire, cultivă propozițiile fără riscuri, aduc argumente cuminți și prudente.
S-ar putea aduce obiecții acestui chestionar: eșantionul școlar nu este reprezentativ, fiind vorba doar de 50 de elevi de 17 ani; colegiul economic ales nu este integral relevant în raport cu celelalte instituții liceale: colegii naționale, colegii agricole, licee vocaționale etc.; învățămintele decelate nu sunt concludente și raportabile la întreaga masă a liceenilor români de aceeași vârstă. Totuși, experimentul spune câte ceva despre provocările momentului și mai ales despre opțiunea pro-Occident a tinerilor noștri. România știe în linii mari ce o așteaptă în viitor: depopulare lentă și inexorabilă, imigranți din lumea asiatică și arabă, ciocnirea inerentă a culturilor și religiilor, instabilitate politică și economică pe termen lung. Este o ecuație îngrijorătoare, căreia tocmai generațiile tinere de astăzi trebuie să-i găsească soluțiile în anii ce vin.
Teodor PRACSIU