Sfârșitul de an este marcat în educație de rezultatele PISA 2022, care-i situează pe elevii români pe locul penultim în Uniunea Europeană. Testele OECD sunt focalizate pe trei domenii fundamentale, matematică, lectură și științe, punând accentul pe capacitatea de rezolvare a problemelor complexe, pe gândire critică și comunicare eficientă, conectând învățarea, prin prisma rezultatelor ei, la viața reală. Conform evaluării, elevii noștri au dificultăți în realizarea de raționamente și conexiuni matematice, în înțelegerea textelor citite și în explicarea fenomenelor științifice cu instrumentele cunoștințelor dobândite. În privința lecturii, se menține nivelul alarmant al analfabetismului funcțional (42%). Evaluarea situației depinde de ce suntem înclinați să vedem mai întâi: jumătatea plină sau jumătatea goală a paharului. Din prima perspectivă, este de apreciat că lucrurile nu sunt în regres față de PISA 2018, că nivelul educației și al performanței s-a menținut, că sistemul și-a probat stabilitatea, mai ales după ce a trecut prin pandemie. Cea de-a doua pune reflectorul critic pe stagnare, pe absența progresului, pe perpetuarea unei condiții „dezastruoase“ și pe blocarea școlii în mediocritate. Absența regresului și menținerea educației la același nivel, chiar dacă nu este unul de top, în timp ce alte state au intrat în declin la capitolul educație, reprezintă un fapt notabil, care probează soliditate și rezistență, în special după o perioadă de criză globală. În același timp, penultimul loc în UE nu poate constitui un indice al performanței și nici un motiv de satisfacție. În ansamblu, situația arată că școala românească se confruntă, în continuare, cu dificultăți la capitolele calitatea și eficiența învățării.
Cea mai importantă cauză a stării de fapt privește conținutul educației și modul de transmitere a acestuia. Școala noastră rămâne ancorată în viziunea clasică a educației și în abordările tradiționale. Un anumit conservatorism și consecvența în ceea ce poartă girul timpului sunt, desigur, binevenite. Nu trebuie să schimbăm doar de dragul schimbării, în bătaia vânturilor oricăror experimente ori capricii ideologice. Dar, dincolo de conjunctură, timpurile s-au schimbat, și încă radical. Explozia tehnologică a imprimat un nou curs progresului, la o viteză fără precedent, care crește cu fiecare nouă descoperire majoră. Tehnologia digitală modelează lumea și existența umană în date și parametri greu de imaginat. Inteligența Artificială aduce a cincea Revoluție Industrială și, odată cu ea, provocări majore la adresa omului, civilizației, viitorului… Cu suportul tehnologiei și, mai de curând, al AI, cunoașterea parcurge o dezvoltare fulminantă, acoperind distanțele lungi ale descoperirilor, teoriilor și inovațiilor în intervale mult mai scurte. Pentru rezolvarea unei probleme de mare complexitate, computerul cuantic (aflat încă în fază experimentală) rezumă 10.000 de ani, cât i-ar trebui celui mai performant computer actual, la trei minute. Pe fondul acestor evoluții copleșitoare ca viteză și amploare, într-un cadru în care totul se schimbă, învățământul nu poate rămâne la aceeași condiție. Abordarea izolată a disciplinelor, separate prin ziduri înalte unele de altele, delimitarea strictă a conținuturilor, fără conexiuni și comunicare între ele, nu mai constituie un model funcțional al școlii de azi și de mâine. Informația trebuie integrată în unități mai extinse, interdisciplinare, care să cuprindă conceptele, procesele și fenomenele într-o perspectivă complexă, aptă de a explica lucrurile în logica, profunzimea și anvergura lor. În același timp, sunt mai mult decât necesare deschiderea studiului și a actului cognitiv către realitate, conectarea lor la existența reală și diversitatea fenomenologică a lumii. Noțiunile, teoriile și ipotezele studiate trebuie raportate la realitate și înțelese în contexte practice, și nu izolate autistic în universuri abstracte. Prin urmare, realizarea unei sinergii interdisciplinare la nivelul informației de specialitate și orientarea învățării către realitate în numele cunoașterii substanțiale și comprehensive sunt două elemente fundamentale ale schimbării necesare din educație.
