Mandat de negociere pentru un nou protocol de colaborare între România şi Ucraina în domeniul educaţiei
Un nou protocol de colaborare în domeniul învăţământului, menit să asigure o mai bună calitate a educaţiei în limba maternă pentru românii din Ucraina, respectiv pentru ucrainenii din România, va fi negociat de ministerele de resort din cele două state. Printr-un memorandum adoptat în şedinţa de joi, 14 decembrie, Executivul a oferit mandat Ministerului Educaţiei Naţionale să negocieze cu Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei din Ucraina un nou protocol de colaborare pentru anii de învăţământ 2017-2018, 2018-1019 şi 2019-2020.
În cadrul negocierilor sunt avute în vedere acordarea de burse de studii, stagii de specializare pentru perfecţionarea cunoştinţelor de limbă şi literatură română şi, respectiv, de limbă şi literatură ucraineană în instituţiile de învăţământ superior, stagii de formare pentru cadrele didactice care predau în limba română şi, respectiv, limba ucraineană şi schimburi de elevi şi studenţi pentru participarea la olimpiade internaţionale, concursuri, festivaluri, competiţii sportive organizate în fiecare din cele două state.
România şi Ucraina au mai colaborat în domeniul educaţiei în baza unui protocol de colaborare care a funcţionat în anii de învăţământ 2008-2009,
2009-2010, 2010-2011.
Biroul de Comunicare al MEN
Tribuna Învățământului