Ministrul educaţiei naţionale, domnul Liviu Pop, pare a-şi lega ministeriatul de câteva decizii ce au stârnit destule contestaţii. Pornind de la principiul „nicio materie fără manual“, Liviu Pop a decis să intervină personal în disputa creată de manualul de Educaţie fizică şi sport (care are, se pare, o singură variantă şi drept coordonator pe inspectorul de specialitate al ISMB!…), a cărui prezenţă neaşteptată în peisajul şcolar a stârnit, nu fără oarecare temei, surprinderea. E totuşi posibil să fie vorba de o anume grabă în judecarea „evenimentului“, dar, înainte de orice, un anume bun-simţ determină punerea unor întrebări: cum şi când va fi folosit manualul de Educaţie fizică?! Se va citi din el la începutul orei partea teoretică şi apoi se va trece la aplicarea practică a celor citite?!… Este un manual pentru elevi sau, cum spune ministrul, şi pentru…profesori, ba, mai mult, şi pentru părinţi?!… Iar dacă lucrurile stau cum încearcă să ne explice actualul ministru al educaţiei, atunci ar fi vorba de un manual în premieră…prin rolul lui multifuncţional.
Dar argumentaţia domnului ministru nu se opreşte aici. Domnia Sa ne explică cum că noul manual de Educaţie fizică şi sport, introdus în premieră în acest an la elevii de clasa a V-a, a fost realizat pe baza sugestiilor specialiştilor de la Academia Română şi de la facultăţile de profil din ţară, iar elevii nu vor primi nici teme şi nici lucrări de control la această materie. „Nu se dau teme pentru acasă sau teme de vacanţă din manual“. Asta ar mai fi lipsit: să se dea teme pentru vacanţă sau să li se ceară elevilor să memoreze cine ştie ce principiu al alergării la suta de metri, după care tot noi să ne plângem că avem un învăţământ informative şi nu unul formativ. Suntem asiguraţi mai departe că la ora de sport se va face în continuare mişcare, deşi spune tot Domnia Sa spune, vedem reclamele cu „Faceţi 30 de minute sport în fiecare zi“, dar nu prea ştim să facem sport. Şi pentru asta, deducem noi cu modestie, era nevoie de un manual de Educaţie fizică şi sport. Suntem, pe de altă parte, asiguraţi că şi în Franţa, şi nu doar acolo, există asemenea manual. De altfel, intenţia ministerului este aceea de a elabora manuale până la clasele a XII-a. Revenind asupra argumentelor, Domnia Sa adaugă: „Într-adevăr, părerile sunt pro şi contra, neavând toate informaţiile“ (lumea, neavând toate informaţiile!). Şi continuă: „Majoritatea statelor din UE au manual de Educaţie fizică pentru clasa a V-a. Vă dau un singur exemplu, Franţa are din clasa întâi manual pentru Educaţie fizică. Dacă vă uitaţi la conţinutul manualului, el este util şi pentru părinte, şi elev, şi profesor. Şi de aceea am postat pe pagina mea de socializare un link cu unul din manuale pentru a încerca să explicăm acest lucru. Nu este decizia Ministerului Educaţiei Naţionale. Aceste programe au fost făcute de experţi ai Academiei Române alături de CNEE şi IŞE, două instituţii care se ocupă de elaborarea programelor şcolare şi rescrierea programului şcolar“. (Aici, mărturisesc că nu înţeleg prea bine ce înţelege domnul ministru prin „rescrierea programului şcolar“).
Una peste alta, aşa or fi stând lucrurile. Şi în acest moment al discuţiei, politicos ar fi ca noi să ne retragem şi să lăsăm specialiştii să-şi spună cuvântul. De altfel, coordonatorul manualului a şi intervenit în agitaţia creată şi ne-a şi explicat câte ceva…
„Grija“ noastră pare a rămâne însă legată mai departe de alte câteva întrebări: se va elabora cumva şi o metodică a folosirii manualului?!… Adică în ce moment al orei se va folosi. Şi cum?!… Se va face lectură iniţială, apoi lectură de înţelegere a textului?!…
Iar, mai departe, o ultimă observaţie care ar mai putea fi făcută, sub forma unei alte întrebări: nu cumva era mai bine, în faza actuală, ca, în loc de un manual pentru elevi, părinţi şi profesori etc., onorabilul Minister al Educaţiei să se îngrijească să editeze un îndreptar pentru profesori?!… Asta în situaţia în care acelaşi minister ar şti din anume surse că predarea disciplinei în cauză nu pare a fi prea în regulă în sistemul de învăţământ preuniversitar. Nici în cel primar şi nici în cel gimnazial. Ca să nu mai vorbim de cel liceal. Fiindcă, altminteri, în condiţiile în care formalizarea acestei discipline şcolare se va realiza prin editarea de manuale, nu ar fi deloc surprinzător pentru profesorii de Educaţie fizică şi sport ca disciplina dumnealor să fie reintrodusă la examenul de bacalaureat şi, drept urmare, potrivit unor obiceiuri împământenite, ar urma să se realizeze şi meditaţii colective sau individuale… Ar fi, desigur, o rezolvare deplină a tuturor deficienţelor asociate acestei discipline şcolare (devenită acum… de studiu?!…).
În sfârşit, domnul ministru ne mai dă o veste bună: şi Consilierea şi orientarea şcolară (fosta dirigenţie) va beneficia de un manual. Ceea ce e totuşi altceva, în condiţiile în care şi această „disciplină de studiu“ pare a fi însoţită de unele suferinţe. Sau în condiţiile în care aici „nu se bate doar mingea“ (dacă se bate!)!… În stilul dumnealui, destul de aproximativ, domnul ministru ne spune că la acea oră pe care o ştim (dirigenţia – n.n.) „noi trebuie să venim cu educaţia juridică, de aceea am semnat acord cu ministerul (care?!…) pentru educaţie juridică, educaţie pentru sănătate, educaţie pentru familie, educaţie financiară, educaţie de mediu, trebuie să le facă în orele de Consiliere şi Orientare. (…) Acea Dirigenţie pe care o ştiţi dumneavoastră şi care acum este Consiliere şi orientare este absolut necesară“, a mai susţinut recent domnul ministru… Lucruri cu care multă lume e probabil de acord.
Adrian COSTACHE