Dar pentru a realiza o asemenea schimbare, de fond, nu doar de formă, sunt necesare mai multe elemente. Înainte de toate, procesul transformării ține de viziune și de un cadru curricular adecvat noilor evoluții. Teoretic, este greu de crezut că cineva s-ar opune, din principiu, schimbării îndreptate spre progres, în deplină sincronizare cu exigențele timpului. Pentru acestea, trebuie competență, voință politică și resurse. Mai departe, dificultatea cea mai mare ține de cadrele didactice, pentru că ele joacă rolul principal în formula calității și eficienței educației. Abordările dezirabile care deschid calea către educația substanțială și performantă depind în mare măsură de oamenii catedrei. Schimbarea presupune profesori bine pregătiți, înnoirea strategiilor și metodelor didactice, implicarea tehnologiei digitale în actul de predare-învățare, dezvoltarea dialogului euristic, încurajarea gândirii libere, a spiritului critic și a creativității în rândul elevilor. Pentru a ieși progresiv din zona predării de nișă, care ține disciplina izolată între pereții opaci ai specificului și pentru a putea preda conținuturi integrate în unități complexe, profesorii trebuie să fie ei înșiși pregătiți. O pregătire care reclamă o mentalitate deschisă către un nou tip de cunoaștere, complex și comprehensiv, dar și o formare adecvată noului model al învățării. În această direcție, dascălii noștri, chiar și cei care excelează în disciplinele predate, trebuie să se întoarcă la studiu, să învețe din mers, să-și continue pregătirea pentru propria actualizare, pentru un necesar upgrade, impus de timpuri, în vederea extinderii în alte domenii ale cunoașterii. Programele postuniversitare pot constitui cadrul acestei pregătiri necesare, în paradigma lifelong learning, care încetează a mai fi o simplă opțiune. Pentru studenții care aspiră la cariera didactică, universitățile trebuie să-și extindă aria de acoperire atât prin diversificarea conținuturilor la nivelul programelor clasice, în aceeași formulă a interdisciplinarității, cât și prin programe noi construite pe structura dublei specializări.
Discuția privitoare la cauze nu se oprește aici. Există și alți factori care răspund, la diverse grade ale intensității, de situația descrisă de rezultatele PISA. Relația dintre profesori și elevi necesită, ea însăși, o redefinire substanțială. Pe lângă buna pregătire, profesorul trebuie să aibă calitățile unui îndrumător și ale unui mentor, care să intre în dialog cu elevul, să se adapteze datelor lui personale, să-l ajute, să-l consilieze și să-l încurajeze, ca un ghid și ca un antrenor în lunga și complicata experiență a formării. Empatia, solidaritatea, spiritul suportiv, dorința de a colabora și ajuta țin de vocație, presupun conștiință, dăruire și responsabilitate. Nu întotdeauna această dimensiune se regăsește în activitatea didactică, subminată uneori de lipsa interesului și a implicării, de blazare și de stagnare, pe fondul lipsei de motivație din cauze financiare. Elementele de mentorat se transferă, sub o formă sau alta, în spațiul privat al meditațiilor, care devin o soluție de recuperare și consolidare pentru elevi. Un sistem pe care, însă, nu toți și-l permit pentru pregătire și succes în procesul formării… Îndepărtarea copiilor și tinerilor de lectură constituie un alt fenomen care explică în mod direct incapacitatea lor de a înțelege textul parcurs, prin lipsa experienței cititului și a antrenamentului intelectual în procesarea informației. Raportul distant cu lumea cărților se asociază însă cu pasiunea devorantă a acestora pentru gadgeturi digitale, internet, rețele sociale și jocuri, care devine, mult prea devreme și mult prea adesea, dependență. Analfabetismul funcțional își are o cauză importantă în declinul masiv al lecturii și în adicția tinerelor generații față de tehnologie și ispitele ei. Se adaugă, în largul cadru cauzal, diferențele și inechitățile sociale, sărăcia, inegalitatea de șanse în accesul la educație de calitate, care afectează prevalent mediul rural, și, nu în ultimul rând, finanțarea insuficientă a învățământului.
Ne place sau nu, trebuie, măcar din când în când, să privim în oglinda realității. Nu putem rămâne izolați în credințele și convingerile noastre fără să deschidem ochii către lumea din jur, aflată într-o continuă evoluție. Școala românească se confruntă cu dificultăți de fond, care țin de viziune și de adecvare la nevoile societății în materie de educație și de cunoaștere. Dincolo de măsurile și experimentele de ordin intern, instrumentate de concepții și echipe politice diferite de-a lungul ultimelor decenii, noile provocări sunt obiective, născute din mersul timpului și dezvoltarea civilizației, în care tehnologia joacă un rol capital. Reforma educației, care trebuie să fie profundă și comprehensivă, devine astfel o necesitate stringentă impusă de toate aceste evoluții. Obiectivul schimbării este transformarea educației românești într-un sistem al calității și competitivității, apt să producă performanță și excelență. Altfel, rămânem unde ne aflăm ori suntem, progresiv, scoși din jocul dur al performanței, în care sunt angrenați cei mai buni. România Educată nu poate fi penultima în Uniunea Europeană.
Articol publicat în nr. 47-48 al revistei Tribuna Învățământului
